In realitate, nu facem decat sa "aliniem" tot ce e in jurul nostru "bazdacilor" pe care ii avem pe creier. E felul nostru de a ne simtit confortabil. La fel e si cu curatenia, ordinea, finantele si multe alte griji, numite si obsesii. Si de ce n-ar fi, la urma urmei ?! "Nu putem sa stam pe un scaun al carui picior se clatina, nu ?" Dar stim intotdeauna "pe ce stam"?
Cu cat cunoastem mai putin, cu atat suntem mai fericiti.
Sa zicem ca intr-o zi bagi titineatza in service, nu conteaza pentru ce. Te duci cu sufletelul tremurand la nenea mecanicul, baiat priceput si recomandat. Ti-o face si pleci cu incerederea ca te va tine zece ani. Nici prin gand nu iti trece ca s-ar putea sa-ti fi facut lucru de mantuiala. Daca nu te pricepi, dormi linistit. Daca insa te pricepi, si descoperi carpeala, iti vine sa iti dai cu barosul peste ... E bine sau nu ? Din punct de vedere medical, mai dezafectezi cativa neuroni. Din alte puncte de vedere, e discutabil. Prin urmare, pierdem timp, bani si nervi. Merita ?
Pe de alta parte, cateodata pretentiile sunt putin prea mari. E ca in parabola cu tabloul, pentru care batem in perete un cui de jumatate de metru, de poate sa tina si un frigider. Tot de obsesie tine, si grija ca tabloul s-ar putea sa cada, daca nu e fixat bine in perete. Stiu pe cineva caruia, intr-o noapte, i-a cazut bucataria, pentru ca un meserias nu a batut suficient de bine diblurile.:)
In toate trebuie sa existe un echilibru. Nici prea prea, nici foarte foarte.
Si mai e ceva - anume discernamantul si constientizarea fenomenului. Va mai dau un exemplu: cineva incepe sa-si construiesca o caruta pe care, in obsesia sa, vrea sa fie cea mai perfecta. Numai ca, s-ar putea sa ajunga in situatia in care, tot "bibilind" la ea, sa uite scopul pentru care o construieste - ca sa se plimbe cu ea, si nu s-o expuna la Smithsonian Air & Space Museum. :)
Daca ca sa prepari o prajitura iti ia mai mult decat ca s-o mananci, nu merita osteneala !:)) ... parerea mea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu