joi, 23 aprilie 2009

criza ... o sansa

Desteapata-te romane din somnul ... ratiunii !

Ma uit in jur si descopar ca ce pana acum insemna mult, dintr-odata nu mai insemna nimic. A, ca multi, din disperare, vor sa fie la fel ca acum un an sau doi, imi pare rau, dar nu mai e posibil. Au patit-o precum truditorul autohton, care dupa ce toata vara a papat mititei, l-a prins iarna fara bocancei. Pentru cei fara cultura generala, mai am un exemplu cu La Fontaine.

Asa-i ca am fost manipulati ? Ii intreb mai ales pe cei care si-au bagat banii in case si terenuri, i-au plasat la bursa, sau si-au cumparat de toate, eventual pe credit. Ce p…, viata merita traita ! Pe asta au mizat si cei care acum stau cu burtile la soare pe plaje aurii, asteptand ca piata sa devina din nou ieftina, si de banii cu care au vandut oul, peste o vreme sa cumpere o suta de oua (apropo de definita data crizei de un mare economist american). Totul se repeta, si nu de ieri, de alaltaieri, ci de mii de ani. Poanta e veche, prostii-s noi. Ba nu, mai e ceva nou: de data asta n-au mai rezolvat-o cu un nou razboi mondial. Sa fie vorba de altruism, sau de o noua arma de exterminare in masa ? Sau poate ca e o noua sansa, de a ne intoarce in al doisprezecelea ceas la valori si la traditii. Cine stie ?
Dar astea-s lucruri care nu se spun.

Mi-aduc aminte, acum un an se spunea ca preturile se vor tripla, ne vom lafai toti in plasme si masini, cu banii obtinuti din speculari imobiliare. Strainii se vor bate sa dea 1000 de Euro pe un mp in Glina. Ha ha ha ! Noroc ca Dumnezeu e iertator cu cei ce nu cunosc.
Ca sa vedeti pana unde duce prostia, am sa va spun ca sunt unii care nici acum nu cred ca e criza. Au inca un loc caldut, de unde le vin banisorii, pe care desigur ii sparg pana la ultimul sfant, si habar nu au pe ce lume se afla. Si nu sunt putini. Asta e tragic.

La noi este o criza de sistem, dublata de una financiara. Neamtul, acum un an, facea 10.000 de masini, acum face o mie. Cand va fi cerere, va vinde 5.000. Noi ce vom vinde ? Pamantul ? Smile! Pai l-am vandut de zece ori. Sau poate nu stiu eu, si pe malurile Dambovitei va fi un nou Dubai ? Posibil, dar mai intai trebuie sa facem drumuri de acces catre terenurile care se vor vinde cu mii de Euro pe mp. Si apoi ma intreb cine le va cumpara, si daca nu cumva la un pret de 100 ori mai mic ?
Io zic, sa ne bagam mintile in cap, sa nu mai visam la avioane pe cer si sa ne apucam de treaba, ca lumea nu ne asteapta. "Desteapata-te romane din somnul ... ratiunii !"

Singura noastra sansa e sa facem mancare ! Multa si buna !



Cred ca actuala criza va aseza lucrurile pe fagasul lor firesc. Adica fiecare natie se va intoarce la valorile sale, dupa scurta vacanta prin tara lui “Totul e posibil !”. Ma astept ca tari precum Germania sa faca masini, iar noi sa facem agricultura. Ma rog, nu una intensiva, ci deocamdata de subzistenta. Ma astept ca satul sa redevina acel sat de odinioara, cu oameni gospodari si cu frica de Dumnezeu.
Vi se pare absurd ? Daca v-as spune ca unii primari din tara, dupa ce vor deveni independenti energetic (mori de vant si alte surse neconventionale), vor avea nevoie de doctori, de notari, de ingineri agronomi, mecanici si altii asemeni, m-ati crede ? Si vor veni cu propuneri concrete, de genul: “Nu te costa nimic, vei avea totul la dispozitie !”. Eu unul, sincer, m-as duce ! Si asa m-am saturat de Bucuresti.

La poporul roman am observat ceva ce altii nu au: legatura cu pamantul. Inca suntem o societate rurala. Iubim pamantul. Spaniolii, Italienii, Germanii, au uitat acest sentiment. Inca suntem sensibili la livada cu meri, rosia de pe vrej, porcul crescut in fundul curtii etc. Stiati ca in ’40, in timpul razboiului, oamenii au plecat la tara ? Si istoria e plina de astfel de exemple, cand la vremi de restriste, romanul a luat calea codrului.
Natura, satul, pamantul, padurea, sunt locurile noastre de suflet. Acolo unde ne ducem cand ne e greu. Sa dea Dumnezeu sa nu fie altfel in urmatoarea mie de ani.
Intr-o postare anterioara povesteam de Bucurestiul de altadata, cel inconjurat de gradini. Cand se intorceau de la slujba, oamenii nu cumparau decat paine. In rest, totul crestea in curte. Baneasa si Herastraul erau cartiere de case. Acolo au stat bunicii mei. Cu nostalgie mi-aduc aminte de oul proaspat si de rosia abia coapta in roua diminetii. Ce gradini erau in jurul orasului odata … Poate sunt putin patetic, dar mi-ar placea sa revad tarabele pline cu de-ale noastre. Smile!
In provincie sunt inca multe orase, ai caror locuitori au gospodarii in imprejurimi. Putin mai rau va fi de cei stramutati de Ceausescu pentru revolutia industriala, din alte zone geografice. Unii sunt in varsta, iar copiii lor au uitat cum arata porumbul.
Din pacate criza nu e o optiune.

2 comentarii:

orianda spunea...

E tare frumos ce spui tu aici. Adica, chiar ar fi minunat sa redevenim noi - cei care-am fost! Liberi, fericiti, inconjurati de gradini frumos ingrijite, pline de legume si fructe gustoase - nu doar estetice!
Bine ar fi sa se intample precum ne dorim.

Eu inca ma simt norocoasa, locuiesc intr-un orasel micut, la maargine de Romania, unde omul isi bucura simturile cu de-ale casei!
Si e frumos afara ....e soare...pomii au inflorit, caisii dau roade ...
E primavara autentica!
Sa fie la toata lumea!

pheideas spunea...

Da, uneori, noi cei din Bucuresti nu vedem frumusetea de langa noi. Tu o vezi. Bucura-te de ea !