miercuri, 29 septembrie 2010

zodiile si inteligenta

BERBECII au o inteligenţă activă, efervescentă.

Ei sunt puşi mereu pe inventarea a noi sisteme de gândire şi acţiune. Le place să experimenteze noul din plin, iubesc pasiunea şi aventura, astfel că nu stau prea mult pe gânduri, atunci când au de luat decizii sau când trebuie să pornească la acţiune.

De fapt s-ar putea spune, fără urmă de eroare, că Berbecii preferă să acţioneze decât să gândească. Sunt ajutaţi însă de o intuiţie ascuţită şi capacitatea de a se orienta rapid în orice situaţie.

Iau decizii ferme şi se descurcă de minune chiar şi în situaţii de criză. Evident, din cauza precipitării şi a nerăbdării, greşesc deseori, dar asta nu-i face să se schimbe. Gândesc cu o rapiditate uluitoare, de aceea rareori cineva reuşeşte să ţină pasul cu ei.

Când îşi susţin un punct de vedere, sunt foarte convingători, chiar dacă susţin de fapt un paradox. Îi ajută foarte mult farmecul irezistibil, modul direct şi concis de a se exprima, precum şi siguranţa de sine.

Iubesc începuturile, dar nu sunt foarte buni în a continua ceea ce încep.


TAURII sunt ancoraţi în şabloane rigide de gândire.

Semn fix, de pământ, Taurul este acela care nu crede nimic până nu vede cu proprii ochi. Are o inteligenţă practică, orientată spre analiză, observare şi asimilare a informaţiilor. Consideră că acţiunea trebuie să vină numai în urma unei analize riguroase şi a calculării tuturor posibilităţilor care pot apărea pe parcurs. De fapt, acest nativ vrea mereu să se asigure că este în siguranţă şi de aceea îşi asumă doar riscuri calculate.

Când trebuie să facă o schimbare majoră în viaţa lui, trebuie să se pregătească mental, să se obişnuiască cu ideea, lent, în timp, şi eventual să facă acea schimbare pas cu pas. Are, de asemenea, o inteligenţă creatoare ieşită din comun şi un simţ estetic deosebit.

Iluziile şi conceptele idealiste sau filozofice, în mod cert n-au fost inventate pentru sau de către aceşti nativi. Pentru că ei nu pot vorbi sau gândi pe marginea unui subiect, pe care nu-l pot proba şi palpa. Însă odată ce au asimilat o informaţie sau un concept, e clar că va sălăşlui în mintea lui pentru totdeauna.


GEMENII au o inteligenţă vie şi curioasă.

După părerile şi scrierile unora, Gemenii sunt superficiali. De fapt, cred că Gemenii sunt mai degrabă atât de curioşi să afle şi să înveţe câte o fâşie din fiecare domeniu cu care iau contact, încât evident că nu le mai rămâne timp să şi aprofundeze domeniul respectiv. Cu alte cuvinte, ei ştiu câte puţin din toate. Iar darul lor cel mai de preţ nu este atât bagajul imens de cunoştinţe, cât felul în care ştiu să-l aplice, imediat şi eficient.

Gemenii au într-adevăr o inteligenţă vie pe care nu ezită să o etaleze ori de câte ori au ocazia. Vorbesc mult, despre câte în lună şi în stele, au un simţ al umorului şi o mobilitate verbală ieşite din comun şi sunt absolut delicioşi în conversaţie.

Gândesc cu repeziciune, sar de la un subiect la altul cât ai clipi, sunt interesaţi de tot ce îi înconjoară. Le place foarte mult să acumuleze informaţii în timpul călătoriilor. Sunt creativi şi se simt deseori atraşi de artă şi cultură. Sunt foarte buni scriitori şi oratori.


RACII se ghidează după inteligenţa emoţională.

Aceşti nativi sunt plămădiţi predominant din emoţii. Memoria, imaginaţia şi intuiţia sunt darurile de preţ ale oricărui nativ Rac şi reperele după care se conduce în viaţă. E-adevărat că Racii care sunt încă ataşaţi de copilărie şi păstrează încă foarte vii principiile căpătate atunci sunt destul de timizi şi sensibili. Aceştia pot deveni, din cauza emoţiilor intense, precum şi din cauza rănilor din trecut, extrem de subiectivi.

În schimb, Racii ceva mai evoluaţi, care se axează pe latura spirituală, pot descoperi cu ajutorul emoţiilor, din ce în ce mai multe daruri de preţ, care-i ajută să realizeze lucruri măreţe. Imaginaţia Racilor este neîntrecută şi îi ajută în domenii artistice.

