dupa dealuri

Saptamana trecuta am fost la film. Am vazut "Dupa dealuri", in regia lui C. Mungiu. Recunosc ca, pana sa iau bilet, m-am codit. Aveam o retinere, stiut fiind faptul ca, daca nu imi place un film sau o piesa, dupa un sfert de ora m-am sculat si am plecat. De data asta, va jur ca nu am simtit cand au trecut doua ore jumate. E un film interesant. Mi-a amintit, intr-un fel, de scoala de film rusa, in care regia exploateaza fiecare detaliu - natura, costume, cadru istoric si social. Dar si de regia lui A. Tatos sau A. Blaier. Ca o paralela, in filmele lui Tarkowski n-o sa vedeti o drama intr-o poiana insorita plina de ghiocei. Sau un supranatural excesiv fabricat prin efecte speciale, cum se intampla in filmele americane. Mungiu a construit toata actiunea ca pe o piramida. In film, de la inceput pana la sfarsit, totul e trist, sarac si depresiv. O manastire pierduta dupa dealurile Buzaului, iarna, lipsuri, un pattern social extrem de precar, o mana de maicute care isi pun incerederea si viata in mainile lui Dumnezeu si finalul dual al cazului "Tanacu". Actorii, moldoveni, au jucat superb. Aproape ca m-am straduit sa disting limita dintre realitate si fictiune. Daca in aproape toate filmele scenariul depaseste regia, in acest film s-a intamplat exact invers. Se vede ca regizorul s-a intrecut pe sine. In concluzie, "Dupa dealuri" este un film care merita vazut !