mylene farmer

"Mylène Jeanne Gautier s-a născut la Pierrefonds la data de 12 Septembrie 1961, în Quebec, Canada, o suburbie a Montrealului, din părinţi originari din Franţa. Familia ei s-a reîntors în Franţa când ea avea doar 8 ani. A vândut până acum, peste 20 de milioane de discuri.
Mylène provine dintr-o familie cu patru copii: Brigitte, născută în 1959, Jean-Loup, născut în 1960 şi Michel, născut în 1969. La vârsta de 18 ani, părăseşte şcoala, pentru a urma o carieră artistică. Se înscrie la teatru unde şi obţine rolul lui Zézette, în piesa "Le Père Noël est une ordure".
Să joc pe scenă mi-a făcut plăcere, dar m-a şi tulburat în acelaşi timp. Îmi plăcea să-i privesc pe ceilalţi în timpul repetiţiilor, era un univers care mi-a plăcut, dar, spre exemplu, nu voiam să urc pe scenă. Ciudat.
Apare într-un spot publicitar, pentru Ikéa şi Le Chat. În anul 1983, Mylène îl cunoaşte pe Laurent Boutonnat. La acea vreme nu îşi dorea să devină cântăreaţă, dar, a acceptat provocarea. Împreună cu un prieten, Jérôme Dahan, Boutonnat a început să compună melodiile. Mylène urma să fie cea care le va interpreta. Astfel, în anul 1984, apare primul ei single, Maman a tort, single care a deranjat la vremea respectivă, prin versuri, atitudine şi ritm. Cu greu casele de discuri aveau să fie de acord cu semnarea unui contract.
Tot în această perioadă, Mylène decide să îşi schimbe numele de scenă, din Mylène Gautier în Mylène Farmer, ca şi un omagiu adus actriţei americane Frances Farmer. Single-ul "Maman a tort", s-a bucurat în schimb de un mic succes printre ascultători, până în luna martie a acelui an, fiind vândut în peste 100.000 de exemplare, în ciuda videoclipului uşor cenzurat de către FR3, şi turnat dintr-un buget de doar 1000 de Euro. Dat fiind acest mic succes, înregistrează şi o versiune în engleză a piesei, intitulată "My mum is wrong".
În acelaşi an, Mylène refuză trei proiecte: "Bip bou rock'n roll", "L'amour au téléphone" şi "I do love you". În 1985, apare cel de-al doilea single, intitulat "On est tous des imbéciles", cu un titlu expresiv pe faţa B, şi anume "L'annonciation", care nu se bucură de prea multă apreciere, radiourile catalogând-o "Mylène est une imbécile, et vous?". Pentru a fi rapid uitat, nu se filmează nici un clip pentru acest single, iar colaborarea cu Jérôme se încheie brusc, prin ruperea contractului cu casa de discuri RCA. Mylène şi Laurent, semnează de această dată cu o nouă casă de discuri, Polydor.
Tot în acelaşi an, Mylène lansează ce-l de-al treilea single, "Plus grandir", care, de această dată se bucură de un buget mai mare. Cu versurile scrise de Mylène, acest single se aştepta a fi un mare succes, dar a sfârşit cenzurat de majoritatea radiourilor, care au considerat versurile ca fiind... prea morbide. A urmat un videoclip: o tânără, plimbându-se într-un cimitr, vizitându-şi propiul mormânt. Melancolie şi... frică. Asta se poate deduce deja din atitudinea adoptată de Mylène. Single-ul s-a vândut în aproape 100.000 de exemplare.
Dar, vânzările nu sunt destul de consistente încă. În 1986, Laurent Boutonnat scrie versurile pentru noul single, "Libertine", iar muzica urmează a fi compusă de Jean-Claude Déquéant. Astfel, având un buget de 450.000 de Franci, în pădurea Rambouillet, Laurent Boutonnat filmează clipul pentru "Libertine", care se dovedeşte a fi un scurt metraj, acesta având nici mai mult, nici mai puţin de 11 minute. Pentru promovare, a rugat cinematografele, să-l difuzeze, înaintea fiecărui film, dar fiind prea lung, oferta a fost refuzată. Ca urmare, s-a luat decizia difuzării gratuite a clipului, în Paris. Efectul a fost resimţit imediat. Peste 500.000 de copii vândute. Fiind primit de public foarte bine, single-ul a fost distribuit DJ-ilor pentru difuzări în discoteci.
În sfârşit, în luna aprilie a lui 1986, primul album a lui Mylène vede lumina zilei. "Cendres de lune" se numea, şi a fost distribuit la vremea respectivă, pe mai multe suporturi (casetă, vinil, etc...). El conţine 9 piese, inclusiv single-urile lansate precedent, înafară de "On est tous des imbéciles". În 1987 însă, apare single-ul "Tristana", acompaniat de "Au bout de la nuit". Clipul pentru Tristana este turnat de acelaşi Laurent Boutonnat. Single-ul este mai apoi integrat într-o nouă versiunea a albumului "Cendres de lune", care va conţine 12 piese, inclusiv două remixuri. Acesta din urmă, este vândut în 800.000 de exemplare.
La sfârşitul lui 1987, Mylène lansează "Sans contrefaçon". Cu peste 500.000 de exemplare vândute, single-ul devinde un imn pentru comunitatea gay. Este urmat de o piesă ceva mai lentă, "Ainsi soit je...", lansată pe disc laser, şi distribuită şi în Japonia. Ce-l de-al doilea album, îşi face apariţia în 1988, intitulat "Ainsi soit je", şi sparge gheaţa cu peste 1.800.000 de exemplare vândute în prima zi.
"Pourvu qu'elles soient douces" este un alt single, extras de pe albumul "Ainsi soit je..." şi va rămâne single-ul cu cel mai mare număr de exemplare vândute de Mylène, pentru un single: 700.000. Este acompaniat de un videoclip, devenit scurt metraj la rândul lui, cu 17 minute, şi intitulat "Libertine 2 - Pourvu qu'elles soient douces".
În 1989, după lansarea single-ului "Sans logique", Mylène pregăteşte primul turneu de promovare din cariera ei. Acesta a început pe 19 Septembrie 1989 la Grenoble, şi s-a încheiat pe 7-8 Decembrie la Paris, Bercy.
Mylène ia o pauză de câteva luni, timp în care îşi pregăteşte cel de-al treilea album, primul extras pe single, fiind difuzat la data de 18 Martie 1991. Astfel, "Désenchantée" devine cel mai bine vândut single, cu peste 1.300.000 de exemplare, fiind menţionat chiar şi în Cartea Recordurilor, ca şi "Cel mai vândut single...". Clipul a fost filmat de acelaşi Laurent Boutonnat, în Ungaria. Mylène a fost nominalizată chiar şi la "Victoires de la Musique", dar a fost ignorată complet. Dar, noul album, "L'autre", a adus cu el un nou look şi un nou manager. De asemenea, primul duet a apărut câteva luni mai târziu, duet împreună cu Jean-Louis Murat, piesa intitulându-se, "Regrets". Clipul a fost filmat alb-negru, cu nuanţe sepia, tot în Ungaria, într-un cimitir.
În 1991 apare un nou single, "Je t'aime mélancolie", fiind acompaniat de o altă piesă, "Mylène is calling". În Decembrie 1991, un fan intră înarmat în Studiourile Polydoor/EMI Record din Paris, ţinând un grup de angajaţi sub ameninţarea pistolului, cerând o întâlnire cu Mylene. Sfârşitul a fost tragic, împuşcând un recepţionist, după care s-a sinucis. Deşi a refuzat să vorbească despre incident, i-a marcat într-o oarecare măsură viaţa şi cariera. O alt scandal îi va umbri cariera la acel moment, după ce clipul pentru piesa "Beyond my control" a fost cenzurat de majoritatea canalelor de televiziune. Motivul? Prea mult sex şi prea mult sânge. Dar totuşi, acesta a fost difuzat în versiunea completă, doar după miezul nopţii. Deşi anunţase că se retrage, mai lansează totuşi un single, în lupta contra SIDA, numit "Que mon cour lâche".
În 1992 apare "Dance Remixes", care se vinde în 300.000 de exemplare în toată Europa. Dar, anul 1993, aduce întradevăr o umbră în cariera lui Mylène, informaţii despre ea, în această perioadă neexistând, sau fiind foarte puţine. Veştile cum că ar juca într-un film regizat de Laurent Boutonnat, se confirmă atunci când apare pe piaţă "Giorgino", la 5 Octombrie 1994. Filmul însă nu se bucură de un prea mare succes, moment în care Mylène a şocat toată media la acel moment, imediat după, luând decizia să părăsească Franţa, pentru o perioadă nedeterminată, optând pentru California, unde s-a bucurat de o viaţă privată, trăind în anonimat.
Am plecat de la Paris, pentru că am căzut într-un fel de pierdere a identităţii. La Los Angeles, nimeni nu mă cunoaşte. Umblând pe stradă, am regăsit sentimente pe care le credeam pierdute. Eram amorţită...
Tot restul carierei, Mylène avea să ţină viaţa privată şi relaţiile cât se poate de departe de presă, şi chiar până în ziua de azi, în ciuda faptului că este una dintre cele mai faimoase femei din Franţa, este şi una din cele mai misterioase. A căutat o viaţă diferită, un echilibru, care într-un final a creat o nouă Mylène. În perioada în care a stat în California, Mylene a început lucrul la al patrulea album, "Anamorphosee" care a reprezentat o schimbare totală de stil pentru regina muzicii pop din Franţa. Albumul este foarte american, şi are un sound mai mult rock decât pop. A fost lansat de single-ul "XXL". A debutat ca şi #1, dar eclipsat într-un fel de primele trei. Cu 5 single-uri şi câteva concerte, albumul s-a vândut până la urmă în 1.400.000 copii doar în Franţa. Deţine de asemenea recordul pentru cel mai exportat album in 1996. A fost lansat în Octombrie 1995, după aproape trei ani de tăcere. Al doilea single de pe acest album, apare la sfârşitul lui 1995: "L'instant X". Mai târziu apare şi single-ul "California", iar în Septembrie 1997 apare şi albumul "Live a Bercy". Pe 16 Noiembrie, "Rêver" a fost lansat, acompaniat de un videoclip Live. Două extrase au luat naştere de pe acest album, "La poupée qui fait non" (cel de-al doilea duet, cu Khaled), şi "Ainsi soit je". Din nou, după aceste succese, Mylène se retrage în anonimat, până în 1999.
Următorul album se numeşte "Innamoramento", iar primul extras pe single este "L'Âme-stram-gram", care apare în Martie 1999. La 8 Iunie, este lansat "Je te rends ton amour", care ne-o arată pe Mylène într-o baie de sânge, în mijlocul unei biserici. Scenele de viol sunt din nou, cenzurate de telviziuni. Dar, de această dată, videolclipul este lansat în format K7. 70.000 de copii au fost vândute, profitul fiind donat luptei înpotriva SIDA.
Odată cu lansarea celui de-al cincilea album, Mylène, revine pe scenă, eveniment anunţat practic de piesa "Souviens-toi du jour". "Mylenium Tour", a fost un succes enorm, de la Paris şi până la Moscova. Din nou, estimările copiilor vândute la acest album se ridică în jurul cifrei de un milion.
Lansează de asemenea cariera tinerei Alizée, o fată de 16 ani, cu single-ul, "Moi... Lolita", care a rămas cel mai bun single, şi number one în clasamentele anului 2000. Alizée, lansează albumul "Gourmandises", întregum album fiind scris de Mylène, şi compus de Laurent Boutonnat.
Imaginea pe care Alizée a promovat-o, a fost cu grijă creată de Farmer şi Boutonnat; Nu a avut voie să dea decât puţine interviuri, nu mai mult de 20 de minute pe interviu, şi doar un număr mic de apariţii promoţionale. În 2005 Alizée a părăsit casa de producţie condusă de Boutonnant, al treilea album, care era aşteptat undeva pe la sfârşitul lui 2005, neapărând încă. Recordurile la vânzări, ale albumelor lui Alizée, au generat peste 10 milioane de euro pentru Mylene în 2001.
La 22 Ianuarie 2000, a avut loc decernarea premiilor NRJ Music, Mylène câştigând trei trofee, la trei nominalizări: "Ce-a mai bună artistă de origine franceză", "Cel mai bun album francez" şi "Cel mai bun concert". Succesul a fost urmat de decernarea premiilor NRJ Music, din 2001, unde a câştigat din nou un trofeu, pentru "Ce-a mai bună artistă de origine franceză". Tot în 2001 lansează un single pentru filmul "Razmokets", intitulat "L'histoire d'une fée, c'est...". Single-ul nu beneficiază de promo, nici de videoclip, dar este vândut în 40.000 de exemplare. Şi din nou, o tăcere de un an....
Această tăcere a fost spartă, odată cu lansarea celui de-al treilea duet, cu Seal. "Les mots", a fost lansat în Octombrie, şi a fost vândut în 500.000 de copii. Este lansat şi un album, "Best Of...", intitulat "Les mots", la fel ca şi single-ul. Acesta conţine toate single-urile lansate de Mylène până la acel moment (înafară de "On est tous des imbéciles").
La 19 Ianuarie 2002 are din nou loc decernarea premiilor NRJ Music. Mylène câştigă pentru a treia oară consecutiv, premiul pentru "Ce-a mai bună artistă de origine franceză", şi oferă prima apariţie televizată împreună cu Seal. În Aprilie lansează un alt extras pe single, "C'est une belle journée". Tot în 2002 două artiste reproduc piesa "Désenchantée", prima fiind cântăreaţa de origine belgiană, Kate Ryan în Martie 2002, şi Leloo (remixată de Mad House) în Iunie 2002. Un al treilea extras pe single apare cu piesa "Pardonne-moi", cu un videoclip elegant, regizat de Laurent Boutonnat. Single-ul va fi vândut în 150.000 de exemplare.
La 18 Ianuarie 2003, Mylène este din nou nominalizată la NRJ Music, la categoria "Ce-a mai bună artistă de origine franceză", premiu pe care îl şi câştigă, pentru a patra oară consecutiv. Apare la televizor, cântând "Rêver", acompaniată la pian de, Yvan Cassard. "J'en ai marre" este single-ul cu care Alizée a anunţat ce-l de-al doilea album, "Mes courants électriques", album scris de Mylène şi compus de acelaşi Laurent Boutonnat.
17 Decembrie 2004 este data la care Mylène anunţă o serie de 13 concerte unice, care se vor ţine consecutiv la Bercy, deoarece scena nu poate fi transportată. Biletele se vând imediat. Abia în Februarie 2005, se aude primul single de pe noul album. Acesta este "Fuck them all", şi a fost lansat pe 14 Martie 2005. Albumul "Avant que l'ombre" era aştepat undeva în Aprilie 2005. Şi întradevăr, la 4 Aprilie 2005, magazinele au stat deschise toată noaptea pentru a face faţă numărului foarte mare de cereri. Albumul a fost considerat de unii prea vulgar, sau prea lent, dar asta nu l-a împiedicat să ajungă number one, în prima săptămână de la lansare.
Au urmat pe rând, extrasele de pe single, de pe noul album. Piese cum ar fi, "Q.I.", "Redonne-moi". Luna Ianuariea a lui 2006 se anunţă plină de evenimente. Pe 13, încep concertele de la Bercy, iar pe 8, Mylène dă un interviu, la TF1, în scop promoţional. La acea vreme, anunţa că va fi ultimul ei interviu la o televiziune.
Însoţite de o puternică campanie publicitară, cele 13 concerte de la Bercy încep în ziua Z, 13 Ianuarie.
La trei sferturi de oră de la începerea filmului, în întunericul complet de la Bercy s-a auzit de două ori "Shut up!", apoi în acorduri asurzitoare şi o larmă de nedescris, reflectoarele au luminat pentru o clipă plafonul, dezvăluind o capsulă din sticlă (sarcofag) care cobora încet spre scena din mijlocul spectatorilor.
Mylene a mai spus că nu a putut organiza un tur în toată ţara, din cauza structurii complexe a scenei, şi a amplasamentelor, greu de transportat dintr-un loc în altul. A lansat un nou album live, cu un nou concert pe DVD, "Avant Que L'Ombre... a Bercy", în Decembrie 2006. În 2006, Farmer a lansat un videoclip pentru piesa "L'Amour n'est rien...", unul dintre cele mai provocatoare clipuri ale ei.
A înregistrat un single cu Moby, "Slipping Away (Crier la vie)", care a fost lansat în Septembrie 2006, şi care a devenit cel de-al patrulea single al ei, number one în Franţa.
La 19 Iunie 2008, a fost lansat single-ul care anunţa cel de-al şaptelea album. "Dégénération" s-a numit single-ul, iar albumul, "Point de Suture" a fost lansat la data de 20 August 2008. Surprizele însă nu s-au încheiat aici, Mylène anunţând un turneu, pentru 2009, de această dată cu o scenă transportabilă.
Pe 12 Septembrie 2008 s-a anunţat cel de-al doilea extras pe single de pe albumul "Point de Suture", acesta fiind "Appelle mon numéro", al doilea titlu de pe album. Prima difuzare pe radio a fost făcută de către Radio Vibration la data de 13 Septembrie 2008.
La data de 6 Ianuarie 2009 s-a difuzat clipul pentru "Si j'avais au moins...", piesă care a devenit ce-l de-al treilea extras pe single de pe album."

