hobby-uri traditionale

Cam de vreun an si ceva, in peisajul citadin bucurestean a aparut un nou tip de ... habar nu am cum sa-i spun. In anunturi apare sub denumirea de "Targ de produse traditionale". Cand am auzit prima data, am fost putin optimist, gandindu-ma ca, in sfarsit, vom avea, pe langa bogata oferta din supermarketuri si o alternativa, mult mai sanatoasa si romaneasca. La prima vedere inca asa e si privita. Ei bine, la o a doua privire, descoperi eternul pattern romanesc, prin care smecherul autohton a gasit inca o metoda de a pacali prostimea. Si sunt la prosti ... ohooo ! E traditie la ambele specimene !

Cand se apuca de un business, romanul nu se gandeste cum sa-l faca ca orice om normal la cap, adica din putin sa faca mult, cu munca, consecventa, corectitudine si pastrarea calitatii. Nu, nici vorba de toate acestea pe plaiul Mioritei. Cand se apuca de un business, isi face calculul in modul urmator: deschid taraba, iau marfa de la X, pun un adaos de 1000 % si fac tot posibilul sa pacalesc cat mai multi prosti. Cat o tine, o tine, dupa, nu-mi mai pasa, ca mi-am scos parleala. Daca intamplator face un efort si isi incropeste o mica brutarie, patiserie sau carmangerie, la inceput merge pe profit minim si nu umbla la reteta. Dupa cateva luni ... e jale ! Aceeasi eticheta, continut total diferit, la un pret usor marit. Ca deh, s-a prins lumea ca produsul e bun. Au crescut vanzarile si e momentul sa dea tunul. Stiti care e cea mai mare pacaleala ? Standardul de firma. Pe vremea lui C. exista STAS-ul. Daca te abateai de la el, faceai parnaie. Acum fiecare producator isi stabileste reteta sa si o schimba dupa cum i se nazare. Sau o respecta din parti.

Sa revin la produsele traditionale romanesti si la targurile de profil, care au aparut ca ciupercile. Nu exista weekend sa nu vezi tarabe pline cu ciocolata de casa (care numai ciocolata nu e .. atentie !), prajitura cu crema, cu mere, la pret de 3 euro suta de grame (cat sa imbuci de doua ori), carnatii la pret de 10 euro si tot asa. Daca e sa-i iau la bani marunti, bag mana in foc ca ingredientele nu costa nici a zecea parte din valoarea produsului finit. Dar cati prosti, care se ling pe deste, stau sa socoteasca ? Sau sa se intrebe, in ce conditii de igiena sunt facute de tanti Focica de la trei, in aragazul nespalat de doi ani ? Ehei, si smecherii stiu bine acest lucru. La un moment dat n-am avut ce face si am intrebat un cioban, venit tocmai din Alba, pe un ger de -20 de grade, de ce nu da mai ieftin si pleaca mai repede acasa. A zambit, si cu o alura de parca isi vindea "bijuteriile familiei", mi-a spus ca, acasa oricum nu are ce face, iar la munte frigul e mai mare. Asa m-am prins ca targurile sunt de fapt de hobby-uri traditionale, nu businessuri, cum par la prima vedere. Daca tine, tine ... corect ? ... vezi tot

fiti atenti ce-am gasit !

Zmeul, personajul pozitiv din basme

După ce v-am arătat adevărata faţă a personajelor aşa-zis pozitive din desenele animate, vom demonta astăzi încă un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.

Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti

Împăratul E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt.

Fata cea mare şi fata cea mijlocie Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea.

Fata cea mică E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.

Făt-Frumos (Fefe) De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.

Calul E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.

Mama Zmeilor Este exact opusul împăratul. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul lui, ca împăratul. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori, etc.

Zmeul E un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii.

Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei… Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier.

Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: “Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace.” Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.

Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia – în sfârşit! – i se aprind beculeţele.

Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.

Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea:
- dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
- dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu’ tac-tu.
- dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.

Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem de basm din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm...

