28 de ani
-
Je suis madame Rouillard. Azi se implinesc 28 de ani de cand ne-am
casatorit.La 18 ani, m-am indragostit de Philippe. De fapt, ca sa respectam
ordinea is...
Acum o lună
joi, 26 mai 2011
viata e un tren
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
Increderea in oameni. O tema interesanta, descoperita intamplator. V-ati imaginat ca increderea sta la baza tuturor relatiilor pe care le av...
-
"Sa va feriti de generozitatea omului prost, a celui smecher si a saracului !" In primul rand, omul prost iti va da bucuros, apoi... -
"Sufletul satului Copilo, pune-ti mânile pe genunchii mei. Eu cred cã vesnicia s'a nãscut la sat. Aici orice gând e mai încet, si i...
-
Am ramas dator de saptamana trecuta cu sfarsitul unei "povesti de dragoste". Acum o voi spune pe toata. S-a casatorit de tanara. S...
-
Se pare ca postarea trecuta a starnit un tsunami. Reactiile au cuprins intreaga panoplie, de la "ce haios !", la "vai, te-am ...
-
Initial am vrut sa fie un comentariu, dar cand am vazut cat e de ampla, am zis s-o pun ca postare, spre disperarea unora, tot despre iubire....
-
Am gasit pe net o superba monografie a Maramuresului, aparuta si in albumul "Maramures, tara veche", scos de Valentin Hossu-Longin...
-
Mi-a placut atat de mult subiectul anterior, incat m-am gandit sa nu-l parasesc cu una, cu doua. Neconventionalul de azi este conventionalul...
-
Va rog sa ma faceti sa pricep, de ce se duce un copil la scoala ? Precis veti spune: sa invete! Sa invete ce ? Sa adune, sa imparta, sa scri...
-
Despre educatie si invatatura Îndoaie copacul cât este mic; învaţă copilul până nu a crescut mare. A hrăni fără a instrui este cel mai ...
Pheideas
FIDIAS, PHEIDIAS / Celebru sculptor si arhitect, care a trait in Grecia secolului 5 i.e.n. A fost unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai perioadei clasice din cultura greaca. Creatiile sale se disting prin echilibru si armonie, o proportionalitate perfecta si o nuantare a volumelor si structurilor. Unii ii atribuie vestitul "numar de aur". A realizat multe statui celebre; din pacate astazi nu se mai pastreaza decat copii ale lor. A fost insarcinat de Pericle sa conduca lucrarile de constructie a Acropolei Ateniene. A indrumat realizarea si decorarea Parthenonului. Lucrarile sale au influentat atat artistii din generatia sa, cat si pe cei care l-au urmat. Cateva lucrari: "Zeus din Olimpia", "Athena Promachos", "Athena Parthenos".Bloguri interesante
-
-
-
Să scriu? - Mie nu îmi place să fiu prezent în social media. Oare chemarea personlă pe care o simt de a scrie se referă la a fi prezent în social media? Dacă așa ar...Acum 3 ani
-
Metode Simple de a Face Rost de Bani Rapid - Momentele in care suntem surprinsi de situatii in care avem nevoie urgenta de bani, sunt inevitabile in viata oricarui om. Desi foarte stresante, aceste m...
Acum 6 ani -
Ganduri de inceput de 2017 - blog resuscitat - Au trecut ani de cand n-am mai scris pe blog, dar l-am lasat cu gandul ca intr-o zi voi reveni. Poate e doar o zvacnire de inceput de an...cand ne propunem...Acum 7 ani
8 comentarii:
Viața e trenul care uneori pleacă cu întârziere și poți coborî fie unde îți dorești, fie unde are capăt de linie. De acolo, totul e o aventură și un joc al hardului.
sau putem sta pe peron langa oameni pe care nu-i vom mai intalini niciodata. drumuri, bagaje, banci, gari, oameni, trenuri ale vietii ...
frumoasa metafora! :)
cred ca fiecare om care ne apare in viata are sensul sau bine spus, acel sens dat de tot ce inseamna fiecare: experiente, trecut, trairi, legaturi emotionale profunde sau nu prea, mirari (poetic spus) si altele dupa cum completeaza fiecare...si dupa momentul in care resemnifica iar si iar si iar...
nimic nu e intamplator tocmai pentru ca ni s-a dat, cred eu, acel minunat dar de a putea alege Bine sau Rau. pare cam drastica impartirea...;
pueril spus: tind sa cred ca ea isi are radacinile bine ascunse in noi si intelept spus: dincolo de capacitatea noastra de intelegere.
cine stie?...nimeni...
oamenii vorbesc, traiesc, simt, judeca, privesc, analizeaza, calculeaza, fiecare spera in adancul sufletului sau poate al ratiunii, ca el are dreptate, cand de fapt toti spunem aceleasi lucruri mereu si tot mereu deghizate in ceva diferit...
e ca pe un peron (ca sa pastrez firul povestii) unde vin si pleaca atatea trenuri si calatori, dar toate sunt trenuri si toti sunt calatori...poate atunci cand o sa putem trece dintr un tren in altul in mers, vom fi...altfel, ne vom intalni noi toti fara a mai fi constransi cauzal de trenul ales...mai mult sau mai putin constient.
ganduri senine!
:)
Viaţa reală e într-adevăr un tren. Cea virtuală şi mai şi. De aceea mi-am intitulat blogul Trancyberian prin Cyberia. Fiecare are câte un tren unde urcă străini, necunoscuţi, cunoscuţi de-o noapte sau de-o zi, de-o săptămână sau de câteva ore, fiecare are propriul vagon-reastaurant unde vin călători bizari sau simpatici şi tot felul de vagoane, de joc, de vis, de gând, după cum ne e felul fiecăruia.
Kitty, aproape intotdeauna cand intalnesc pe cineva, il privesc ca pe un calator langa care ma asez intr-o gara. Eu astept un tren, el altul. Zece minute, apoi vine primul tren nu ne vom mai intalni niciodata. Interesanta obsesie. :))
Minunata as spune. :D
iubesc trenurile, caile ferate, garile mai mult sau mai putin pustii, pentru ca ma leaga amintiri si chiar vise foarte frumoase.
tipul asta de intalniri le ador pentru ca pot sa spun vrute si nevrute unui calator strain stiind ca nu l voi mai revedea...
dar nu se stie niciodata :)) si atunci tragedie. :))
e ceva asa fulgerator, ca si cum ti ai vedea oglindita o parte din viata in acele momente :)
si mai ales e linistire parca a mintii si sufletului intre doua repere: plecarea si destinatia. :)
*il ador
Kitty, nu va fi nicio tragedie, pentru ca se va intampla ce stiai sau asteptai sa se intample. In general, tragediile apar cand avem asteptari prea mari. Sa luam lucrurile ca atare, sa ne bucuram de prezent ... ca sutem intr-o statie prieduta, doi oameni interesanti, schimbabd doua vorbe pe o banca, asteptand un accelerat care intarzie.:) Revenind la gari, mi s-a intamplat sa petrec candva noaptea in gari pierdute prin Modova sau Oltenia. Ai o senzatie de pustietate ... nu stii unde te afli decat ca ii spune Gara X. Intre tine si pustietatea - intunericul localitatii se afla o bucata de sticla murdara. Un gunoier matura alene un peron mirosind a ceva indefinit. :) Departe un oras care asteapta sa se trezeasca la lucru, oameni in cutii minuscule, cu universul lor cotidian intr-un fel anost, dar suficient. Si eu, asteptand sa fina trenul si sa ma intorc pe "planeta" mea. :))
Trimiteți un comentariu