Sursa: mylene farmer ro.

... vezi tot

de ce barbatii sunt nemernici ? - II

Femeia simpla - vezi aici

Femeia profunda

Femeia profunda este acea femeie care are viziuni, idealuri, de cele mai multe ori extinse dincolo de universul cotidian. Mediul in care ea se dezvolta este unul informational si profund afectiv. Reperele valorice din jurul sau respecta un usor tipar academic, determinat de pasiunea pentru lectura. Unele femei sunt avantajate, prin faptul ca s-au nascut in familii asa-zis “bune”, de medici, profesori, demnitari etc. Sunt si femei plecate din familii simple, cu vederi restranse, insa tiparul a fost rupt si deturnat catre lectura, de un eveniment sau o personalitate apropiata. Pe masura ce isi dezvolta bagajul de cunostinte, universul sau se va largi, depasindu-l pe cel de baza, specific mediului in care s-a nascut. Si procesul nu se va sfarsi niciodata; notiunile de: suficienta, conventional, “asa trebuie”, specifice femeii simple, negasindu-si repere in personalitatea sa.
Daca femeia simpla ramane ancorata, legata de mediul in care s-a nascut, initial – se raporteaza permanent la acesta (anturaj, profesie si idealuri materiale), cea profunda pleaca, se departeaza de el si descopera noi oportunitati de dezvoltare personala.
Singurele repere patternale care raman, sunt: respectul pentru parinti, dragostea pentru copii, casa parinteasca, prietenii din copilarie. O vezi trecand rar pe la casa de la tara, ramasa pustie dupa moartea bunicilor, stand pe prispa si privind cu nostalgie la anii copilariei, cand alerga desculta prin livada cu meri. Motivul: dorul. Femeia simpla se duce la tara ca sa mai ia 50 kg de cartofi, 30 de ceapa, sa praseasca 7 ha de porumb. Din cand in cand si-aduce aminte, dar nu staruie mult asupra fenomenului, pentru ca are o gramada de lucruri de facut: sa puna zacusca, castraveti, gogosari etc. Smile!

Ce-si doreste femeia profunda ?

Inainte de toate, este femeie.
Femeia profunda are doua vieti. Una profesionala si una de familie. Si viata ei e ca un balans fragil intre cele doua prioritati.
Profesional, o intalnim ca: avocat, medic, profesor universitar, cercetator, psiholog, jurnalist etc. La serviciu o gasim intr-un birou ticsit cu carti, foi scrise de mana, un calculator permanent deschis si o planta langa fereasta, pe care o ingrijeste ca ochii din cap. Profesia, identificata de cele mai multe ori cu pasiunea, (de retinut ca pasiunea este un sentiment specific unui stadiu intelectual avansat), reprezinta un mijloc de atingere a beatitudinii.

Este interesata de arta, cultura, merge la teatru, la vernisaje, frecventeaza librariile. Pune pe primul loc dezvoltarea sa personala si a celor apropiati.
Ca aspect exterior, nu epateaza, ci este imbracata discret, un parfum de marca, o bijuterie scumpa, o masina utila. In permanenta criza de timp, o vezi seara tarziu la supermarketul din colt.

Pentru femeia profunda familia nu reprezita scopul in viata, ci necesarul pentru a se definitva ca om, ca personalitate, impreuna cu ideea de perpetuare a valorilor.
Barbatul din viata ei trebuie sa se situeze la inaltimea pretentiilor sale si va fi privit si tratat ca partener egal. Comunicarea este esentiala. Ca s-o convingi, trebuie sa-i vii cu argumente logice, si mai putin cu "asa trebuie", iar daca vrei sa-ti petreci noaptea in masina, este suficient sa-i spui: "femeia e buna de cratita si trebuie sa accepte ca barbatul este superior". Dar oricum femeia e femeie, si pentru ea totul are logica. Smile!

Va fi mai putin fascinata de lucruri, si mai mult de emotii, stari, pasiuni. Sunt sanse foarte mari sa se indragosteasca de profesorul amintit in descrierea anterioara.
De ce ? Pentru ca spre deosebire de femeia simpla, ea isi da seama ca in familie armonia emotionala si informationala este mult mai importanta decat materialul. Pentru ea, materialul nu este un scop ci o necesitate.

Femeile profunde sunt extrem de rare, pentru ca societatea noastra, spre deosebire de cea occidentala, nu este o societate preponderent informationala, ci rurala. Inca suntem prinsi intre traditiile specifice unui trecut indepartat, si un viitor incert, fara scop si valori.

Fenomenul de Downshifting

Aurora Liiceanu aduce in centrul atentiei citeva coordonate ale fenomenului:
"Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru ca noi sintem dupa parerea mea, o societate care am demarat dupa '90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii.Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, sintem o societate cu valori materialist - excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei".

O prima concluzie

Criteriile de apreciere ale unei femei simple sunt strans legate de factorul cantitativ: cat are ? Ale femeii profunde, sunt legate de calitate: ce are ?
Femeia simpla respecta un pattern arhaic, rudimentar, limitat la nevoile simple: mancare, casa, masina, cont in banca, nevoi care dau confort.
Femeia profunda nu mai este satisfacuta de nevoile primare. Vrea mai mult si niciodata suficient. Pune pret pe comunicare verbala si emotionala, pe valori morale si sentiment, pe acele lucruri nevazute care fac ca cele amintite sa se intample.

Un exemplu de femeie simpla: Acum cativa ani am cunoscut o femeie. Provenea dintr-o familie de oameni instariti, cu puternic atasament fata de pamant si avere. Valorile ei erau aproximativ similare. Era extrem de important ca partenerul sau sa aiba 10 diplome, 20 de case, 50 de terenuri, 5 masini si un milon de euro in banca. Daca nu indeplinea aceste criterii, nu era suficient de atractiv si nu-i starnea sentimentul de confort si stabilitate. Si apetitul sexual, zic eu. Dragostea si atasamentul erau puternic conditionate de aspectul material.
Mi-a povestit ca la un moment dat cunoscuse un tip pe net, care la prima vedere dadea bine. Au conversat o perioada, si chiar se indragostise ... de imaginea lui de om potent financiar. Totul pana in momentul in care l-a cunoscut fizic, si a realizat ca imaginea nu concorda cu realitatea. Nu era vorba de aspect fizic, inteligenta si alte valori morale. Nu, pur si simplu la o scanare mai atenta si-a dat seama ca individul nu corespundea tiparului sau material. In momentul imediat urmator i-a intors spatele.
Am intrebat-o de reactia lui si ce justificare a folosit. Mi-a spus ca nu a putut sa recunoasca direct, ci i-a spus ca nu i-ar fi putut oferi ce avea ea nevoie. Evident, nu i-a zis ce avea ea nevoie. Smile! Cred ca in sinea ei recunostea ca modul de abordare a unei relatii era gresit, din moment ce simtea un sentiment de culpa, insa cred ca nu se putea desprinde de patternul mostenit. Dupa o vreme am reintalnit-o si am intrebat-o ce face, cum o duce. Isi gasise pe cineva corespunzator criteriilor sale si era fericita. Se maritase, astepta un copil.

Si un exemplu de femeie profunda: Este cel mai bun psiholog din Romania. De o simplitate si modestie remarcabile, si-a dedicat viata profesiei. O imparte intre orele la facultate, consultatii si cele cinci pisici. Si bineinteles studiu. Apoi are o gramada de prieteni buni. Cam atat. Profund de simplu, nu ? Desigur, nu este cel mai bun exemplu. Multe neimpliniri, cel familial fiind cel mai important. ... vezi tot

lacul peturilor albastru ...

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarca;
Tresarind în cercuri albe
El cutremura o barca.

Si eu trec de-a lung pe maluri,
Parc-ascult si parc-astept
Ea din trestii sa rasara
Si sa-mi cada lin pe piept;

Sa sarim în lumea mica,
Îngrasati de glas de ape,
Si sa scap din mîna cîrma
Si lopetile sa-mi scape;

Sa plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin fosneasca,
Unduioasa apa sune!

Dar nu vine Singuratic
În zadar suspin si sufar
Lânga lacul cel albastru
Încarcat cu flori de nufar.

In urma cu doi ani, am avut un dialog cu cineva:
- Stii unde a scris Eminescu poezia "Lacul"?
Am ramas usor surprins de intrebare si am incercat sa raspund:
- Copou, lunca Siretului ...
- Nt ! N-o sa ghicesti veci ! Si continua ...
- Daca ti-as spune ca Lacul lui Eminescu este lacul Pantelimon, ce-ai zice ?
- Nu se poate, cum, balta aceea puturoasa plina de peturi si caini morti ?
- Da, balta aia !
- Pai cum ?
- Te voi duce sa vezi.
Si m-a dus !
Undeva in Bucuresti, de la intersectia cu Morarilor spre spitalul "sf. Pantelimon", pe stanga, este o cruce de piatra. Pe langa, o straduta duce catre cimitirul Pantelimon. In spatele blocurilor este o cladire veche, darapanata si innegrita de vreme.
Imi zice: "Acesta este sanatoriul de la Marcuta, unde a fost internat Eminescu in ultimii ani de viata" (am scris postarea anul trecut. Intre timp, cladirea a fost scoasa din patrimoniu si demolata. In locul ei se ridica acum o constructie metalica. Cred ca vor sa faca un "angro", ceva ...).
Dupa cladire se vede o biserica fortificata, iar in spate, spre lac, o portita da in cimitir. Manastirea a apartinut mosiei boierilor Sutu.