Sa traiti bine!
Sursa: Daily Cotcodac

... vezi tot

despre cursurile de dezvoltare personala

......
vreau sa va povestesc despre un curs de dezvoltare personala, made in USA, venit acum 10 ani in Ro. povestea s-a intamplat acum 4 ani. nu stiu daca ati auzit de Landmakforum. bagau The Secret in fata ... si uite-asa au incercat sa ma convinga si pe mine ca sunt nefericit, contra cost, bineinteles. printre alte dezbateri interminabile, m-au invitat si la o ceremonie de aboslvire de leadership unde, unii, chipurile, inainte nu comunicau, si dupa curs au prins un drag de comunicare debordant. ma asez eu in primul rand, ca deh, eram invitat special si ... se striga: Ionescu X ! respectivul se scoala, se duce in fata si i se inmaneaza diploma, dupa care, incepe sa povesteasca cine era si cine a ajuns. o poveste lacrimogena, cu "inainte nu puteam sa merg pe strada. daca vedeam pe cineva ca vine, treceam pe partea cealalta. nu ma intelegeam cu sotul, copiii, colegii de birou, mama, tata, bunica, pisica ... si plangeam intr-una. acum nu mai am probleme, totul datorita voua ! va RECUNOSC !". n-apuca sa termine si din spate, colegii se ridica in picioare si incep sa-l ovationeze in stil congresul IX al PCR. am ramas masca ! dupa un sfert de ora de marturisiri, recunoasteri si ovatii, ma intrebam unde am nimerit. iar dupa alt sfert, cautam cu coada ochiului usa. am facut ce am facut si m-am fofilat la o gura de aer. n-am plecat acasa, ca eram cu cineva dinauntru. cum stateam io la aer, asteptand sa-mi scada tensiunea, ma pomenesc ca unul de la un balcon - adunarea se desfasura la un parter de bloc - incepe sa recite "fir-at ai dracu de sectanti ! la munca cu voi, nenorocitilor, profitati de oameni ...!" si era un ecou intre blocuri, ca m-am facut mic. evident ca vorbea cu mine. ... aoleo, am nimerit din lac in put ! :)) in fine, s-a terminat si am intrat din nou in sala. flori, pupaturi, uraturi, schimbat carti de vizita si ... "va asteptam sa veniti la seminar" ... nu pentru mine, ca io ma lamurisem. chiar am fost intrebat, cum mi s-a parut, in speranta ca voi spune emotionat Da. am luat o mimica joviala si cu glas tremurat am spus: "Da, am ajuns la o concluzie ! care, care .... ? ca NU AM NEVOIE ! ... dezamagire profunda !" ... mai zabovesc si zic persoanei cu care eram, hai sa mergem ! cum asteptam io, aud din spate pe sefa adunaturii ca zice: "nu pot sa merg acum cu voi la restaurant. duceti-va inainte si vin pe urma. am de transmis niste date urgent la NewYork !" ... hopa ! interesting ! rotitele au inceput sa se invarta cu viteza luminii si instant am vizualizat mecanismul. ca simtisem eu ceva mai demult, ceva gen scurgere de informatii. ceva nu se potrivea. clar ! cursantii nu sunt oameni nevoiasi cu parizeru' pe masa, ci cu bani, din patura medie si high, functionari in structuri guvernamentale, avocati etc. dupa cum se manifestau, pareau destul de sinceri. adica cu certificat de spital 9. ii aduc la curs, ii trag de limba si informatia este trimisa peste ocean. mda ! ... ce dracu o face SRI-ul ? ... vezi tot

o poveste

......Se spune ca odata, Dumnezeu s-a schimbat intr-un cersetor batran si zdrentuit, si intr-o seara a poposit int-o asezare de oameni instariti. Si-a spus: "Aici precis voi gasi un adapost si ceva de-ale gurii !". A pasit pe ulita principala si a inceput sa cerseasca o coaja de paine si un loc de innoptat. Spre s...urprinderea sa, locuitorii l-au luat la goana, iar copiii l-au batut cu pietre si i-au atarnat scaieti de mantia-i prafuita. Intristat de rautatea oamenilor, s-a indreptat spre marginea satului si inainte de a pleca, a mai batut la o poarta, ceva mai darapanata. In prag au aparut o batranica cu fiul ei, care l-au invitat imediat pe batran sa intre in casa lor. Si-au cerut iertare ca nu au prea multe, dar din putinul pe care-l au, il pot ospata cu draga inima. I-au oferit o bucata de paine cu branza si o ceapa, dupa care i-au pregatit intr-un colt loc de dormit. Dupa ce a mancat batranul, s-a sculat de la masa si spre uimirea celor doi, s-a indreptat spre usa. Apoi le-a spus: "Va multumesc pentru gazduire, se vede ca nu sunteti ca ceilalti. Voi pretuiti cu adevarat lucrurile simple si neinsemnate, nu ca ceilalti, care au uitat demult acest lucru. Nu sunt un cersetor, precum ati vazut, Eu sunt Dumnezeu ! Ca rasplata pentru bunatatea voastra, am sa va spun atat: la noapte sa strangeti tot ce aveti de pret si sa parasitit satul. Tineti minte, plecati, dar sa nu cumva sa intoarceti capul, ca veti pieri !". Si batranul s-a facut nevazut. ... vezi tot

sa nu-i uitam

Sa nu-i uitam pe japonezi. Am urmarit cu interes stirile si franturile de film post-catastrofa. Am ramas impresionat de puterea acestor oameni. O putere morala si emotionala imensa ! Nu i-am vazut decat rareori plangand, pentru ca plansul, in traditia nipona inseamna slabiciune si pierderea luptei. Am vazut chiar zambete, dar nu trufase, ci de multumire pentru putinul daruit de altii. Am mai vazut respect. Respectul face parte din fiinta japonezului. Respectul pentru natura, pentru zei, imparat si pentru aproape. In tradita nipona Japonia este rodul marii si al focului. Poporul japonez trece printr-o drama nemaintalnita de la razboi incoace. Macar cu gandul, sa fim alaturi de ei ! ... vezi tot

distributismul şi întreprinzătorul

......
Contrar parerii proaste despre Facebook, constat cu placere descoperirea unor oameni deosebiti cu idei deosebite. Iata un exemplu - Liga Distributista , si un articol superb:

Distributismul şi întreprinzătorul
de John Médaille
(Text citit la lansarea volumului Economia libertăţii. Renaşterea României profunde, Bucureşti, noiembrie 2009)
Este evident că nici capitalismul nici socialismul nu au funcţionat aşa cum au intenţionat fondatorii lor. Adevărul este că nu au funcţionat deloc. După cum este bine cunoscut, socialismul a luat sfârşit acum douăzeci de ani. Ceea ce se cunoaşte mai puţin este faptul că sistemul capitalist s-a prăbuşit în 1929. Estul şi-a întors privirile către Vest pentru a găsi un model de capitalism, dar în Vest nimeni nu-şi aminteşte să fi trăit sub un astfel de sistem.
Ceea ce avem în Vest se poate descrie drept o combinaţie de mari state şi mari companii. Este un sistem căruia îi lipsesc virtuţile amândurora dar posedă – printr-o frază minunată pe care am auzit-o ieri – o împletire armonioasă a viciilor lor. Acest sistem s-a internaţionalizat acum, făcând dificilă sau chiar punând sub semnul întrebării independenţa naţiunilor mici.
Ciudata combinaţie dintre etatism, puterea corporaţiilor şi globalism i-a oferit întreprinzătorului particular un set de ideologii confuze care pretind a fi o dogmă economică. Oare ştiinţele economice care se predau astăzi îi oferă întreprinzătorului mijloacele necesare pentru a înţelege şi a desfăşura propria să activitate? Şi mai important, îi oferă persoanei din lumea afacerilor un mod de a se înţelege pe sine însuşi şi rolul său în lume?
Cred că studentul la ştiinţe economice şi omul de afaceri se confruntă cu o alegere: poate să devină un birocrat sau un întreprinzător. Dacă alege să devină un birocrat, atunci nu-i va reveni decât obligaţia tehnică de a face sistemul operant la parametri stabiliţi în funcţie de anumite circumstanţe specifice ale acelui sistem. Această alegere este de fapt singura pe care o au cei mai mulţi oameni ce-şi desfaşoară activitatea în structurile corporate ale economiei globale. În prezent, puterea economică şi job-urile se află în stăpânirea acestor birocraţii publice şi private. Este cea mai simplă alegere. La urma urmei, sarcinile ce-i incumbă salariatului sunt deja trasate, treptele de salarizare sunt cunoscute iar riscurile sunt mici, în comparaţie cu cea de a doua alegere.
Distributismul urăşte birocraţia sau, cel puţin o urăste când devine principiul organizator al activităţii economice, sociale şi a ordinii politice. Distributismul este mai interesat de a doua opţiune întrucât principiul său major este că, atât economia cât şi o naţiune, funcţionează mai bine când un număr mare de oameni sunt întreprinzători. A doua opţiune este şi mai atrăgătoare pentru distributişti dar implică o altă alegere. Devenim întreprinzători din motive pur pecuniare sau considerăm partea comercială drept o precondiţie a adevăratei cetăţenii?
Distributismul nu se opune ideii de afacere dacă este vorba de un mijloc de a căştiga cinsitit. Credem însă că cei care recurg la această alegere renunţă nu numai la valorile sociale mai importante ci şi la cele care guvernează lumea afacerilor. Iată de ce legatura dintre comerţ şi calitatea de cetăţean este cea pe care as vrea să o explorez acum din perspectiva distributismului.
O scurtă descriere a distributismului. La baza sa se află ideea că economia şi societatea funcţionează cel mai bine când un număr mare de oameni sunt întreprinzători. Asta cere ca cea mai mare parte dintre proprietari să deţină o formă de proprietate productivă, cum ar fi pământ, unelte, resurse de educatie şi acces la capitaluri ieftine. La baza capitalismului, pe de altă parte, stă altă concepţie: capitalul trebuie concentrat în cât mai puţine mâini, fie în mâinile birocraţilor guvernamentali, ca în socialism, sau în mâini private - stimulate şi ajutate de stat – ca în cazul capitalismului. Dar, în ambele cazuri, naţiunile mari au nevoie de acumulări uriaşe de capital. Marile concentrări de capital au loc în primul rând prin controlul exercitat asupra preţului forţei de muncă. Controlând preţul forţei de muncă se asigură capitaluri mari în surplus, care se concentrează în câteva mâini implicate în procesul de producţie.
Fie statul va controla preţul fortei de muncă, fie corporaţia va recurge la subcontractări pentru a controla preţul ei, în baza teoriei că există întotdeauna cineva, undeva dispus să muncească pentru mai puţin. Într-un fel sau altul, în ambele sisteme, preţul muncii trebuie să permită concentrarea capitalului. Munca, pe de altă parte, este considerată o cheltuială care trebuie controlată cât mai strict posibil sau, pur şi simplu, eliminată – dacă este posibil.
Dar forţa de muncă nu înseamnă doar cheltuieli, ea este însuşi motorul afacerilor: sursa sigură a cererii. A lasa capitalul să se acumuleze în câteva mâini înseamnă că va exista totdeauna o lipsa cronică a cererii. După cum a spus G.K. Chesterton: Capitalismul se contrazice ori de câte ori ajunge să se împlinească. Fiindcă stăpânul, încercând întotdeauna să respingă cererile slugii sale nu face decât să reducă din puterea de cumpărare a clientului său. Îi cere aceluiaşi om să acţioneze într-o maniera contradictorie: vrea să-l retribuie ca un pe un cerşetor, dar se aşteaptă ca acest cerşetor să cheltuiască de parcă ar fi un prinţ.
Contradicţia este direct legată de creşterea statului. Cred că mulţi vor fi surprinşi de afirmaţia: capitalismul a dispărut în 1929. Este o constatare incontestabilă. Capitalismul ca ideologie cere un aparat guvernamental redus. Dar un astfel de guvern a pierit în Marea Criză din 1929. Înainte de criză, bugetul guvernului federal consuma 3 sau 4% din PIB, după criză, consumă 18-24% şi uneori chiar 42% din PIB. Acesta nu este un guvern limitat. De ce s-a produs această creştere a guvernului? Toată lumea se plânge dar nimeni nu întreabă „de ce?“. De ce toate regimurile, fie de stânga, fie de dreapta, liberale sau conservatoare, au adoptat strategii care au sporit puterea statului? Cred că există două motive. În primul rând o mare birocraţie guvernamentală este necesară pentru a se putea concentra capitalul. Guvernul ajută concentrarea capitalului pe diferite căi, pe care le vom examina în continuare.
Concentrarea capitalului creează o altă problemă: o lipsă cronică a cererii. Piaţa are nevoie însă de cineva care să cheltuiască pe scară largă. Guvernul este singurul în stare să cheltuiasca atât de mult. Aceasta conduce la minunata lume a bugetelor supradimensionate, a cheltuielilor sociale enorme, a marilor proiecte, a marilor armate şi a unor şi mai mari armate de inspectori şi controlori fiscali. Toate acestea au loc atunci când sistemul funcţionează, ceea ce nu se întâmplă în mod frecvent întrucât atâţia bani şi atâta putere duc ineviatbil la corupţie şi la ineficienţă.
Prezenţa unei asemenea birocraţii guvernamentale este în defavoarea întreprinzătorului. Într-un sistem cu adevărat liber, competiţia aliniază mereu preţurile cu costurile. Într-o piaţă cu adevărat liberă, ar fi dificil să concentrezi bogăţia întrucât profiturile, ca oricare alt cost, ar fi marginale. Aceasta, desigur, nu-i altceva decât teoria din spatele pieţelor competitive, o teorie care funcţionează foarte bine în practică. Chiar prea bine atunci când se încearcă să se concentreze capitalul. Pentru a avea o concentrare de capital, competiţia de pe piaţă trebuie îngrădită cu un zid de legi şi impozite. Aceste reglementări legale ridică mari bariere în calea spiritului antreprenorial, altfel spus, în faţa spiritului competitiv. Marilor companii le oferă însă o barieră protectoare. La urma urmei, tot ceea ce ţine de legi şi regulamente formează doar o mică parte din activitatea unei firme mari, dar ocupă o parte importantă din activitatea unei firme mici. O corporaţie poate, pur şi simplu, să înfiinţeze un departament care să se ocupe de legi şi formularistică, dar micului întreprinzator îi răpeşte din timpul său preţios care trebuie dedicat activităţii productive. Mai mult, marile corporaţii, concentrând puterea politică, pot influenţa adoptarea unei legislaţii care să le fie favorabilă şi să îngrădească astfel cu noi bariere competiţia venită din partea micilor întreprinzători. Drept urmare, chiar şi reglementările legale, adoptate cu cea mai bună intenţie, au ca efect real protejarea corporaţiilor în faţa competiţiei.
Această acumulare a puterii politice are un alt efect; marile corporaţii pot să transfere povara impozitelor de pe umerii lor pe cei ai micilor firme şi ai contribuabilului individual, sau, în cazul Statelor Unite, pe umerii generaţiei viitoare. În Statele Unite, deficitul bugetar depăşeşte 12 trilioane de USD şi creşte în prezent cu o rata de 1,2 trilioane – în deceniile viitoare nu se întrevăd decât deficite bugetare. Copiii mei, nepoţii mei nu vor fi în stare să plătească această datorie.
Mai există o problemă. Marea corporaţie controlează puterea politică şi, prin urmare, se află într-o poziţie privilegiată pentru a obţine subvenţii şi alte avantaje de la stat. Mai mult, poate să externalizeze multe dintre costurile ei într-o manieră pe care mica întreprindere nu şi-o permite. În realitate, marea corporaţie nu este la fel de eficientă economic pe cât este de eficientă în jocul politic.
În intreaga lume marea corporaţie colonizează din ce în ce mai mult spaţiile care odinioară erau ale micului întreprinzător şi acest lucru este valabil şi în comerţul cu amănuntul, şi în industrie, şi în servicii. Drept consecinţă, întreprinzătorului nu-i rămâne prea mult loc de manevra iar studentului, care îşi va lua licenţa în stiinţe economice nu-i rămâne decât o opţiune: să rămână toata viaţa un birocrat în loc să devină un om de afaceri.
Ne putem întreba: nu există oare alternativă la un astfel de sistem? Şi când luam în calcul alternativele, trebuie să ne punem două întrebări. Prima: sistemul este cumva utopic? A doua: o astfel de alternativă poate fi aplicată în mod concret într-o societate modernă, cum este România?
În ceea ce priveşte prima întrebare, trebuie să vă spun că dispreţuiesc sistemele utopice – acele sisteme care, oricât de bune ar părea în teorie, nu se bazează pe o practică reală. Practica şi numai practica trebuie să fie standardul nostru, al oamenilor practici.
Atât capitalismul cât şi comunismul au o natură abstractă, fără o practică reală la baza lor; amândouă sunt pur idealiste. Desigur, se ştie prea bine, întreaga istorie umană nu a cunoscut nici o situaţie în care comunismul să fi fost încununat de succes. Încercările de-a transpune în practică acest sistem idealist au fost totdeauna mai putin ideale, ca să nu spunem mai mult… Ceea ce se înţelege mai putin este că, în întreaga istorie umană, nu a existat nici măcar un exemplu în care capitalismul „laissez-faire“ să reuşească. Sistemul libertarian, în pofida virtuţilor sale teoretice, nu este mai puţin utopic decât comunismul. Unii vor spune că ne-am aflat mai aproape de acel sistem înainte de Marea Criză. Este adevărat. Problema este că acel sistem se afla într-o stare critică de recesiune. În perioada 1853-1933, economia americană s-a aflat în recesiune 41% din timp, în comparaţie cu 15% din timp în perioada anterioară. Iata de ce sistemul a fost cu uşurinţă abandonat: toată lumea se săturase de nesiguranţă, şi în primul rând capitaliştii înşişi.
Într-adevăr, sistemele keynesiene, care s-au născut după război, au stabilizat economia. Chiar şi recesiunile au fost mai scurte şi mai blânde. Din păcate, sistemul keynesian, cel puţin aşa cu a fost el implementat, a avut nevoie de vaste structuri etatiste şi de impozite mărite. Este probabil ca aceste soluţii etatiste şi globaliste să-şi fi epuizat utilitatea. Nu cunosc situatia din România, dar în America sistemul actual este nesustenabil şi trebuie schimbat în mod fundamental.
Este posibil, ne putem întreba, să menţinem virtuţile dar nu şi păcatele unui sistem libertarian? Cred că da, însă pentru aceasta trebuie să abandonam idealul capitalist, adică ideea că marile capitaluri trebuie să se acumuleze în câteva mâini. Mai degrabă exact contrariul este adevărat. Capitalul productiv trebuie răspândit cât mai mult posibil. Când fiecare are proprietatea sa, fiecare are posibilitatea de a fi un adevărat întreprinzător şi un adevărat cetăţean, contribuind nu numai la propria sa bunăstare ci şi la bunăstarea din comunitatea, oraşul şi ţara sa. Adevarata proprietate conduce la adevarata condiţie de cetăţean şi de asemenea la o adevărată piaţă liberă. Prin proprietate adevarată nu înţeleg o proprietate abstractă concretizată, să spunem, în acţiuni sau alte instrumente asemînătoare; înţeleg mai degrabă posesiunea fizică şi folosirea concretă a pământului, a uneltelor şi cunoştinţelor. Acesta este distributismul; iată ce răspândeşte distributismul: adevărata proprietate, cea care conduce la pieţe libere şi la dezvoltarea responsabilităţii cetăţeneşti.
Este acesta un ideal utopic precum toate celelalte? Vă reamintesc că supun această întrebare unui standard strict: nici o teorie fără practică, nici o practică fără exemple de pe teren. Mai mult. Ca să constituie un adevărat test, orice exemplu practic trebuie să fi funcţionat pentru o perioadă suficient de îndelungată şi pe o scară destul de largă. Trece distributismul testul? Da, îl trece. Şi în mai multe locuri: Corporaţia cooperativelor Mondragón din Ţara Bascilor, economia distributistă din Emilia-Romagna, Taiwanul, unde programul „pământ pentru ţărani“ a ridicat în mod spectaculos productivitatea muncii; în miile de asociaţii de tip cooperatist din întreaga lume.
Câteva cuvinte despre ele. În Mondragón, avem o reţea de cooperative cu 100.000 de lucrători-proprietari şi venituri anuale de 24 de miliarde de dolari. Cooperativele oferă o gamă variată de produse, de la subansamble auto până la produse financiare, comerciale şi agricole. Corporaţia Mondragón şi-a început activitatea după ce războiul civil devastase Ţara Bascilor. Din mijlocul acelei sărăcii, oamenii şi-au creat o adevarată bogăţie bazată pe hotărâre şi solidaritate.
În Emilia-Romagna avem o economie în care 40% din PIB provine de la cooperativele lucrătorilor-proprietari. În această regiune, salariul mediu este de două ori mai mare decât în restul Italiei, Emilia-Romagna se bucură de unul dintre cele mai înalte niveluri de trai din Europa.
Taiwanul a fost o fundătură feudală în anii 1950. Majoritatea locuitorilor trăiau în condiţii de adevărată sclavie, înrobiţi de căţiva mari latifundiari. Prin programul „pământ pentru ţărani“, guvernul a distribuit pământ ţăranilor care voiau să-l lucreze. A rezultat o creştere explozivă a productivităţii, care a alimentat uimitoarea dezvoltare ulterioară a Taiwanului. O societate înapoiată a fost astfel catapultată în rândul marilor naţiuni industriale în doar o generaţie. Mai multe exemple asemănătoare le veţi gasi în antologia „Economia libertăţii: Renaşterea României profunde“.
Aici vreau doar să răspund la o întrebare pe care şi-o pune probabil toată lumea. Dacă guvernul poate să distribuie pământul, ca în cazul Taiwanului, va avea guvernul aceeaşi putere să-mi ia ceea ce posed şi să dea altcuiva? Aceasta este o bună întrebare. În general, distributismul se referă mai puţin la ceea ce guvernul ar trebui să facă şi mai mult la ceea ce trebuie să înceteze să facă. Intervenţia statului pe piaţă este cauza majoră a concentrării proprietăţii.
Există totuşi cazuri, precum Taiwanul din anii 1950, unde răspândirea proprietăţii este atât de limitată şi locuitorii atât de oprimaţi încât o astfel de intervenţie este justificată. O astfel de întrebare este justificată mai ales în Estul Europei.
Nu cunosc situaţia specifică a României, dar în locuri precum Rusia, în anumite circumstanţe s-a pus problema legitimităţii unor proprietăţi.
După căderea comunismului, Rusia a acceptat sfatul unor experţi din cele mai mari universităţi şi agenţii guvernamentale americane. Aceşti experţi au fost duşi de nas şi manipulaţi cu uşurinţă de catre mogulii care aveau legături cu serviciile secrete şi cu mafia. Drept urmare, câţiva indivizi au reuşit să jefuiască bogăţiile unei întregi naţiuni.
În acest caz, există raţiuni întemeiate pentru intervenţia guvernului. Poporul nu face decât să-şi ceară înapoi proprietăţile.
Am spus mai înainte că libertarienii nu pot să ofere exemple concrete. Nu este chiar aşa. Dacă vreţi exemple de aplicare concretă a libertarianismului, a unei pieţe libere care este capabilă să satisfacă nevoile cetăţenilor ei, atunci ar trebui să vă îndreptaţi privirile spre Mondragón. Acolo, cooperativele îşi au propriul lor sistem şcolar, propriile lor reţele de asistenţă socială, propriile instituţii de perfecţionare a cadrelor, propriile instituţii de cercetare şi dezvoltare şi chiar propria lor universitate. Au realizat toate acestea din fonduri proprii, fără ajutor guvernamental.
Următoarea întrebare ar fi dacă distributismul poate fi implementat într-o ţară ca România. Presupun că România este o ţară ca Spania, Italia sau Taiwanul, ţări unde toate aceste lucruri au fost făcute şi continuă să se facă. Iată de ce domnul Ovidiu Hurduzeu şi cu mine am alcătuit această antologie: am dorit să furnizăm informaţii despre teoria şi practica distributismului. Dar nu am furnizat un plan, un plan cincinal sau ceva asemănător. Nu am oferit un plan fiindcă nu există un asemenea plan. Există doar cetăţeni şi oameni de afaceri, fiecare căutând să găsească căile de acţiune cele mai potrivite într-o situaţie specifică. Economiile sănătoase nu se dezvoltă de sus în jos, ci de la baza spre vârf. Economiile sănătoase se construiesc pe energia, independenţa şi spiritul întreprinzător al cetăţeanului şi al liderilor comunităţii de afaceri.
Pe zi ce trece întrebarile pe care le ridică această antologie devin din ce în ce mai presante. Este îndoielnic că actualul sistem poate să mai supravietuiască mult timp, în SUA, Europa sau altundeva. Şi nu mai poate supravieţui în ciuda uriaşelor ajutoare guvernamentale.
Schimbarea nu mai este o opţiune, sistemul ori se schimbă, ori moare, sau poate se va schimba după ce-şi va fi dat obştescul sfârşit. Schimbarea sistemului este inevitabilă întrucât cealaltă opţiune este moartea sa. Vreau doar să mai adaug: în practică distributismul merge din succes în succes, iar capitalismul din eşec în eşec.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
(Traducere de Ovidiu Hurduzeu)
Articol preluat de pe A Treia Forta - Romania Profunda

Concluzie - atat capitalismul, cat si comunismul, sunt sisteme politico-economice, care "acumuleaza" puterea economica. Primul o face prin mijloace financiare, celalalt prin ideologie. Parerea mea este ca fenomenul acumularii nu este determinat de o clasa sociala privilegiata (ma refer la capitalism, aceasta clasa doar profitand de conjunctura), ci este un proces firesc, prin care o economie (relatii, tehnologie si mai putin ideologie) devine mai eficienta. A inceput odata cu trecerea de la manufactura la industrie, in urma cu 200 de ani. Atunci multe manufacturi au dat faliment, pentru ca tehnologia (razboaiele de tesut, turnatoriile de fonta etc.) au scos produse mai ieftine. Un alt aspect interesant este acela ca atat capitalismul, cat si comunismul, s-au bazat succesul tocmai pe exploatarea, specularea, nevoilor paturilor sociale sarace, permitant accesul acestora la "masini ieftine" - vezi modelul T de la Ford si altele. Comunismul a avut in spate o ideologie, pe baza careiea si-a justificat "furtul" proprietatii si "distributia" catre patura saraca, dar care si-a dovedit ineficienta, nu din considerente economice, ci sociologice. A avut in plus accesul la educatie. Capitalismul a avut continuitate, insa isi traieste si el ultimele clipe, pentru ca masa monetara s-a concentrat la nivel superior. In esenta aceasta este "ideologia" pe care se bazeaza - acumularea de capital. Partea proasta e ca, daca comunismul a putut fi inlocuit simplu, capitalismul nu avem cu ce sa-l inlocuim, deocamdata, decat teoretic. Pe de alta parte, razboaiele au avut, pe langa efect distructiv si unul economic. In esenta un rol benefic pentru distributia de capital, si nu de ieri sau de o suta de ani, ci de cand tribul X s-a dus cu maciucile peste tribul Y. Nu sustin metoda, ci doar o constat. ... vezi tot

