joi, 26 mai 2011

viata e un tren

Viata e trenul care pleaca la ora fixa si dupa ce mergi o vreme, cobori. Uneori peroanele sunt pustii, alteori vesele si pline de lume. :)

8 comentarii:

Diana spunea...

Viața e trenul care uneori pleacă cu întârziere și poți coborî fie unde îți dorești, fie unde are capăt de linie. De acolo, totul e o aventură și un joc al hardului.

pheideas spunea...

sau putem sta pe peron langa oameni pe care nu-i vom mai intalini niciodata. drumuri, bagaje, banci, gari, oameni, trenuri ale vietii ...

kitty spunea...

frumoasa metafora! :)
cred ca fiecare om care ne apare in viata are sensul sau bine spus, acel sens dat de tot ce inseamna fiecare: experiente, trecut, trairi, legaturi emotionale profunde sau nu prea, mirari (poetic spus) si altele dupa cum completeaza fiecare...si dupa momentul in care resemnifica iar si iar si iar...

nimic nu e intamplator tocmai pentru ca ni s-a dat, cred eu, acel minunat dar de a putea alege Bine sau Rau. pare cam drastica impartirea...;
pueril spus: tind sa cred ca ea isi are radacinile bine ascunse in noi si intelept spus: dincolo de capacitatea noastra de intelegere.

cine stie?...nimeni...

oamenii vorbesc, traiesc, simt, judeca, privesc, analizeaza, calculeaza, fiecare spera in adancul sufletului sau poate al ratiunii, ca el are dreptate, cand de fapt toti spunem aceleasi lucruri mereu si tot mereu deghizate in ceva diferit...
e ca pe un peron (ca sa pastrez firul povestii) unde vin si pleaca atatea trenuri si calatori, dar toate sunt trenuri si toti sunt calatori...poate atunci cand o sa putem trece dintr un tren in altul in mers, vom fi...altfel, ne vom intalni noi toti fara a mai fi constransi cauzal de trenul ales...mai mult sau mai putin constient.

ganduri senine!
:)

Vocea-de-departe spunea...

Viaţa reală e într-adevăr un tren. Cea virtuală şi mai şi. De aceea mi-am intitulat blogul Trancyberian prin Cyberia. Fiecare are câte un tren unde urcă străini, necunoscuţi, cunoscuţi de-o noapte sau de-o zi, de-o săptămână sau de câteva ore, fiecare are propriul vagon-reastaurant unde vin călători bizari sau simpatici şi tot felul de vagoane, de joc, de vis, de gând, după cum ne e felul fiecăruia.

pheideas spunea...

Kitty, aproape intotdeauna cand intalnesc pe cineva, il privesc ca pe un calator langa care ma asez intr-o gara. Eu astept un tren, el altul. Zece minute, apoi vine primul tren nu ne vom mai intalni niciodata. Interesanta obsesie. :))

kitty spunea...

Minunata as spune. :D
iubesc trenurile, caile ferate, garile mai mult sau mai putin pustii, pentru ca ma leaga amintiri si chiar vise foarte frumoase.

tipul asta de intalniri le ador pentru ca pot sa spun vrute si nevrute unui calator strain stiind ca nu l voi mai revedea...
dar nu se stie niciodata :)) si atunci tragedie. :))

e ceva asa fulgerator, ca si cum ti ai vedea oglindita o parte din viata in acele momente :)
si mai ales e linistire parca a mintii si sufletului intre doua repere: plecarea si destinatia. :)

kitty spunea...

*il ador

pheideas spunea...

Kitty, nu va fi nicio tragedie, pentru ca se va intampla ce stiai sau asteptai sa se intample. In general, tragediile apar cand avem asteptari prea mari. Sa luam lucrurile ca atare, sa ne bucuram de prezent ... ca sutem intr-o statie prieduta, doi oameni interesanti, schimbabd doua vorbe pe o banca, asteptand un accelerat care intarzie.:) Revenind la gari, mi s-a intamplat sa petrec candva noaptea in gari pierdute prin Modova sau Oltenia. Ai o senzatie de pustietate ... nu stii unde te afli decat ca ii spune Gara X. Intre tine si pustietatea - intunericul localitatii se afla o bucata de sticla murdara. Un gunoier matura alene un peron mirosind a ceva indefinit. :) Departe un oras care asteapta sa se trezeasca la lucru, oameni in cutii minuscule, cu universul lor cotidian intr-un fel anost, dar suficient. Si eu, asteptand sa fina trenul si sa ma intorc pe "planeta" mea. :))