Daca nu credeti, intrebati-l pe parintele de acolo. Oricum, pe pereti, in vitrine, sunt extrase din viata si poeziile lui Eminescu.
In orice alta tara, locurile in care a pasit doar poetul national, sunt loc de pelerinaj, restaurate, ingrijite, spre cinste si pomenire. Se pare ca pentru roman, orice nu tine de binele sau imediat, il intereseaza exact cat negru sub unghie.

Fara comentarii, doar ultimele versuri ale poetului.

"De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…

În izvoadele bătrîne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut

Poţi să-ntîmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înapoi acestora tu ascunde-te, Apollo!

O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţi,

Şi cu voi drapîndu-si nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii.

Rămîneţi în umbră sfîntă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecatori de ţară, dătători de legi şi datini,

Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pîn’ la mare şi la Dunărea albastră.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?

Au la Sybaris nu suntem lîngă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,

N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,

Panglicari în ale ţăsrii, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?

Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?

Nici visezi că înainte stă un stîlp de cafenele,
Ce îşi rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele.

Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,

Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;

Toţi pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă,
Quintesenţă de mizerii de la creştet pînă-n talpă.

Şi deasupra tuturora, oastea să şi-i recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…

Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfîntei Golii,

În cămeşi cu mîneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,

În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,

Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...

Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;

Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!

Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!

Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,

Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,

Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!

Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri

Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,

Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,

Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vreun vals de Bal-Mabil,

Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?

Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,

Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,

Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!

Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,

Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!"

... vezi tot

vreau sa traiesc in România, nu printre români !

Vreau sa traiesc in România, nu printre români !

Daca e sa privesc in jurul meu, nu mai recunosc nimic din valorile specifice poporului roman, acele valori invatate la scoala la orele de istorie. Parca pe plaiurile noaste dragi s-a pripasit o alta natie, fara identitate, de jigodii disperate sa jefuiasca, sa insele, sa denigreze si sa prospere in obscuritate.
Daca aceasta natie, venita de nicaieri, s-a intins ca lepra peste tot, scuipand si calacand in picioare orice urma de valoare morala, unde a disparut poporul care traia aici ? S-a ascuns prin pesteri, paduri, a plecat pe meleaguri straine, unde ?

Am invatat la scoala de traditii, de inaintasi drepti si viteji, de frumuseti vazute, de fapte de seama ale unor oameni traiti demult, scrise cu atata maiestrie de Eminescu, Sadoveanu si alti iubitori de neam si glie.

"Unde s-au dus, unde-au apus, anii de sus ai gloriei lor ?".

Unde sunt traditiile ? Unde sunt rapsozii nostri, sa cante doine si balade ?

Am ajuns de rasul Europei ! Suntem priviti si tratati ca ultimii nenorociti. Romania este patria hotilor si a celor fara identitate, gata de orice pentru un ban strain.

Iata un manifest, primit pe mail, dupa care, un comentariu interesant.

"Avelo Bahtalo Elvetia !
Rusine pentru mass-media manelizata din Romania !
Presa din Franta a inceput sa ne catalogheze tigani acum 15 ani.
Presa din Italia nu ne scoate din tigani, iar elvetienii ne spun ciori si corbi.
Norvegienii se plang ca sunt victime ale inselaciunilor din partea tiganilor romani care le vand cupru pe post de aur..

Toate aceste natiuni au insa un numitor comun: presa locala, ziaristii din aceste tari, isi apara conationalii, aratand cu degetul Romania, natiune care in proportie de 70 % ajunge in Europa sa se identifice cu sintagma de "Tzigania" sau tara tiganilor europeni.

Cum s-a ajuns aici ? Nu discutam despre impotenta diplomatiei romanesti care, si-a facut o traditie din a fi una din cele mai, nu slabe, ci fricoase, lipsite de reactie diplomatii europene, care nu face mai nimic sa
apere pozitia romanilor in lume in Elvetia ciorile de romani sunt striviti in presa de o saptamana si nu exista inca nici o reactie oficiala a MAE, ca doar de aia platim taxe si impozite, ci discutam despre faptul ca, in
Romania, este poate singura situatie in care mass-media, nu numai ca nu ia apararea romanilor care tind sa fie identificati cu etnia rroma, insa promoveaza o Romanie manelista. Discutam cu un prieten, manager la o companie elvetiana din Romania, care, pe marginea atacurilor la adresa romanilor din Elvetia.

mi-a transmis aceste lucruri :

"Draga X,
Vad si remarc, pe buna dreptate, ca romanii sunt supusi unui tir de acuzatii ingrijoratoare in Elvetia. Sincer este prima oara cand in tara mea, conationalii mei se pronunta cu asemenea agresivitate la adresa unei natiuni europene, insa, hai sa vedem cum s-a ajuns aici. Eu, stii bine, lucrez si locuiesc in Romania de 5 ani.
Dragule, sunt socat de faptul ca, in presa romana, nici macar un singur ziar nu a scris editoriale de atitudine fata de linsajul mediatic la care sunteti supusi in Elvetia.
Sunt surprins sa vad ca oficialii din politica voastra externa se fac ca nu vad si ca nu aud, si nu se declara, oficial, macar ingrijorati de escaladarea acestor lucruri la adresa romanilor in presa elvetiana.

Pai daca voi nu va aparati, cine sa va apere ? Stii de exemplu faptul ca, au existat luari de pozitie din partea presei germane, adica au ajuns ziaristii nemti sa-i apere pe romani, in vreme ce ziaristii vostrii nu spun
nimic ? Pentru un elvetian este o chestiune ciudata, pe care o poate elucida doar traind in tara voastra.
Pentru ca, sa ma ierti insa, programele voastre TV abunda de productii centrate pe imaginea tiganilor.

De Revelion am vazut o chestiune groteasca, am vazut cum niste valori istorice ale romanilor, erau jucate de catre niste celebritati locale carora voi le spuneti manelisti.
Fetita mea invata la scoala germana din Bucuresti, iar colegii ei discuta in pauze despre aventurile unei printese in filmul Inima de Tigan.
In ziarele voastre, nuntile, divorturile si viata tiganilor fac cap de afis, astfel incat intreaga imagine a tarii este construita in jurul lor, astfel incat, cum vreti sa nu fiti identificati cu ei; adica, cultura voastra ca popor deja este asimilata de cultura tiganilor romani, si cred ca este un eveniment unic, in care o etnie fara civilizatie sa domine un intreg popor si aici ma refer la faptul ca, vina o poarta mass-media care este
centrata si preocupata sa faca audienta, exacerband la maximum imaginea tiganilor, astfel incat, in mod firesc tara voastra a ajuns sa fie asimilata cu locul de bastina al tiganilor europeni."

Sinuosul drum al lebedei din Austria catre graterele faraoancelor si magraonilor a trecut invariabil prin presa romana. Iata ca aceasta goana dupa audienta, care implica scoaterea in prim-plan al non-valorilor, al
manelistilor, au adus Romania la stadiul de cultura facuta sub coviltirul carutei.

Mega-productii gen Inima de Tigan sau Regina, nu trebuie sa uitam ca au avut audienta maxima de exemplu in ziua alegerilor, atunci cand ROMANII [ nu rromii ] nu fost mai preocupati sa nu rateze episodul
respectiv, decat sa isi exercite dreptul la vot.

Am facut aceasta paralela pentru ca, in cursul acestei dimineti am discutat telefonic cu Ambasadorul Romaniei la Berna.

Domnul Sava, s-a declarat incantat de faptul ca sunt preocupat de imaginea romanilor in Elvetia, si sincer mi s-a parut a fi un diplomat, care este plin de intentii bune, insa este cam legat de maini si de picioare. Asta pentru ca, dansul mi-a spus ca a informat MAE despre ceea ce se intampla in presa elvetiana la adresa romanilor [s-au lipit ostentativ afise infatisand ciorile de romani inclusiv pe strazile oraselor elvetiene ]
si asteapta o reactie a oficialilor romani. Insa, interesante sunt cifrele avansate de domnia sa, care ne demonstreaza faptul ca, Elvetia chiar era ultima tara din Europa care avea dreptul sa ne catalogheze drept ciori, si sa discute, despre un referendum care sa interzica cetatenilor romani, dreptul la libera circulatie pe teritoriul tarii lor.

Astfel pe piata muncii din Elvetia exista circa 750000 de muncitori straini, in aceasta tara posibilitatea de a muncii la negru fiind redusa. Din acesti 750000 de muncitori straini din Elvetia, doar putin peste 3900
sunt romani, adica sub un procent, astfel incat prezenta romanilor este extrem de redusa. Insa, din acesti 3900 de romani care muncesc in Elvetia, si din cauza carora nu mai au loc sa respire elvetienii, in proportie de 90 % sunt oameni de o inalta probitate profesionala si morala : manageri MBA, profesori, medici adica romani care reprezinta cu cinste tara noastra. Este evident astfel faptul ca, cel putin in cazul acestor
atacuri xenofobe din presa elvetia, MAE trebuia sa intervina, pentru ca romanii se simt efectiv abandonati de toata lumea, adevarati fii ai ploii.
Un profesor roman care preda la catedra unei universtitatii din Berna imi spunea : " Am invatat la Oxford, predau de peste 20 de ani, insa nu am crezut ca o sa apuc ziua in care, la curs, studentii sa ma intrebe daca nu cumva si eu am rude tigani in familie ! Nimeni nu ne apara, nici presa romana, nici autoritatile romane, nimeni, astfel incat nu ne mai ramane decat sa ne punem cenusa in cap, sau sa renuntam pur sisimplu sa mai declaram ca suntem romani ! Inainte de '89 eram priviti cu simpatie aici, noi romanii, eram considerati oameni eminenti, insa in numai 20 de ani, am ajuns sa primim in bloc eticheta de tigani. Si cum sa nu o faca, daca in presa romana nimeni nu vorbeste de romanii de succes, de romanii inteligenti, si asta pentru ca ziarul se vinde numai daca il are pe prima pagina pe Guta, Minune, etc. Eu refuz sa ma las manelizat, insa asta se pare ca este echivalent cu a renunta sa ma mai consider roman.
Tara mea se cheama Romania, nu RRomania!"

...........

Dincolo de indignare, se intrevede o alta realitate.
Europa vrea sa scape de noi pe orice cale. Nu ma indoiesc ca propaganda are un substrat politic si economic. Un alt adevar este ca in perioada urmatoare, toti hotii nu se vor intoarce in tara, ci vor migra prin Europa. Vor fi izgoniti din Italia, se vor duce in Spania, apoi in Olanda s.a.m.dp. Ha ha ha ! Ne-au vrut in Europa, acum le stam ca paduchii. Stati linistiti, nu-mi pare rau pentru ei, pentru ca asa cum ne-au tepuit 20 de ani, de ne-au lasat in curul gol si inglobati in datorii, acum chipurile nu ne mai suporta. Vezi Doamne nu suntem civilizati.
De izolat, aruncat din Europa, nu pot sa o faca. Ar ignora principiile Europene, cu atata fast fluturate pe la nasul fraierilor. Vor construi inchisori, vor institui pedeapsa capitala pentru violatori, foarte probabail.
Asa e istoria, vrei s-o tragi altora, pana la urma ti-o tragi tie !

Sincer, cei care vor suferi, ca si in scrisoarea precedenta, vor fi oamenii cinstiti, plecati peste granite sa castige un ban. Vor fi bagati la gramada. Cum am spus, substratul este politic. Vor cu dinadinsul sa scape de emigranti si se folosesc de sensibilitatea opiniei publice, bagand in fata hotii si violatorii. Sa fim seriosi, de cand a ajuns pedofilia atat de gingasa, si hotii lor atat de stilati ? ... vezi tot

azi e Dragobetele !

Este 24 februarie ! Azi serbam Dragobetele.

La noi, Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca intamplator se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: "Flori de fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti / Flori de fraga, flori de fraga".

Vreau sa le sarut pe toate fetele din viata mea, foste si prezente.
Fiecare are ceva frumos si special, si chiar daca unele nu-mi mai sunt aproape, sa stie ca ma gandesc cu drag la ele. Pentru mine au fost zane in rochii de in, si flori in cosite.

Cu drag,
Lucian ... vezi tot

de ce barbatii sunt nemernici ? - I

De ce unii barbati sunt nemernici ? Ha ha ha !

// Este o fata simpla, isteatza, buna la suflet si foarte sensibila. Trasatura de care, spre nefericirea ei, s-au folosit majoritatea barbatilor. E singura, si niciodata n-a avut o relatie foarte indelungata. Este genul grijuliu, cu mult, mult bun simt, permanent atenta la ce-si doreste celalalt. Nu-l cauta pe Fat Frumos, ci mai degraba isi doreste un om bun, tandru, care s-o iubeasca si s-o accepte asa cum e. Nu pare mult, dar culmea, nici macar atat nu a gasit.
Majoritatea celor pe care i-a intalnit s-au folosit de ea. Au speculat dorinta ei de afectiune si felul deschis de a fi, si dupa ce s-au culcat cu ea de cateva ori, i-au spus "la revedere".
Este foarte adevarat si faptul ca multor barbati, tandri si iubitori, nu le-a dat ea atentie. Nu i s-au parut suficient de atractivi. //

Va suna cunoscut ? Cunosc cel putin zece fete care se incadreaza in acest profil.

Generalizand, nu vi se pare un paradox, un fel de cerc in care ne invartim cu totii in cautarea unei himere ? Mie da ! Cunosc multi barbati care inca viseaza fotomodelul perfect, gospodina super-inteligenta, c.... ideala, mai zic ? Smile!

Am sa incerc, bazandu-ma pe experienta si observatie, sa dezvolt un amplu eseu despre ce-si doresc femeile si barbatii, si ... "de ce unii barbati sunt nemernici". Smile!

Ce-si doresc femeile ?

In primul rand tine de educatie si dezvoltare personala. Femeia isi va dori ce a cunoscut, vazut, incepand cu copilaria, apoi cu scoala si terminand cu televizorul. Cea care nu stie unde este Africa pe harta, nu-si va dori niciodata sa exploreze Izvoarele Nilului pe urmele lui Stanley. Candva m-a amuzat o discutie avuta cu o amica, casatorita cu un IT-st, el prin conjunctura faptelor prinzand un job la banca de Rijad. Ii spuneam: "Daca tot ai fost acolo si te plictiseai (acolo femeile nu lucreaza), de ce nu ai dat o fuga sa vezi Bagdadul, Iordania, Petra si alte locuri interesante ?". S-a uitat la mine transparent. Habar nu avea despre ce vorbeam. Ea nu-si dorea nimic altceva decat sa mearga in Dubai, sa se suie pe camila, sa faca poze, si apoi sa faca shopping. Noroc ca nu m-a intrebat ea daca am auzit de Louis Vuitton, Gucci, Davidoff ... Smile!

Femeia simpla.

Pentru femeia simpla lumea se reduce la ce poate atinge, controla, vedea. Universul sau personal se reduce la cartier, blocul invecinat, tipa de la scara 2. Reperele morale sunt parintii si rudele apropiate, iar cele materiale, ceea ce vede la prietene, televizor si in reviste. Vezi exemplul lui Jay Leno, cand intr-un interviu pe strada, a intrebat o fata daca a mancat Carrara, si ea i-a zis c-o sa intrebe la pizzeria din colt. Carrara e o regiune in Italia, de unde se extrage celebra marmura. Daca punea intrebarea in Berceni, precis primea vestita replica: "Ma lesi ?". In schimb am primit-o eu. Smile! O astfel de femeie va fi experta in parfumuri, pantofi, marci de masini, vedete TV, can-can-uri, ce si-a mai cumparat X, cu cine si-a tras-o Y, s.a.m.dp. Adica lumea imediat inconjuratoare. Mi-amintesc ca pe vremuri, cand informatia era putina si se achizitiona pe sub tejghea, multe fete erau pasionate de filme. Urmareau, cunosteau viata actorilor, premii, mici barfe de culise etc. Azi daca intrebi pe cineva daca e cinefil, te poti trezi cu un pumn in nas, crezand ca faci aluzie la cine stie ce deviatie sexuala. Prin urmare, traim intr-o lume din ce in ce mai simpla.

Ce-si doreste o femeie simpla ?

Material, cred ca puteti deduce cu usurinta. As mai adauga: casa si masina. La noi, impreuna cu copiii, reprezinta cheia reusitei in viata.
Profesional ? Daca n-a urmat o universitate de stiinte, precis nu-si va dori sa ajunga astronaut la NASA. Femeie de afaceri, poate, ca e la moda pe plaiurile mioritice ca pornind cu o taraba in piata sa iti iei apartament si jipan. Smile! Dincolo de ironie, repet, toate nazuintele unei femei simple sunt legate de ceea ce este in jurul sau, ce cunoaste in mod direct, repere morale si materiale. Si acest unghi de vedere o poate face fercita.
Sentimental ? Pai sa vedem. Idealul, scopul in viata, va fi aproximativ identic cu al parintilor si bunicilor sai, adica barbat, familie si copii. S-o luam in ordine. Sunt absolut convins ca un profesor universitar, jerpelit si cu o dacie veche, dar cu biblioteca plina de carti, va fi absolut ignoral si etichetat ca "neatractiv", iar Gigel de la scara 3, care a fost in Spania sa dea cu bidineaua, si care s-a intors cu BMW second hand, va fi visat cu busuioc sub perna. Nu conteaza ca profesorul este manierat si cu mult bun simt, iar pe Gigel l-a invatat tac-su ca femeia e buna de cratita, copii si de supt p... Gigel se incadreaza in tiparul barbatului ideal si suficient. Acelasi gen de mentalitate o intalnim si la femeia epocii de piatra, cand barbatul cu maciuca mai mare era mult mai atractiv decat cel care umbla prin poieni cu fluierul. Si societatea a evoluat apoi, la: caruta, trasura, palat, vila in Pipiera etc. Adica acele lucruri care dau confort si siguranta.
Femeia simpla cauta in primul rand confort si siguranta si normal, pe acela care i-l poate oferi.
Va deveni experta in implinit dorinte: de la gatit, curatenie si crescut copii, la fantezii sexuale. Tot efortul pentru barbatul visurilor ei, pe care va trebui sa-l multumeasca cu orice pret, inclusiv cand vine noaptea beat crita. Invata sa fie toleranta si sa accepte ca femeia este inferioara barbatului.
Citeam pe vremuri "Groapa" lui Eugen Barbu. Un roman magnific despre conditia societatii interbelice. S-o citi ! Groapa era un esafodaj al mizeriei umane. Daca vroiai sa urci social, trebuia sa urci groapa. Fetele sarace, desculte, care traiau pe fundul gropii, se adunau seara la o rascruce si-i faceau cu ochiul lui Ionel, baiatul notarului care locuia pe buza gropii, imbracat in costum de contzopist, si care se intorcea seara de la slujba. Doar, doar, acesta se va indragosti de una din ele. Aceeasi lume simpla.

Ca orice femeie, isi doreste afectiune si dragoste, elemente esentiale unei familii.
Tiparul femeii simple reprezinta tiparul femeii universale, a tuturor timpurilor, oriunde pe pamant. In "Ion" ati observat cum Ana este batuta de tatal sau pentru ca s-a indragostit de Ion al Glanetasului, om modest, fara avere. Indraznise sa puna pe primul loc, deasupra materialului, dragostea, iubirea, sentimentul. In traditia milenara a satului romanesc relatia dintre un barbat si o femeie nu se putea baza decat pe material, adica pe vestita zestre. Iar barbatul avea indatoriri extrem de precise si incadrate in norme morale, supravegheate indeaproape de biserica (biserica avea si ea interesul ei material in afacere), si orice incalcare a lor se finaliza cu divortul si renuntarea acestuia la orice bun si drept material.
Ei bine, in lumea ultimilor 100 de ani s-a produs o schizma, o rupere de conventional, de traditie. Femeia simpla s-a emancipat si a inversat valorile. Si pe buna dreptate, ea a preluat din sarcina colectivului, partial a bisericii (in unele parti biserica, indeosebi cea catolica, urmareste casnicia cu mare atentie ), sarcina moralitatii. Cum ? Prin educatie personala si prin alegerea barbatului potrivit.

La noi s-a produs un alt fenomen. Comunismul a anticipat acest mers firesc de emancipare a femeii. Daca v-aduceti aminte, una din docrinele partidului comunist era egalitatea in drepturi si obligatii a femeii cu barbatul. Existau programe nationale de educatie. Apoi brusc, "caruta s-a rupt la jumatatea drumului", lasand femeia moderna sa-si gestioneze singura, atat sentimentele cat si materialul, fara sa fie pregatita s-o faca.
De biserica ortodoxa ce sa mai vorbesc, este total anacronica. Ea insasi se lupta sa evolueze, sa tina pasul cu timpul, dar sa se mai ingrijeasca de educatia enoriasilor.

Probabil ca veti spune: "A-ha, femeia simpla e cea saraca, modesta, pe care o intalnesti in tramvai.". Fals ! Am intalnit-o pretutindeni: de la taranca ce praseste stratul de ceapa, la pitzipoanca de cartier care se uita salivand la vreun Q7, pana la femeia de afaceri, directoarea de companie sau vedeta, care si-a construit vila cu 10 camere in Snagov si care isi viziteaza mama in Pantelimon.

Femeia profunda


...............

Urmeaza apoi despre barbati. Veti vedea aspecte extrem de interesante, cunoscute, traite, vazute cu ochii unui barbat. ... vezi tot

Teama si iubirea de Dumnezeu

Teama si iubirea de Dumnezeu

Inca un exemplu oferit noua de Pr. Th. Damian de la Institutul "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din New York, despre relatia noastra cu divinitatea, de cele mai multe ori in contradictie cu sfanta scriptura.

"Teama si iubirea de Dumnezeu in Vechiul Testament

Dumnezeu a dat expresie iubirii care-l caracterizeaza, aducand de la nefiinta la fiinta faptura umana pe care a inzestrat-o cu chipul Sau (Facere 1, 27).

Ca fruct al dragostei divine si chemat sa ramana pururea in comuniunea aceasta cu Creatorul sau, la adapostul dreptatii si al luminii, omul a fost destinat dobandirii unor inalte daruri care aveau menirea de a-l face sa progreseze in asemanarea cu Dumnezeu. Faptul ca Dumnezeu oferea omului aceasta posibilitate insemna asezarea de catre Dumnezeu a unei temelii pe care omul putea sa-si construiasca zidul desavarsirii sale. Mentinerea relatiei cu Dumnezeu presupunea activitate si conferea omului demnitatea suprema.

Desi chemat la o inalta treapta de existenta prin ramanerea in comuniune, omul il cunoaste pe Dumnezeu, isi cunoaste si conditia sa precum si natura legaturii intre el si Creatorul sau. In relatia cu omul, Dumnezeu isi evidentiaza autoritatea (Facere 2, 16), vorbeste imperativ - dar nu fara dragoste - aratandu-i calea pe care trebuie sa mearga si scopul pentru care trebuie sa-l urmeze.

Omul a fost inzestrat cu vointa libera care se manifesta numai in sfera binelui, deoarece raul inca nu intrase in lume. Liberul arbitru conferea omului personalitate, omul implinind o serie de porunci ale lui Dumnezeu (Facere 2, 20), fapt care-i conferea o si mai inalta vrednicie.

Omul isi stia conditia existentei, era constient de caracteristica legaturii cu Creatorul sau, al cunostea pe Acesta, traia in lumina Sa si nu se temea. In momentul savarsirii pacatului se produce ruptura dintre om si Dumnizeu, caderea din comuniune, in intunericul care i-a intunecat si cunostinta si in care a aparut teama (Facere 3, 10). In comuniunea cu Dumnezeu, omul fiind ferit de greseli nu se temea, dar cazand din ea se teme si se ascunde (Facere 3, 10).

Pacatul - ca o calcare cu stiinta a voii lui Dumnezeu - presupune in mod firesc o sanctiune pe care - desi cu frica - omul o asteapta fiind constient de incalcarea facuta. Omul vedea in Dumnezeu intruchiparea perfectiunii si cunoscandu-si conditia sa se stia dependent de Creator. Il iubea pentru perfectiunea Sa dar in aceasta iubire, pacatul lasa loc sentimentului de teama.

Faptul ca Dumnezeu porunceste face evident caracterul de dependenta in relatia om-Creator. Dumnezeu porunceste, omul indeplineste, si daca inainte de cadere porunca lui Dumnezeu avea darul de a confirma (atotputernicia Creatorului caruia omul trebuia sa-I multumeasca nestiind ce-i frica, dupa cadere, porunca lui Dumnezeu, pe langa rolul amintit mai include si amenintarea pentru neamplinirea ei, amenintare care in conditiile vietuirii in pacat provoca teama.

Daca inainte de cadere dragostea il conducea pe om pe calea desavarsirii, dupa caderea din comuniunea in dragoste, frica avea rolul de a orienta pe om spre Dumnezeu pe un drum ferit de greseli. In Vechiul Testament, Dumnezeu face interventii de amanunt in viata de toate zilele a poporului si in mod evident aseaza frica la baza relatiilor omului cu Sine, intretinand-o prin afirmarea repetata a insusirilor care formau pentru om idealul la care trebuia sa ajunga.

Inainte de cadere nu era necesar ca Dumnezeu sa faca aluzie la insusirile Sale, omul le cunoastea prea bine si ducea o viata conforma dorintei divine. Dupa cadere, cunostinta umana s-a intunecat si poporul uita mereu cine este Dumnezeu, de aceea Acesta, nevoind o pedeapsa continua, aminteste mereu de porunci : "Eu sunt Dumnezeu Atotputernic" (Facere 17, 1), adesea alaturand acestei afirmatii si pedeapsa pentru neimplinirea vointei divine si astfel numai gandul la atotputernicia Creatorului sa provoace in om frica in cazul calcarii poruncilor. Teama omului de Dumnezeu izvora din dragostea lui Dumnezeu pentru om.

Frica de Dumnezeu determina trairea vietii in evlavie, virtute si sfintenie ( De aceea, frica de Dumnezeu era numita nu numai inceputul intelepciunii (Ecleziast 1, 16; Ps. 90, 10), ci chiar plenitudinea ei (Ecleziast 1, 20) sau progresul si desavarsirea ei. Frica ii dadea omului constiinta inferioritatii in virtutea careia acesta se straduia sa placa Creatorului sau. Implinirea legii cu supunere era sanatatea sufleteasca a sa.

Dorind indreptarea, Dumnezeu se arata sever pentru orice gresala, da o sanctiune pentru ca omul sa nu se increada peste masura in bunavointa lui Dumnezeu si sa greseasca mereu. Frica il tinea pe om in dreptate. Adam pacatuieste, este sanctionat (Facere 3, 19) ; Cain pacatuieste, este pedepisit (Facere 4, 12). Pedeapsa trebuie sa intretina frica care putea produce pocainta (Facere 4, 13-14; 32, 10).

Cand Dumnezeu vorbeste, Avraam cade cu fata la pamant (Facere 17, 3). Teama de Dumnezeu genereaza credinta si supunerea. Cand Avraam se supune intru totul poruncii divine cu ocazia incercarii credintei sale, ingerul ai spune: "Acum am cunoscut ca te temi de Dumnezeu" (Facere 22, 12). De multe ori omul era iertat de o sanctiune pentru ca si mai mult sa respecte legea divina. Dragostea lui Dumnezeu se facea evidenta.

Pacatul a fost acela care a adus cu sine teama si rusinea. Adam se teme si se rusineaza de Creator si se ascunde (Facere 3, 10) ; Moisi, cand Dumnezeu i se arata in rugul de foc ce ardea si nu se mistuia, "isi acopere fata sa caci se temea sa priveasca pe Dumnezeu" (Iesire 3, 6). In nenumarate randuri, atunci cand vorbeste oamenilor, Dumnezeu se proclama Stapan pentru a-si mentine autoritatea si distanta (Iesire 19, 7). Legea Sa facea evidenta atat dreptatea, sfintenia si perfectiunea lui Dumnezeu cat si nedreptatea si pacatul omului.

In fata infinitei perfectiuni divine si a pacatului uman, omul era cuprins de frica. Aceasta il ajuta sa cunoasca cate ceva din adevarurile despre Dumnezeu . Puterea Creatorului se facea simtita in toate imprejurarile vietii poporului ales. Dar si dragostea, caci chiar frica instaurata in om si intretinuta de Dumnezeu era tocmai rod al dragostei divine in perioada de pregatire a poporului pentru primirea fagaduintelor.

Pentru orice ascultare exista o rasplata, cum pentru orice neascultare o pedeapsa, pentru ca in om sa se inradacineze temeinic principiul dreptatii actualizate la viata sa morala (Iesire 19, 5).

In epoca de pana la primirea legii scrise, frica de Dumnezeu a dat rezultate pozitive. Omul se straduia sa vietuiasca dupa placul lui Dumnezeu, era obisnuit cu repetatele interventii divine in viata sa, le astepta si stia sa vada in ele bunatatea si dragostea Creatorului. Rugaciunea de multumire si de lauda aparea in mod firesc pe buzele si in inima sa : "Acum am cunoscut si eu ca Domnul este mare peste toti dumnezeii" (Iesire 18, 11).

Pana la cunoasterea Decalogului, frica de Dumnezeu a avut un rol pregatitor pentru poporul de care pana atunci primise poruncile divine ca niste acte sporadice, care de acum avea sa se permanentizeze fiind temelie si andreptar al vietii. Aceasta permanentizare sporea caracterul de obligativitate al legii.

Dumnezeu mentioneaza binefacerile pe care le-a facut poporului, pentru ca acesta sa aiba un temei si mai mare sa se increada in atotputernicia divina in virtutea careia putea veni si pedeapsa in caz de neascultare. Dumnezeu se situeaza pe Sine in capul poruncilor Decalogului pentru a forma astfel centrul preocuparilor vietii omenesti. Legea ii intarea omului constiinta starii de pacatosenie in fata lui Dumnezeu. Ca suma a preceptelor vietii morale, a legii naturale, primind autoritatea expresa divina, cu regulile sale simple dar elevate continand o veritabila intelepciune si cunostinta a omului, Decalogul se cerea respectat intocmai . Dumnezeu isi intareste autoritatea nu numai prin cuvinte dar si prin semne : "Dupa ce a dat Dumnezeu legea, poporul a vazut muntele fumegand in fulgere si tunete si s-a dat inapoi si a stat departe temandu-se" (Iesire 20, 18). Frica taia indrazneala care ar fi produs o apropiere necuviincioasa a omului de Dumnezeu. Astfel se mentine distanta si respectul, concretizand sentimental absoluta dependenta a omului de Dumnezeu, frica inspira omagiul cel mai profund fata de Facatorul cerului si al pamantului .

Poporul ales era constient de nedreptatea sa inaintea lui Dumnezeu si se teme oricand de o eventuala pedeapsa, de aceea ai zice lui Moisi: "Vorbeste tu cu noi si noi vom asculta, dar Dumnezeu sa nu vorbeasca cu noi ca sa nu murim" (Facere 20, 19).

Prin frica Dumnezeu pune la incercare credinta poporului precum oarecand pe a lui Avraam. Frica cu diversele ei etape - a lui Israel in fata teofaniei de pe Sinai (Iesire 20, 18), a lui Moisi in fata rugului arzand (Iesire 3, 6), a lui Iacov dupa viziunea nocturna (Facere 28, 17) - avea rolul de a conduce pe om spre o credinta mai profunda in Dumnezeu . Credinta cu pazirea poruncilor generate de frica duceau la castigarea starii de dreptate care conferea omului vrednicia prieteniei cu Dumnezeu. "Cutezati ca Dumnezeu a venit la voi - zice Moisi - si va pune la incercare pentru ca frica Lui sa fie in voi ca sa nu gresiti (Iesire 20, 20).

Decalogul organizeaza viata morala a poporului, intareste autoritatea lui Dumnezeu, prin el, oamenii au un motiv in plus a se teme de Creator, Decalogul avand pentru ei - ca o noua obligatie ce era - darul de a-i tine mereu treji ca nu cumva nepazindu-l sa sufere. Legea si teama de a nu o calca, mai mult decat pana atunci, formau premiza ramanerii in unire cu Dumnezeu . Frica de Dumnezeu in perfectiunea ei nu este altceva decat viata religioasa si morala a sufletului.

Stabilitatea in frica de Dumnezeu ii completa omului tinuta sa morala . Amenintarile si sanctiunile care insoteau legea (Iesire 20, 5 ; 23, 21) pentru ca poruncile sa fie pazite u transmiteau omului prin intermediul fricii garantia ca el formeaza obiectul proniei divine (Ps. 103, 17). Teama de Dumnezeu genera si respectul fata de slujitorii sai (Iesire 34, 30), fapt care a contribuit la organizarea cultului adus Creatorului.

Aceasta tema ce porunca divina (Deuter. 6, 2) dovedeste ca insusi Dumnezeu voieste sa fie temut, caci in nenumarate locuri din Sf. Scriptura se declara ca este infricosator in judecatile Sale si ca este grozav lucru a cadea in mainile Dumnezeului celui viu .

Vietuind in conformitate cu acest sentiment si cu virtutile ce decurg din el, poporul capata garantia de a se bucura de favorurile divine (Deut. 10, 12).

In timpul de dupa primirea legii si pana la venirea Mantuitorului Hristos, Moisi a ramas ca un exemplu de ascultare fata de Dumnezeu. Insusi Dumnezeu il numea "robul Domnului" (Isus Sirah 1, 1-2). Notiunea facea evidenta atitudinea lui Moisi si justificarea acesteia fata de cel Atotputernic. Cand se autointitula astfel, Moisi nu facea altceva decat sa-si intareasca autoritatea in fata poporului. Era admirat si ascultat de popor pentru ca Dumnezeu l-a ales, invrednicindu-l de lucruri deosebite fata de ceilalti.

Temerea de Dumnezeu nu este despartita de bunatatea si dragostea divina. Ea avea totusi si rolul de a spori in om dragostea pentru Dumnezeu, de a umple sufletul de curaj, de speranta de a-l fortifica, de a-i darui incredere si bucurie (Prov. 14, 26; Eclez. 34, 16; Ps. 24, 14).

Desi poporul lui Israel de nenumarate ori se departase de vointa lui Dumnezeu, deoarece tot de atatea ori asi primise sanctiunea meritata, el se obisnuise sa traiasca in aceasta frica de Dumnezeu salvatoare si binefacatoare. In rugaciunea de la sfintirea templului, inaltata de Solomon se observa bine actualizarea fricii si roadele ei in viata oamenilor (3 Regi 8, 43) si alte popoare sunt invitate sa ia exemplul acestui mod de existenta.

Poruncile care trebuiau sa fie ascultate prin intermediul fricii fiind de origine divina si reglementand viata morala, atunci cand erau indeplinite, aveau drept consecinta ideala, organizarea vietii umane dupa planul divin. Traind astfel omul intelegea ratiunea unor restrictii si de aici intelepciunea (Iov 28, 28). Cultivarea temerii de Dumnezeu ducea la luminarea ratiunii (Ps. 110, 10) care era intunecata din cauza pacatului. Si cum fiecare om suferea de urmarile pacatului, fiecare trebuia sa aiba sentimentul temerii de Dumnezeu pentru ca prin el sa-si reechilibreze ratiunea (Eclez. 12, 13). Cand era in pacat mai ales, gandindu-se la infricosatoarea si dreapta judecata a Domnului, omul isi sporea teama de El ". Ascultarea de Creator implica prezenta fricii prin care omul ar fi putut sa traiasca in veci : "Anii celor fara de lege sunt putini, dar frica de Dumnezeu lungeste zilele omului" (Pilde 10, 27). Ferirea de rau este dovada unei intelepciuni care are la baza frica de Dumnezeu. Omul tine la darurile pe care le-a primit de la Creator si vrea sa le pastreze. In acest sens frica al ajuta la intelegerea si alegerea binelui (Pilde 14, 16). Desi ar putea sa para ca teama al coboara pe om in fata lui Dumnezeu pentru ca mentine intre om si Dumnezeu raporturi de ascultare si smerenie, din contra ea il ridica, il reabiliteaza, il umple de forta si viata, de belsug si bunastare pe plan material si spiritual, il fereste de nenorocire (Pilde 19, 23). Dupa caderea sa omul a avut in fata viata si moartea, apa si focul, dar a fost sfatuit sa aleaga viata ca sa traiasca (Deut. 30, 15).

A urma viata, a merge pe calea binelui, inseamna a nu savarsi raul, a nu-l dori : "Frica de Dumnezeu este urgisirea raului" (Pilde 8, 13). Acest dar al lui Dumnezeu este generator de pace si de sanatate (Sirari 1, 17) deci este in mod imperios necesar vietii trupesti si sufletesti. Cel ce este iubit de Dumnezeu primeste din belsug astfel de daruri si mereu omul se teme ca pentru pacatele sale sa nu fie exclus din aceasta dragoste divina, din cauza dreptatii dumnezeiesti, din aceasta dragoste din care se impartaseste de sfintenie si lumina. Temerea de Dumnezeu ca judecator fereste pe om de a cadea prada viciilor si-l ajuta sa-L cunoasca mai bine pe Creatorul sau , sa fie constient de rostul vietii sale, sa stie cui sa multumeasca pentru toate binefacerile primite (Pilde 2, 3-6).

Frica de Dumnezeu pe care o recomanda Sfanta Scriptura ca baza a unei vieti placute lui Dumnezeu prin desavarsirea vietii si a virtutilor nu este o frica care angajeaza spaima destructiva. Ea nu este frica pe care o au demonii icare cred si se cutremura (Iacov 2, 10) ,- nu este frica in care nu se vede decat dreptatea razbunatoare si precipitata pentru sufletul anfricosat in disperare. Ea este respectul fara margini care inspira ascultarea si cunostinta de Dumnezeu, gandirea la infinitele sale desavarsiri ziditoare de suflet pentru om . Teama pe care Dumnezeu o inspira omului din dragoste, trebuie sa-l duca pe om inspre dragostea de Dumnezeu.

Se observa in Vechiul Testament, in epoca de dupa primirea Legii ca Dumnezeu foloseste multe mijloace pentru a mentine treaza frica fata de Dansul. Daca pacatul duce la sanctiuni exemplare, virtutile duc la promisiuni prin care Dumnezeu se face si mai dorit de oameni (Levitic 18, 5 ; 28, 1-14). Porunca aspra era ea insasi un fel de amenintare. Amenintarea la randul ei sugera sanctiunea asa cum promisiunea, referirea la binefacerile date si anuntarea anumitor pretentii (Deut. 18, 13 ,- 5, 8- 9) facea sa transpara stimularea virtutilor. Dumnezeu fiind adevarat, cine nu traieste in acest adevar, nu va fi ocolit de mania cea dreapta si infricosatoare a Sa. In privinta indreptarii vietii, frica face adesea ceea ce nici dragostea nu poate face .

Intelepciunea nu are pret pe pamant (Iov 28), de aceea si frica cu toate virtutile ce decurg din ea este deosebit de pretioasa in intretinerea unor relatii autentice intre om si Dumnezeu, in desfasurarea unei autentice vietii morale asa cum reiese mai ales din cartea "intelepciunea lui Solomon". Prin intretinerea starii de frica, Dumnezeu nu desfiinteaza liberul arbitru al omului. In multe cazuri pacatul nu primeste o sanctiune imediata. In alte cazuri, oamenii buni sunt pedepsiti, iar cei rai iertati si aceasta pentru ca faptele bune savarsite sa nu-si piarda valoarea lor morala si pentru ca liberul arbitru sa nu fie desfiintat. Daca in toate cazurile Dumnezeu ar pedepsi imediat greseala facuta, atunci faptele bune s-ar face doar din frica si si-ar pierde din valoarea lor morala, iar liberul arbitru ar fi stirbit in esenta sa.

Din dragoste insa, in Vechiul Testament, Dumnezeu a procedat in foarte multe feluri pentru ca sa mentina pe om intru adevar pentru a-si putea desavarsi viata, pentru a fi mereu orientat spre Dansul. Temerea insuflata omului n-a stirbit cu nimic din bunatatea si dragostea divina pentru ca in nenumarate locuri in Vechiul Testament, Dumnezeu isi descopera intentiile Sale fata de popor in care se vede dragostea. Desi temerea de Dumnezeu era voita si ceruta de Acesta, totusi de multe ori insisi oamenii o cereau fiind constienti de darurile ce veneau prin ea (Pjs. 118, 120), deoarece necesitatea ei in viata cotidiana a omului era evidentiata de pacatul ce indeparta pe om de dorinta din legea divina.

Proorocii au propovaduit si ei frica de Dumnezeu punand in lumina caracterul, roadele, necesitatea ei, convingand ca prin aceasta oamenii simt prezenta dragostei divine in viata lor si sunt ajutati sa pastreze raporturi de iubire cu Dumnezeu.

Hristos intruchiparea dragostei si jertfelniciei noastre
Dragostea in general este o inclinatie a sufletului spre un bine cu care doreste sa se uneasca. Dragostea este dirijata de dorinta de a fi fericit, de a fi unit cu binele suprem . Cel mai inalt obiect al sufletului rational este Dumnezeu care singur poate fi voit pentru El insusi. Dumnezeu cuprinde in sine binele suprem si nimic in lume nu e bun decat atunci cand intr-un fel sau altul se raporteaza la Dumnezeu . Cata vreme omul prin structura creatiei sale este atat de legat de Dumnezeu este firesc ca toate actele si lucrurile sale sa fie raportate la Cel prin care-si pot capata o autentica valoare. Faptul ca Dumnezeu accepta acest lucru dovedeste dragostea Sa pentru faptura.

Dar a fi iubit de Dumnezeu implica a-L iubi la randul nostru. Iar dispozitia sufletului nostru de a se apropia de Dumnezeu intru iubire, nu este decat un alt aspect al dragostei cu care aceasta ne iubeste pe noi. Aceste doua fenomene nu exista alaturi, ci unul prin altul. Dragostea nu este ceva in afara de Dumnezeu pentru ca Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4, 8, 16) ; si pornind de la Dumnezeu ea nu este o virtute pentru altele, ci deasupra tuturor, este legatura lor, forma prin care celelalte virtuti isi gasesc expresie . Pentru a aduce la expresie concreta o virtute, pentru a o manifesta prin ceva superior, este nevoie de libertate si de vointa.

Studiind analitic dragostea se observa ca principala ei caracteristica este tendinta de asemanare intre cel ce iubeste si cel ce este iubit. Ea include toata gandirea si actiunea posesorului, de aceea atunci cand exista in mod autentic, subjuga totul, devenind adevarata, si unica viata a sufletului. Atunci cand dragostea este calauzita de un principiu supranatural, dispare orice primejdie de deviere de pe calea cea dreapta. Fara acest principiu, vointa care alimenteaza existenta dragostei, ar fi stirbita posibilitatea celei mai nobile realizari .

Prin dragoste omul realizeaza comuniunea cu Dumnezeu careia i-a fost destinat de la anceput si intr-o anumita masura participa la sfintenia lui Dumnezeu. Mai mult sau mai putin constient, mai incet sau mai repede, omul tinde spre amplinirea scopului cu care a fost creat - comuniunea cu Dumnezeu prin dobandirea asemanarii. Dragostea ofera omului posibilitatea de a se uni cu tipul sau primordial. De aceea dragostea este o imbinare intre munca deci vointa si libertate . Acestea intretin si sporesc dragostea, si dau viata si valoare. Daca vointa formeaza fundamentul dragostei, atunci Dumnezeu este telul si scopul ei, adica potrivirea ei cu divinitatea, conformarea la legea divina. In aceasta postura dragostea formeaza motivul central al moralitatii crestine. Si, deoarece dragostea deschide drumul dobandirii asemanarii prin intrarea in comuniune cu Creatorul, aceasta se realizeaza dar nu intr-un plan de egalitate ci in raporturi filiale.

Potrivit acestor inalte caracteristici, dragostea este singurul ideal al vietii care nu va trece, nu se va schimba, nu va fi intrerupt nici dupa moarte. Perspectiva dragostei este desavarsirea. A discuta insa despre ea inseamna a o analiza doar in aspectul ei de suprafata. Dragostea mai intai trebuie traita, experiata. Atunci ea schimba modul de viata iar puterea ei da indreptatire.

Din punct de vedere al idealului posibil, dragostea este infinita. Masura ei este a iubi fara masura, dar din punct de vedere practic uman, "nimic nu este mai mare decat a-ti da viata pentru prietenii tai" (Ioan 15, 13) 38.

In acelasi moment al concretizarii ei in sfera umorului, dragostea se face transparenta inefabilului imparatiei cerurilor, a biruirii raului, extazul frumusetii sale reflectand eterna frumusete divina.

Reintegrarea omului prin dragoste in comuniunea divina presupune acceptarea de catre divinitate a impacarii cu omul. Dragostea noastra pentru Dumnezeu nu este decat dovada persistentei fiintei divine in om, actualizata prin Iisus Hristos. Daca Mantuitorul este mijlocul transmiterii dragostei lui Dumnezeu pentru om, acelasi Mantuitor trebuie sa fie si mijlocul reintoarcerii dragostei pe acelasi drum de unde a plecat, aducand cu sine sufletul omenesc ca un castig al colaborarii vointei divine cu cea umana .

Fiind dragostea Tatalui aratata concret, Hristos este calea spre Tatal, spre comuniunea cu Dumnezeu in care ne sustine Duhul Sfant cel care aprinde si tine nestinsa iubirea in noi. In aceasta actiune mantuitoare credinta are un rol important, ea inflacareaza dragostea si in acelasi timp se face deplina si mai vie.

Venind de la Dumnezeu dragostea poarta in sine pecetea pacii. Si daca ea s-ar cumineca intregii lumi incoltind in sufletele tuturor oamenilor si i-ar strange pe toti ca intr-o legatura a desavarsirii atunci toate relele ar disparea. Insasi natura lucrurilor s-ar transforma. Lacrimile si tristetea dragostei sunt mai dulci decat obisnuitul ras si decat bucuria .

Vechiul Testament care a caracterizat relatia om-Dumnezeu prin frica a avut un rol bine determinat in privinta educarii omului pentru primirea dragostei depline a lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Este adevarat ca la inceput voia lui Dumnezeu se indeplinea din frica dar odata cu obisnuinta, intensitatea fricii dispare, lasand loc liber dragostei. Legea veche ca alinta intre popor si Dumneezu era deja o expresie a dragostei divine. Frica mantuitoare se mentine in sfera respectului iar respectul este la hotarele dragostei.

Daca in Vechiul Testament slava lui Dumnezeu manifesta de la o oarecare distanta mai mult puterea decat iubirea, in Noul Testament iubirea se manifesta de aproape . O consecventa in acest fel de manifestare a lui Dumnezeu fata de lume exista. In Vechiul Testament Dumnezeu dorea ca oamenii sa se supuna legii nu din frica ci din dragoste (Deut. 2, 1-22 ; 5, 10 ; 7, 9) , deoarece omul a fost facut pentru dragoste si aceasta trebuie sa fie caracteristica intregii vieti omenesti in toate manifestarile ei trupesti sau sufletesti. Omul trebuie sa se teama de Dumnezeu pentru imperfectiunea vietii sale si sa-l iubeasca pentru desavarsirea sa infinita. "Ce cere de la tine, o Israile, Domnul Dumnezeu, decat sa te temi si sa-L iubesti din toata inima ?" (Deut. 10, 12). Odata ce prin frica viata omului se indrepta si omului ai intra in " fire sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu, frica disparea odata cu pacatul si atunci aparea dragostea care continua progresul moral al vietii inceput din frica, spre desavarsire" .

Iubirea presupune eliberarea de pacat, odata cu pacatul piere si frica de pedeapsa, de aceea dragostea izgoneste frica (1 Ioan 3, 20; 4, 18) cu toate defectele ce decurg sau depind de ea si de pacat. In Vechiul Testament se pastra o distanta intre om si Dumnezeu pentru ca Dumnezeu era nevazut, in timp ce in Noul Testament, Dumnezeu vine in maxima apropiere fata de om, restabilindu-i acestuia demnitatea de fiu. Este adevarat ca in legea veche, unde pacatul intretinea constiinta vinovatiei, iar iubirea lui Dumnezeu era mai vag manifestata, mai mult subinteleasa, frica excludea posibilitatea desavarsirii in iubire. Aceasta este frica provocata de pacat. Dar, frica pornita dintr-o autentica moralitate bazata pe iubirea de Dumnezeu avea garantia deplinatatii si avea o valoare mai inalta. "Nu le lipseste nimic celor ce se tem de Domnul". Tinzand spre identificarea cu iubirea, aici frica imprumuta caracterul latreutic al acesteia.

Frica are deci doua etape de existenta sau forme de manifestare. Una mai departata, alta mai apropiata de dragoste. Ea este un dar, insa pregateste pentru primirea unor daruri si mai inalte. De aceea trebuie sa aspiram la dragostea desavarsita care inlatura frica - cum zice Sfantul Ioan Gura de Aur, care o innobileaza, care o transforma in fiica a dragostei. Aceasta transformare este maxima valorificare a tuturor celorlalte daruri care sunt in noi si care se orienteaza spre valoarea suprema, Dumnezeu, in dragostea prin Iisus Hristos. Acolo unde dragostea creste spre deplinatate, frica scade pana la disparitie, dragostea punand stapanire pe sufletul omului si formand caracteristica intregii vieti. Totusi si in dragoste trebuie sa avem o frica : aceea ca nu-l iubim pe Dumnezeu cat ar trebui. In acest sens, aceasta frica inocenta ai inspira omului o continua vigilenta asupra lui insusi pentru a nu displacea cu nimic celui pe care- iubeste. Frica sclavului rece, care ingheata inima, care face totul din interes nu poate produce asemenea efecte. In Noul Testament, Dumnezeu nu e ascultat ca este infricosator ci pentru ca este bun. Nu e temut ca un stapan ci iubit ca un tata.

In dublul ei aspect, frica desi nu este desavarsire, duce la indreptare. Doua porunci are omul de implinit : A se feri de rau si a face binele. Frica al poate ajuta in ferirea de rau, dar dragostea este aceea care-l ajuta sa faca binele, dandu-i cea mai inalta valoare. Precum exista o frica mai apropiata de dragoste deci de desavarsire, tot asa exista si o dragoste mai apropiata de frica deci de imperfectiune si anume atunci cand omul nu are decat a alege intre a fi salvat prin dragoste sau a fi condamnat fara ea; Aceasta dragoste determinata de frica este imperfecta deoarece cel ce iubeste nu se detaseaza complet de pacat, iubind pe Dumnezeu numai pentru desavarsirea sa infinita .

In relatia de filiatiune omul are un permanent control asupra sa pentru a nu supara prin nimic pe Dumnezeu, pe cand in departarea de Dumnezeu frica e legata de pacat. Frica, asadar, este pentru timp dragostea pentru eternitate, in Noul Testament frica fiind sentimentul daruirii totale a omului spre Dumnezeu. Chiar daca in Noul Testament relatia om-Dumnezu este bazata pe dragoste, supunerea nu este exclusa din obligatiile omului fata de Parintele ceresc. Supunerea si amplinirea legii indisolubil legate, dovedesc si intaresc dragostea filiala primita ca dar.