Pentru Raci, adevărul propriu vine din interiorul fiinţei, el trebuie simţit la nivel profund, la nivel de emoţie, de suflet. Racul simte pur şi simplu când trebuie să acţioneze şi simte când trebuie să facă o schimbare sau ce alegeri sunt bune pentru el. De aceea, ar trebui să se bazeze pe intuiţie.


LEII operează cu o inteligenţă coordonată de voinţă.

Aceşti nativi îşi construiesc realitatea după cum le place şi după cum vor ei să o vadă. Pe ei îi interesează ceea ce vor şi ceea ce-i ajută să obţină ce vor. Nu stau să se împiedice de detalii şi nici nu apleacă urechea la lucruri care i-ar putea opri din drum. E-adevărat că uneori, gândirea lor, care gravitează în jurul ego-ului puternic, poate fi obositoare pentru cei din jur.

Au o minte focusată pe scopuri măreţe şi sunt dovada cea mai clară că atunci când îţi doreşti ceva, chiar se întâmplă, şi că energia gândului şi imaginaţiei poate materializa. Aşadar, ei nu obosesc niciodată să-şi imagineze şi nici nu renunţă la a lua din viaţă numai ce le place. Gândindu-se intens la ce-şi doresc, până la urmă li se întâmplă. Sunt destul de idealişti, iar cei mai puţin evoluaţi spiritual sunt vanitoşi şi egocentrici.

Gândirea Leului este cuprinzătoare, dar ştie să selecteze doar ceea ce-l ajută să fie creativ, strălucitor şi leader.


FECIOARELE au o inteligenţă analitică.

Nicio zodie nu este mai analitică şi mai logică decât Fecioara. Aceşti nativi operează cel mai mult cu logica şi pragmatismul. Sunt ancoraţi în realitatea imediată, se limitează la a găsi soluţii practice şi viabile, nelăsând loc de dubii sau speranţe inutile.

Fecioara se gândeşte în detaliu şi ia mereu în calcul toate efectele posibile ale acţiunilor ei. Nu-i place să fie luată pe nepregătite şi este foarte reticentă la schimbări. Deseori, creează scenarii fataliste, la care se gândeşte constant şi în care în final ajunge să creadă. Este destul de anxioasă, se îngrijorează din nimicuri.

Memoria Fecioarei este absolut uimitoare, reţinând chiar şi cele mai mici detalii, astfel că deseori cei din jur se roagă ca aceasta să mai şi uite. La capitolul imaginaţie nu stă foarte bine, pentru că nici nu crede că i-ar servi la ceva. Creativitatea pierde teren în favoarea logicii şi preciziei.


BALANŢELE au o inteligenţă comparativă şi diplomată.

Balanţa inventează conceptul „noi” în gândire. Ea nu poate trăi singură, ci are nevoie de alţii pentru a învăţa şi mai ales pentru a face comparaţii. Are o gândire orientată spre diplomaţie şi armonie, găsind mereu cele mai blânde şi diplomate soluţii la orice problemă. Ea trăieşte în context social şi nu concepe viaţa de una singură.

Este foarte creativă, deşi deseori pare să aleagă doar cărările bătătorite. În cazul ei, imaginaţia se împleteşte foarte frumos cu raţiunea. Are o gândire detaşată de emoţii, care poate fi numită gândire socială.

Memoria, evident nu este una în care să încapă detalii. Nu reţine numele unei teorii, dar poate reţine foarte uşor conceptul de bază, dacă o interesează. Caracteristica cea mai frumoasă a gândirii Balanţei este, fără doar şi poate, extrapolarea în tot ce face, de la „eu” la „noi”.


SCORPIONII au o inteligenţă profundă şi misterioasă.

Scorpionul dispune de o profunzime şi o subtilitate a gândirii, pe care celelalte zodii, nu numai că nu le pot practica, ci nici măcar nu le pot înţelege. Inteligenţa acestui nativ este orientată spre idei care distrug şi reconstruiesc în acelaşi timp. Gândirea este plină de înţelesuri subtile şi simboluri. El vede mai mult decât pot vedea alţii şi asociază ceea ce vede cu înţelesuri misterioase, care deschid poarta unei lumi magice, doar de el înţeleasă.

Intuiţia Scorpionului este din nou unică, mergând la rădăcina lucrurilor şi găsind cele mai neaşteptate soluţii la orice problemă, de aceea poate fi un bun psiholog sau un excelent detectiv.

Scorpionii sunt atraşi de tot ce înseamnă mister, tabu, ocultism, secret. Au o memorie foarte bună, mai ales pentru lucrurile care au însemnătate specială pentru ei. Poate ţine minte lucruri care altora li se par fleacuri şi nu reţine alte lucruri, foarte importante pentru alţii.


SĂGETĂTORII au o gândire fără limite.