mai mult pe FB

......Ma iertati ca in ultima vreme imi "fac veacul" mai mult pe Facebook. Am deschis acolo un grup de dezbateri, cu ceva activitate. Daca vreti, ma gasiti acolo. Acelasi brand. :) ... vezi tot

bancuri

I: De ce cozonac e de genul masculin, iar paine de genul feminin?
R: Cozonacul are oua!

____________________________________________________________

‎- Alo, biroul de informatii? Spuneti-mi, va rog, unde pot gasi Viagra pentru femei?
- In orice magazin de bijuterii.

____________________________________________________________

‎- Nu ştiu ce este mai nasol: faptul ca mi-a trimis un SMS "Hai să ne despartim" sau faptul ca două minute mai târziu mi-a mai trimis unul: "Scuze, nu era pentru tine"?!

____________________________________________________________

Mitica, un barbat plapand, n-a prea avut noroc in casatorie. Prima lui sotie, activista de partid, noaptea in pat, ii tot spunea: "Mai mult si mai bine, Mitica!" A doua, era profesoara: "Repeta, Mitica!", ii tot spunea. A treia, farmacista, il innebunise: "Mitica, de trei ori pe zi: dimineata, la pranz si seara". Dar acum, cu a patra, a avut noroc: inginer agronom. A fost intelegatoare: "Mitica, numai cand poti; pentru restul, chemam soldatii si studentii!" ... vezi tot

tuturor fetelor din viata mea

Un zambet, o floare, o raza de soare,
Pentru o fata buna, in a ei cununa,
Sa-i prind de dor, un simplu martisor !
...
Tuturor fetelor din viata mea trecuta si viitoare,
Cu drag !:) ... vezi tot