In legamantul nou, indemnurile pentru atasarea la darul cel mai inalt oare este dragostea sunt nenumarate : "Nu te teme Iosife zice ingerul, protectorului Sfintei Fecioare (Matei 1, 20) ; "Nu te teme Marie", ii zice ingerul Gavriil Nascatoarei de Dumnezeu (Luca 1, 30) ; "Nu va temeti!", zice Mantuitorul Sfintilor Apostoli (Marcu 6, 50 , Luca 15, 32 ; Matei 6, 25-34) voind sa le stimuleze increderea in Dumnezeu ; femeilor mironosite dupa Inviere Domnul Iisus Hristos le zice : "Nu va spaimantati! cautati pe Iisus Nazarineanul cel rastignit" (Marcu 16, 6 ; Matei 28, 5). Si iarasi Sfintilor Apostoli dupa inviere : "Pace voua ! Eu sant! Nu va temeti!" (Luca 24, 36).

Hristos este garantia linistii si a pacii celui ce crede in El, pace in care cresterea virtutilor se face mult mai usor. Venirea imparatiei dragostei care alunga frica a fost proorocita inca din psalmi : "Domnul este ajutorul si Mantuitorul meu, de cine ma voi teme, Domnul este pazitorul vietii mele de cine ma voi anfricosa ?".

Iubirea de Dumnezeu curata, produce bucuria negraita in Domnul (1 Petru 1, 8). Prezenta lui Dumnezeu are aceeasi ziditoare roada. La Inaltarea Domnului, la ceruri, intristarea apostolilor se preface in bucurie deoarece Hristos le-a promis ca este cu ei pana la sfarsitul veacului. Increderea in dragostea lui Dumnezeu fata de noi ne da bucurie. Dar pentru a ramane in aceasta stare trebuie sa fim activi in amplinirea vointei Celui Prea analt prin care obtinem unirea personala cu Dumnezeu care iarta si sprijineste. Bucuriile pamantesti sunt doar o clipa. Bucuria in Iisus Hristos e vesnica. La aceasta ne invita cand zice : "Intrati intru bucuria Mea ca bucuria Mea sa fie deplina in voi". Odata cu Hristos bucuria dragostei autentice incepe de pe pamant si se termina in ceruri. Nu poate avea parte de bucuria negraita in Hristos cel care nu implineste din dragoste poruncile Lui. Crestinul care prin paza poruncilor ramane in dragostea lui Hristos se bucura de darurile pe care le primeste in viata prezenta dar si mai mult de cele din viata vesnica. Trairea spirituala in Dumnezeu an lumea aceasta, nu numai din lucrurile bune ci si din suferinta, face un prilej de bucurie. Ceea ce ne garanteaza permanenta bucuriei este increderea nestramutata in dragostea lui Dumnezeu prin lisus Hristos care este purtatorul bucuriei (Luca 2, 10) si in care orice virtute desavarsindu-se, emana bucuria ce stimuleaza si ea la perseverenta in viata morala placuta voii lui Dumnezeu. Iradiind stralucirea si caldura dragostei in jurul sau, prin aceasta din bucurie crestinul trebuie sa-si faca o atitudine permanenta (1 Tes. 5, 16) si nu un act ocazional.

Crearea omului dupa chipul lui Dumnezeu este inceputul chenozei divine si expresia iubirii care in acest stadiu nu se sfarseste niciodata. Cel mai puternic motiv de a-L iubi pe Dumnezeu este desigur dragostea Lui pentru noi : Dumnezeu in cer, noi pe pamant, Dumnezeu adancul de-savarsirii, noi savarsind pacatul, Dumnezeu cel ce este, noi cei muritori. Aceste doua extreme le vedem unite prin dragostea cea mai tandra, mai constanta si mai generoasa.

Dragostea lui Dumnezeu este imensa. El ne-a iubit nu numai cand noi nu-L iubeam, ci cand nu puteam sa-L iubim fiindca nu eram. Dumnezeu apoi ne-a iubit si atunci cand l-am provocat sa ne urasca. Daca ne gandim la tot ce a facut Dumnezeu pentru noi in ordinea naturii si a harului, la toate sacrificiile si binefacerile date sau promise, la toate favorurile primite in particular, nimic din noi sau de langa noi nu ne va indemna sa nu-l iubim si sa nu-i demonstram sinceritatea dragostei noastre prin devotamentul sacrificiului, puritatea intentiilor si sfintenia lucrarilor.

Daca in ordinea naturala inima cea mai iubitoare se raceste cand se loveste de indiferenta, cum sa nu admiram rabdarea nesfarsita a lui Dumnezeu care desi se loveste de indiferenta noastra, continua sa ne iubeasca. Pana acum constanta omului in a-L supara n-a putut birui constanta Lui in a ne iubi. Si continua sa-i intrebe : "Ma iubesti tu pe Mine, faptura mult iubita ?" .

Dragostea lui Dumnezeu pentru noi se vede din creatie, din acordarea chipului sau, omului, din trimiterea unicului sau Fiu, din promisiunea imparatiei cerurilor. Nu este lucru pe care sa nu-l fi facut Dumnezeu pentru a fi iubit de noi. Si legea este un aspect al dragostei Sale pentru noi. Dumnezeu a dat-o pentru ca a iubit primul. Dar omul cazut din dragoste, a ajuns sub legea pe care a amplinit-o de frica si prin Iisus Hristos a ajuns iar la dragoste, restabilindu-si legatura cu Dumnezeu prin semeni.

Dumnezeul transcendent si atotputernic a iubit primul pe omul mic si pacatos. Dialogul dragostei intre om si Dumnezeu a fost initiat de Creator pentru ca omul sa aiba un exemplu pentru dialogul lui cu semenii. Prin semenii partasi la comuniunea dragostei firesti, omul se ridica deasupra naturii sale pana la dragostea divina. Iisus Hristos este concretizarea cea mai pregnanta a dragostei Tatalui. Restabilindu-se in relatiile filiale fata de Dumnezeu, Mantuitorul nu ne iubeste numai cu o dragoste frateasca ci el participand si la creatie, dragostea Sa pentru noi, culminand cu rastignirea pe cruce, capata si un grad de paternitate si isi face evidenta intensitatea si ardoarea ei care arde tot ce e rau in noi, aprinzand divinul. "Eu am venit pe pamant pentru a arunca foc si care e dorinta Mea daca nu ca acest foc sa se aprinda ?" (Luca 12, 49).

Prin Iisus Hristos - purtatorul harului - omul a fost restabilit in starea de har si in drumul progresului sau spiritual porneste de la starea de natura pentru a intra si ramane definitiv in starea de har, in comuniunea cu Dumnezeu si a se bucura de ceea ce Acesta a pregatit celor ce-L iubesc, adica de ceea ce ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit.

Dragostea de Dumnezeu este o virtute supranaturala implantata in om si care-l inclina pe acesta sa-l iubeasca pe Dumnezeu mai mult ca pe orice pentru desavarsirea Sa, iar pe aproapele sau pentru Dumnezeu. Cand elementul divin din om este sursa dragostei morale iar tinta este Dumnezeu insusi, aceasta dragoste se numeste dragoste de Dumnezeu . Cata vreme dragostea aceasta este o virtute supranaturala inseamna ca ea ne-a fost daruita, sadita in suflet de Creator, de aceea ea tinde spre Dumnezeu ca o bucatica de magnet care tinde sa se uneasca cu masa din care s-a desprins. Numai ca dragostea are rolul de a-l trage cu ea si pe om spre Dumnezeu si de a-l transforma si pe om in dragoste. De aceea dragostea nu se invata asa cum nu se invata lucrurile cele mai firesti. Omul trebuie doar sa n-o impiedice ci s-o lase sa se manifeste, caci ea iese singura la iveala in cautarea comuniunii. Fiind dar al Sfantului Duh, Acesta ajuta pe cel ce voieste sa creasca dragostea ce o are. Iisus Hristos fiind icoana dragostei divine, a pus accent deosebit in toata invatatura sa pe aceasta virtute. De aceea a redus toata legea si proorocii la porunca iubirii.

Toata activitatea Mantuitorului, toata predica si cultul instituit, au drept scop stimularea, cresterea iubirii in sufletele oamenilor. Si il iubim pe Dumnezeu nu pentru binefacerile Sale ci pentru desavarsirea Sa. Si precum pentru a dovedi ardoarea dragostei Sale, Fiul Tatalui ceresc a primit a se rastigni pe cruce, la fel si noi trebuie sa facem din crucea suferintelor pentru Hristos, dovada cea mai vie a iubirii ce i-o purtam. Creatia omului dupa chipul lui Dumnezeu nu este deloc intamplatoare. Dumnezeu a facut aceasta pentru ca omul sa-l poata, iubi mai usor din toata inima. Creatorul i-a dat Evei un chip atat de asemanator cu al lui Adam pentru ca intre ei in mod firesc sa se instaureze o legatura a unei iubiri pe cat de tandra pe atat de durabila. Iubirea de Dumnezeu are un fundament mai inalt, mai temeinic. Si El insusi o porunceste : "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau...". Motivul iubirii este cuprins in aceste cuvinte. El este Dumnezeul tau - izvorul dragostei, este desavarsit, infinit. Toate acestea sunt pentru tine. Este Dumnezeul tau ! Merita aceasta iubire si pentru ceea ce este El si pentru tot ce a facut pentru noi, pentru ca ne conserva in ordinea naturii si a harului. Merita ca este Rascumparatorul, Creatorul, Sfintitorul. El este Domnul. Si deja ceea ce ne cere este atat de putin in raport cu ce ne-a dat ! Si ne cere imperios sub pedeapsa celei mai mari nefericiri, nefericirea vesnica.

Cand ne gandim la valoarea fiintei iubite, atunci ne stimulam si mai mult iubirea, iar cand meditam asupra infinitei desavarsiri a lui Dumnezeu considerata ca bine esential si nu la ceea ce a facut pentru noi, atunci impingem dragostea spre desavarsire. Pentru a fi perfecta, dragostea trebuie sa aiba ca motiv pe Dumnezeu in sine. Dragostea lui Dumnezeu sincera, intensa, arzatoare si indestructibila trebuie sa fie pentru noi un stimulent la progresul iubirii noastre. Hristos iubeste pe toti oamenii caci s-a intrupat si s-a rastignit pentru toti dar ne-a iubit pe fiecare in parte pentru ca dragostea noastra sa-i fie dedicata in exclusivitate.

Iubirea fata de Dumnezeu nu are margini. Este o tinta mereu valabila pe care o vom atinge atunci cand vom trece din viata aceasta in cea vesnica, cand il vom iubi pe Dumnezeu asa cum ne iubeste El. Dragostea pentru Dumnezeu ar trebui sa fie egala cu a primului om inainte de cadere. Daca pacatul stramosesc a stirbit-o, prin Botez ea isi recapata dimensiunea originala odata cu harul pe care il primim. Si atunci cand slabim in dragoste si din har trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a-i reda iar stralucirea pe care merita s-o aiba si care ai apartine ontologic. Cata vreme traieste supus pacatelor, niciodata omul nu poate spune ca si-a implinit datoria dragostei fata de Dumnezeu.

Iubirea trebuie sa-i fie cea dintai constanta a vietii - pentru ca ea este singurul si adevaratul sentiment demn de Dumnezeu care ai transfera si omului inaltimea demnitatii divine. Adevarata iubire nu cere nici un efort. Ea se manifesta singura, liber, firesc si necesar. Omul nici nu trebuie sa stie ca iubeste. Iubirea trebuie sa fie starea fireasca a existentei lui. Dragostea de Dumnezeu este viata in Dumnezeu, in dragostea autentica omul se uita pe sine, Dumnezeu traieste in el ca implinire a tuturor sperantelor si dorurilor sale. Eficacitatea dragostei divine in om este principiul vital al conditiei sale in lume. Uitandu-se pe sine, traind numai in dragostea de Dumnezeu ca unica preocupare a vietii, omul practica deja virtutea smereniei care-i purifica toate gandurile si sentimentele lasandu-si amprenta si asupra vointei concretizate in fapte.

Smerenia da omului constiinta ca el iubeste prea putin pe Dumnezeu pentru a-si rascumpara prin iubire pacatele si iubind mereu nu mai are nevoie ca amplinirea celorlalte virtuti sa-i fie poruncite, caci ele izvorasc in mod firesc din dragoste. La o iubire consacrata in itregime lui Dumnezeu, bucuria pe care o vom avea nu poate fi gandita acum - zice Sfantul Ioan Gura de Aur, deoarece dragostea pentru Dumnezeu nu poate fi depasita de nimeni din contra ea se face temelia tuturor realizarilor si depasirilor din viata crestinului. Fiind forta, dragostea se cere tradusa in fapta.

Dragostea de Dumnezeu puternica, profunda, decisa, adevarata, ofera credinciosului o bucurie inepuizabila si irezistibila, ea constituie un sprijin moral in fata caruia ispitele se pierd. Si cu toate ca ele sant pe cat de subtile pe atat de violente, vor fi invinse deoarece dragostea uneste pe om cu Dumnezeu si nimic nu-i poate desparti : nici suferintele, nici nelinistile, nici foamea, nici pericolele, nici persecutiile, nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici prezentul, nici viitorul, nici ceva din cele de sus, nici din cele de jos, nici o creatura nascuta sau nenascuta.

