miercuri, 11 noiembrie 2009

a fi noi insine


Am primit de la Aniela Minu o tema interesanta: CÂND UITĂM SĂ FIM NOI ÎNȘINE ... Ii multumesc pentru eseu si evident, in final imi voi spune parerea.

Din diverse motive, fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat la un moment dat în viață să facă ceva ce nu îl definește, să nu se regăsească în persoana lui, să simtă că rătăcește printre roluri fără să mai știe să fie autentic. Atunci ne simțim mai departe de noi decât ar fi de dorit ca să putem trăi împăcați cu noi. Mulți dintre noi nu uităm să fim noi înșine pentru că nici nu am descoperit ce suntem cu adevărat ca să putem apoi uita. Asta ne explică de atâtea ori rătăcirea, nemulțumirea, tristețea care se deslușesc pe fețele unor oameni care par să aibă totul și simt că nu sunt mare lucru. Teama de a nu greși, dorința de a întruchipa un ideal, lipsa de repere, lipsa de acceptare sau critica din partea celorlalți, iată doar câtiva dintre hoții care ne fură dreptul la propria identitate și unicitate. De ce fac asta? Pentru că noi nu ne suntem gardieni loiali, pentru că ne lăsăm mituiți și amăgiți de tentații aparente și uităm că să ne apărăm propriul Eu, să-l creștem ca să ne poată reprezenta, să ne dea sentimentul că ne trăim pe noi și propria existență, e datoria noastră față de noi. Atunci nu mai trăim noi ci doar niște palide reflecții ale noastre, niște oglinzi prăfuite în care știm să-i reflectăm pe ceilalți dar în care noi nu ne mai putem desluși. Așa ajungem la kilometri distanță de noi, de dorințele care ne defineau sau de visele în care credeam cândva. Nu mai trăim noi ci umbrele noastre. Suntem lipsiți de energie, tăcuți și resemnați crezând că în felul acesta trăim o viață așa cum trebuie. Descoperim însă prea târziu uneori că uitând să fim noi înșine ajungem să fim doar niște marionete trase de sfori de oricine altcineva dispus să ne decidă viața, mai puțin de noi, singurii cu acest drept de fapt. Când uităm să fim noi înșine, uităm să trăim! Numai gânduri bune! Aveți grijă de voi!


Daca mi-aduc aminte, si rontziki a avut o postare pe tema asta.
A fi sau a nu fi noi insine. Sincer, definitia mi se pare putin abstracta, si iata de ce ... Nu poti spune cuiva: "Nu esti tu insuti !", pentru ca se va uita la tine si nu va intelege. Cum sa nu fie el insusi ? Cum ar trebui sa fie, altfel decat e ? Daca insa privim in ansamblu, ca fenomen social, putem intelege intr-o oarecare masura ce insemna a fi sau a nu fi tu insuti. Desi si asa, la ce poti raporta ceva ce nu e ? Exista un model universal de a fi tu insuti ?

Dar sa va spun ce inteleg eu prin a fi insuti, si voi incepe cu o amintire. Candva demult, cand purtam uniforma si camasa albastra, aveam un coleg de clasa care se deosebea de ceilalti. Nume de ardelean - Boanches Adrian.
Nu respecta un model clasic de iesit in evidenta, cum faceau altii, adica sa fie bun la invatatura, sa joace fotbal la un club, sau sa fie sef de gasca de cartier. Epata prin cu totul altceva. Era hatru. Nu exista o adunare, pe terenul de fotbal sau o discutie in clasa, fara ca in momentul urmator sa vina replica sa. Iar replica venea exact cand trebuia, potrivit de piperata, facandu-ne sa radem in hohote. Dupa o vreme nici nu mai asteptam replica, ci era suficient sa ne uitam la el, ca ne bufnea rasul. Cu toate astea, nu il priveam ca pacaliciul clasei. Avea chiar note bunicele. El isi gasise locul lui in colectiv pe potriva firii sale. Mi-aduc aminte cu placere de el, pentru ca se incapatana sa fie original. Se straduia sa nu copieze pe nimeni si isi castigase respectul celorlalti prin acest acest fel de a fi.
Va marturisec ca rar mi-a fost dat sa mai intalnesc astfel de oameni.

Se pare ca in vremurile cand toti eram egali material, singurul mod de a iesi in evidenta era sa excelam prin comportament si intelect. De ce o faceam ? Din acelasi motiv - acela de a fi remarcati de ceilalti. Aceasta este slabiciunea omului. Isi canalizeaza efortul intelectual sau financiar, pentru a-si ocupa pozitia in cadrul grupului. Ce s-a schimbat de-alungul vremii, a fost doar modul in care si-a implinit acest deziderat.