Când spui Săgetător, spui depăşirea graniţelor, fie că e vorba de graniţe la propriu, fie că e vorba de graniţe mentale, culturale, filozofice, religioase.

Aceşti nativi asimilează în gândirea lor orice concept, idee, crez care îi inspiră. Ei ştiu că fiecare lucru pe lumea asta are o explicaţie şi sunt dispuşi să găsească răspunsul şi cauza oricărui fenomen care-i pasionează.

Par să aibă răspuns la orice şi de cele mai multe ori chiar îl au. Sunt mereu însetaţi să se documenteze, să evolueze, să se emancipeze. Săgetătorul are o mobilitate mentală fantastică, combinată cu un simţ al umorului greu de egalat. Nu îi place să aparţină niciunui sistem, singurele sisteme pe care le acceptă fiind de natură filozofică sau religioasă.

Are o generozitate uimitoare, împărtăşind mereu celorlalţi din cunoaşterea lui. Vrea permanent să înţeleagă cauzele fenomenelor şi caută să aibă o relaţie bună cu Divinitatea. Are o minte pasională, orientată spre explorarea continuă de teritorii noi. Cu toate acestea, emoţiile nu sunt punctul lui forte, preferând să se bazeze pe raţiune.

8 comentarii:

cora spunea...

Bine ai revenit Pheideas..:))

XoXo spunea...

de acord cu ceea ce se spune despre tauri :)))

pheideas spunea...

@cora, multumesc !

WomanWithW spunea...

Lucian...in ce zodie s-or fi nascut ne-inteligentii...????
Eu sun Scorpio...si ...mda...unele lucruri chiar "merg":)
p/s...mi-a fost dor de tine...

Iunia spunea...

@Pheideas: Mi-ai violat persoana!
Si nu o data in 24 de ore!
Nu-mi vine sa cred ca pot fi atat de previzibila pentru unii...
Ca tot ma defineste curiozitatea de felul meu:))...
Aceste trasaturi banuiesc ca s-au stabilit dupa studii aprofundate sau pe acolo pe undeva nu? Ideea era oricum sa-mi explici putin de unde pana unde semnele zodiacale isi lasa amprenta asupra noastra.
By the way, ar fi trebuit sa ma nasc in iulie dupa numele pe care il am, ca ai mei parinti nu au fost atat de geniali incat sa ma numeasca Iunia.

pheideas spunea...

Ha ha ha, violat ?
Eu is geaman de iunie, pe 5. Geaman gold in zodiacul european, insa maimuta de pamant in cel chinezesc. Scrie pe la profil, sus in dreapta, daca ai rabdare sa aprofundezi fenomenul zis Pheideas. :)))
Nu prea ma impresioneaza ezotericul, insa chestia cu zodiile chiar am verificat-o. E un balans intre educatie si astral. Adica semnele de pe cer si cei 14 ani de acasa. Un balans, si nu un echilibru. Cand una o acopera pe cealalta, cand invers. De aici se explica si anomaliile, adica nepotrivirile. Sunt inca multe necunoscute pe lumea asta. Insa nu degeaba cei vechi tineau seama de zodii. Altfel nu dura atat. Sunt alinieri, campuri gravitationale si altele. Acestea influenteaza aranjarea moleculelor de apa in organism = polarizare. Si pe scara macro se perpetueaza la nivel de individ. Un fel de mutatii genetice, dar mult mai subtile.
Sper ca te-am lamurit intru-catva.:)

Iunia spunea...

Atunci stiu cum voi spune "La multi ani" si alte "abureli" inainte de ziua mea:).
Nu stiu cat se aplica mie din perspectiva zodiei notiunea de timp, dar eu stiu ca mai mereu nu am niciodata timp pentru ceea ce vreau sa aprofundez.
Doar vara, deocamdata, am timp de asa ceva, dar tot e un paradox, ca eu cred ca sunt facuta din paradoxuri:)).
Mie mi se pare ca merg langsam, ca aprofundez molcom, cand as putea sa aprofundez totul mult mai repede si altii imi spun sa stau mai chill, ca nu vine pe 21 decembrie 2012 sfarsitul lumii.
Oricum stiu ca nu vine, ca altfel imi spuneau ingerii sau moleculele de apa, dar pentru altii eu par mereu grabita, desi eu mereu traiesc cu impresia ca sunt foarte chill.
Deci nu stiu cand voi aprofunda si fenomenul Pheideas, avand in vedere ca mai studiez si alte fenomene, dar promit macar sa o fac de dragul zodiei, ca imi ador zodia si imi place teribil cum sunt acum, mai ales ca-mi place sa cred ca e si din cauza zodiei.

pheideas spunea...

Iunia, totul vine din trecut sau din cer ! :)