Daca Dumnezeu este iubire si noi al iubim si pentru desavarsirea Sa Si pentru manifestarea concreta a iubirii fata de noi, este imposibil sa progresam in aceasta iubire fara a ne stradui sa progresam si in asemanarea cu El. Caci dragostea este in mod esential imitatie. Totul ne place la cel pe care-l iubim ; ne adaptam gusturile, gandirea, manierele, adesea chiar fara sa ne dam seama. Cel pe care-l iubim devine un alter-ego.

Dragostea presupune unitate de gandire, de simtire, de vointa, unitatea duce la comuniune. Cand se iubeste cu adevarat este nevoie de a o dovedi : Cata vreme afectiunea se limiteaza la cuvinte, indoiala poate exista. Dar cand cel ce iubeste pentru a fi placut renunta la inclinatiile sale cele mai intime, cand se dezbraca intr-un fel de viata sa pentru a o lua pe cealalta, iubirea este incontestabila . Dragostea in noi are origine divina. Dumnezeu a lucrat si lucreaza. El i-a facut inceputul. Este de datoria omului sa continue cresterea ei pana la deplina comuniune cu cel ce este Inceputul si Sfarsitul. Dumnezeu este desavarsirea in care se gaseste adevarata fericire. Si omul tinde spre fericire. Comuniunea cu Dumnezeu pe care trebuie s-o realizeze ii ofera implinirea oricarui ideal. Comuniunea este o stare spre care omul tinde in mod liber si necesar daca tinem cont de veritabila lui structura sufleteasca. Fiind si fiinta si unitatea lui Dumnezeu, dragostea ne lumineaza asupra tainelor divine la care prin ea vom fi partasi. Ea este izvorata din unitate, de aceea chiar sub forma diversitatii, realizeaza unitatea, comuniunea. Trairea in dragostea lui Hristos si pentru dragostea divina elibereaza progresiv pe om de tot ceea ce-i poate provoca caderea sau racirea dragostei si omul stie prea bine ca cea mai mare nefericire este de a nu putea iubi pe Dumnezeu. In cresterea dragostei, pe langa harul divin, vointa omului are rolul principal.

In decursul intregii vieti atentia omului trebuie sa fie indreptat spre ceea ce poate avea el mai valoros, spre dragoste. Mai ales ca aceasta a venit de la Dumnezeu pura, dar prin pacat el a intunecat-o, a racit-o. Daca omul n-ar mai pacatui, dragostea s-ar implini mai repede, dar in afara de pacatul stramosesc, omul mai face mereu alte calcari ale voii lui Dumnezeu, de aceea dragostea se curateste si se creste cu mult efort. Uneori Dumnezeu il incearca pe om cu cate o suferinta. Daca avand impresia ca Dumnezeu l-a parasit el isi scade dragostea pe care, i-o purtase, atunci el este departe de realizarea deplina, finala. Daca insa continua sa-L iubeasca si sa-i dea ce i se cuvine, atunci abia dragostea este pura si autentica pentru ca e neconditionata. Dumnezeu e iubit nu pentru ceea ce-i da omului ci pentru El insusi. In aceasta situatie omul nu se mai antoarce la El. Se indeparteaza tot mai mult de sine pentru a se pierde in Dumnezeu . Toata viata sa e o actiune pusa a slujba celui pe care al iubeste.

Viata crestinului, expresie a iubirii si temerii de Dumnezeu
Dumnezeu care este Atotputernic si mult milostiv, nu are nevoie de ostenelile noastre ca concretizare a virtutilor pe care ni le-a dat ca, daruri. Dar Dumnezeu vrea ca pe pamant "toti sa fie una" (Ioan 17, 21) si daca comuniunea va fi realizata pe pamant, in numele lui Hristos, Dumnezeu va intra in comuniune cu noi cu toti spre desavarsirea noastra. Dar unitatea pe pamant este greu de realizat si totusi Mantuitorul ne-a anvatat cum se procedeaza pentru ca sa fie totusi realizabila si inca-fara sacrificii prea mari din partea omului decat ascultarea, implinirea si concretizarea in viata sa a sfaturilor Fiului lui Dumnezeu.

Iubirea de aproapele este cheia implinirii unitatii. Pe aceasta iubire a pus Mantuitorul cel mai mare accent incat din ea a facut si masura a dragostei pentru Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu este conditionata de iubirea aproapelui si intregul Nou Testament abunda in aceasta invatatura. "Porunca noua dau voua, sa va iubiti unii pe altii" (Ioan 13, 34). "Intru aceasta va cunoaste lumea ca sunteti ucenicii Mei daca veti avea dragoste intru voi" (Ioan 13, 35). "Intrucat ati facut unuia din acesti prea mici frati ai Mei, Mie Mi-ati facut" (Matei 25). "Cum poti iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vezi daca nu iubesti pe aproapele pe care il vezi?" (1 Ioan 4, 20).

Hristos se afla prezent in fiecare semen si ne prilejuieste fapta buna a dragostei mantuitoare. Sfantul Ioan Gura de Aur indemna ca ni fiecare sarac sa vedem un Hristos. Oricand am vrea sa refuzam pe aproapele nostru sa ne gandim la Hristos care n-a facut nimic pentru a fi refuzat de noi. Dragostea de semeni ne consacra si ne uneste de pe acum cu Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este fundamentul desavarsirii zice Sfantul Vasile cel Mare, iar Sfantul Ioan Gura de Aur meditand asupra rolului si importantei dragostei de semeni exclama : "Eu nu cred ca se poate mantui cineva care n-a lucrat nimic pentru mantuirea aproapelui".

Fiind indisolubil legate, dragostea de Dumnezeu si cea de aproapele se pun in evidenta reciproc. Prin dragostea de aproapele se arata dragostea de Dumnezeu, acestea nu cresc una fara alta ci se autentifica una pe alta. Aproapele este piatra de incercare a virtutilor noastre. Referindu-ne la raportul nostru cu Dumnezeu, dragostea de semeni ne da prilejul de a aduce o mica recompensa dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Persoana lui Hristos este dragoste si nu se releva decat unei iubiri reciproce. Iubind semenii, devenim discipolii si prietenii Celui ce si-a dat viata pentru toti. Astfel dragostea porneste de la Dumnezeu, trece prin noi si ne mobilizeaza si prin semen se intoarce inapoi la Dumnezeu dandu-ne noua garantia dreptatii noastre. In aceasta situatie de permanenta dialogare cu Dumnezeu, iubirea aproapelui deja se situeaza in planul eternitatii. La dragostea lui Dumnezeu raspundem cu dragostea de semeni. In acest caz valoarea suprema a lui Hristos se rasfrange asupra semenului si ii acordam dragostea noastra in mod dezinteresat pentru valoarea ce o reprezinta si prin el pentru valoarea ce si noi o reprezentam ca participanti la acelasi chip. Prin aproapele noi ne ampartasim de insasi viata lui Dumnezeu.

Asa cum legea Vechiului Testament cuprindea referiri la Dumnezeu si la aproapele si reclama supunere, tot asa si Noul Testament cuprinde o singura lege referitoare la Dumnezeu si la semen si reclama supunere din partea omului. Daca dragostea lui Dumnezeu s-a manifestat pentru noi prin fapte, este firesc ca si noi sa o manifestam pe a noastra tot prin fapte. Semenul este altarul de jertfa al faptei noastre si Hristos este in el si ipostatic si spiritual, deci numai ascultandu-l pe Hristos ne impartasim prietenia Lui pe care o dorim atat de mult.

Cel care-l iubeste pe Dumnezeu, face din El tipul, modelul oricarui bine ce mobilizeaza vointa. Aceasta este prima regula a vietii sale. A-si orienta vointa spre Dumnezeu, dragostea fiind singurul si veritabilul principiu practic de morala cu valoare definitiva. Prin prisma aproapelui, dragostea este conditia categorica a progresului moral al vietii si al omenirii.

Daca moralitatea este manifestarea divinului an om si daca divinul se manifesta prin dragoste, aceasta este cel mai autentic principiu practic moral, pentru ca el genereaza fapta buna. Nimic nu are o putere mai mare de determinare a faptei bune ca dragostea . Dupa toata invatatura Mantuitorului, dragostea in esenta ei este actiune, fapta.

Desavarsirea legii vechi sta in porunca iubirii, Iisus Hristos ne-o cere. "Daca Ma iubiti, paziti poruncile Mele" zice Domnul. Dragostea de semeni se extinde si la dusmani. Pentru ca poarta tot chipul lui Dumnezeu. Pentru ca dragostea biruieste rautatea. Pentru ca Hristos ne-a dat cel dintai exemplu. Pentru ca el "face sa rasara soarele sau peste cei buni si peste cei rai; si ploua veste cei drepti si peste cei nedrepti", in acest fel si mai mult semenul devine piatra de incercare a stabilitatii si intensitatii dragostei, ascultarii si credintei noastre.

Sfintii Apostoli care s-au impartasit cel mai mult de dragostea Invatatorului lor sunt pentru noi un camin din care ne impartasim de acelasi mare dar care ni se transmite prin Biserica intemeiata de Fiul lui Dumnezeu. In Biserica toti crestinii formeaza trupul lui Hristos. Dragostea sudeaza legaturile intre madularele trupului. Numai asa este iubit Dumnezeu potrivit dorintei Lui. Dragostea noastra fata de Dumnezeu creste prin faptul ca santem madulare active ale trupului Sau. Din dragoste nemarginita Iisus Hristos a ramas izvor nesecat in lume pentru ca prin Euharistie oricine sa poata intra in comuniune de iubire cu El, sa primeasca harul prin care curatindu-se, sa-l simta pe Fiul lui Dumnezeu viu in el.

Sfanta Euharistie este dovada manifestarii permanente a dragostei divine. Ea face totul pentru om. Il conduce, il mantuieste, ii da binecuvantarea sfintitoare. Aceasta este viata lui Hristos pe altarele noastre. Este un exercitiu al tuturor virtutilor practicat cu o inefabila desavarsire. Dragostea lui Dumnezeu este nesfarsita si admirabila. Nu refuza pe nimeni. Se lasa apropiat, atins, primit, mancat de catre oricine, mici, mari, simpli sau savanti, drepti sau pacatosi. In timpul vietii pamantesti n-a avut unde sa-si plece capul.

Sub voalul Sfintei Taine, El primeste de la noi caminul pe care i-L oferim. Aceasta este dragostea cea mai pura si dezinteresata pe care o pastreaza ca un izvor in Biserica Sa spre care suntem chemati mereu, pentru a ne sfinti viata interioara, speranta, credinta, toata dragostea .

Euharistia este ramanerea mai departe a lui Hristos in stare de jertfa, chiar pe scaunul slavei, in Treime. Euharistia intretine pe verticala relatia noastra cu Dumnezeu, in timp ce in plan orizontal aceasta relatie este intretinuta prin dragostea de aproapele.

Concluzii.

Desi expresie a dragostei divine, omul a plecat din comuniunea cu Facatorul sau. Pacatul a intunecat si mai mult raporturile dintre om si Dumnezeu si in departarea de Dumnezeu a aparut uitarea. Fiind consecvent in dragostea sa, nevoind pieirea definitiva a chipului sau, Dumnezeu a dat omului legea prin care se reinnoda subtire legatura rupta. Dar si aici omul trebuia ajutat si aici dragostea lui Dumnezeu a fost salvatoare. El se arata in toate raporturile cu omul ca un stapan care trebuie ascultat cu sfintenie. In acest scop face apel la atotputernicia sa, la binefacerile pe care le-a dat oamenilor, la pedepse, amenintari etc. Asa apare frica de Dumnezeu care avea sa-l calauzeasca pe om prin vremuri spre implinirea fagaduintelor Parintelui ceresc.

Frica de Dumnezeu din Vechiul Testament a avut un rol de indreptare a omului, de mentinere in orientarea spre Dumnezeu si de pregatire pentru primirea din nou a dragostei prin Iisus Hristos. Odata cu Fiul lui Dumnezeu intrupat dispare frica pentru ca Hristos nu inspaimanta ci el e apropierea maxima a lui Dumnezeu fata de oameni. Hristos porunceste dragoste si o realizeaza dandu-se in antregime celor ce-L doresc si-L iubesc. El restabileste comuniunea intre om si Dumnezeu, facandu-i pe toti fii prin dragostea Sa. Comuniunea catre cane ne cheama este desavarsirea inspre care aspiram si pe care o putem realiza iubindu-l pe Dumnezeu prin semeni. Comuniunea in plan orizontal o exprima pe cea din planul vertical.

Hristos a ramas prin Biserica mereu intre cei pe care-i iubeste, oricand la indemana oricui. Prin Biserica si prin Hristos, harul si dragostea unesc total in Duhul Sfant, vointa umana si vointa lui Dumnezeu ca inceput al imparatiei cerurilor pentru toti cei ce vor sa intre, actualizand in viata lor porunca cea mare a Fiului lui Dumnezeu."

Pr. Th. Damian

Alte invataturi despre iubirea divina ... vezi tot