Spre deosebire de alte dati, oamenii se straduiesc sa iasa in evidenta prin ceea ce au si se vede. Adica sa fie mult si stralucitor. Cred ca acesta este motivul pentru care spunem despre cineva ca nu este el insusi. In ziua de azi oamenii nu se mai straduiesc sa aprofundeze, sa-si identifice "originalul interior", nisa in care sa exceleze si sa fie buni, ci se straduiesc sa preia sabloane consacrate, adica cam ce vad la TV. Pretutindeni vedem un fenomen de copy-paste. Curios e altceva, si anume ca aceste sabloane, in general de potenta financiara, sunt destul de greu de atins. Dar nu imposibil. Acest aspect face ca ele sa fie dorite, cu un efort pe masura. Cum faci ca aceste deziderate sa para usor de atins, crescand astfel vanzarile companiilor, este treaba Marketingului. Dar asta e alta problema.
Daca ar exista uniformitate, adica majoritatea sa avem un nivel financiar decent, iar cei cu bani multi sa fie undeva prea sus, am reveni la felul de a fi amintit anterior. Adica am cauta sa ne deosebim prin intelect si nivel de cunostinte, cu tot ce deriva din acest brainstorming, in general lucruri de calitate.

17 comentarii:

Paul spunea...

Suntem tentati a face lucruri in permanenta pe placul celor din jur, ba chiar mai mult sa ne lasam influentati de ce auzim, de ce vedem.
Chiar daca nu acceptam aceste influente, ele reusesc sa lase urme in EUL nostru.
Imi urmaresc cursul vietii de multe ori si vad neputinta mea din anii tineretii de a fi eu insumi si insistenta si perseverenta mea pe parcursul ei de a-mi impune sa fiu eu, sa spun ceea ce gandesc si sa fac ceea ce constiinta imi dicteaza.
Informatiile ce le primesc, chiar si citind pareri si ganduri expuse aici in blogosfera, sunt stimuli posibili am influenta hotararea, capacitatea de a discerne stari, lucruri.
Mi-ar fi greu sa afirm ca sunt atot stapan pe eul meu in formarea sa, uneori cred asta, alteori imi pun intrebarea de ce nu sunt eu...

pheideas spunea...

@Paule, sa stii ca esti ! Pentru mine, esti un om deosebit. Altora le esti poate indiferent. Cred ca esenta trecerii noastre prin viata este sa lasam urme in memoria celorlalti. Sunt convins ca sunt destui care cred ca esenta trecerii lor prin viata este sa le fie lor bine si sa-i doara in cot de altii. Pentru altii, sa fie invidiati, si tot asa la nesfarsit.
Daca cauti sa-i impaci pe toti, ajungi la balamuc. :))

Paul spunea...

Adevarat este ca cel ce te priveste cu ochi critici stie mai bine sa aprecieze ce fel de om esti, cel putin in egala masura apreciez aceleasi trasaturi definitorii ale caracterului tau de a fi tu insusi in orice imprejurare.
Sa ai o zi senina-n suflet!
Multumesc!

Angela Ribus spunea...

Imi place si tema si felul cum ati abordat-o.
Inca o data am ce invata din blogul tau, Lucian.
Si pentru asta iti multumesc. :)

pheideas spunea...

Cu placere si te mai astept.

fly2sky spunea...

Intr-adevar pheideas, nu poti spune cuiva ca "nu esti tu insuti" pentru ca nu ai cum...nu stii cum e el de fapt. Si e adevarat ca sunt oameni care nici nu-si pun aceasta problema, nici nu se cunosc pe ei insisi. A fi tu insuti, inseamna sa te raportezi la propriul Eu, sa-ti gasesti propriile dorinte si valori, dincolo de influentele mediului, familie, societate. Pot sa coincida sau nu cu acestea.

Rontziki spunea...

"esenta trecerii noastre prin viata este sa lasam urme in memoria celorlalti"?! Păi dacă e aşa, ştiu eu pe cineva care a lăsat urme adânci în memoria celorlalţi...Adolf Hitler :))) Nu sunt foarte sigură, dar cred că e mai prezent Hitler în memoria celorlalţi decât Maica Tereza, de exemplu...

Lăsând gluma la o parte, nu o să reiau părerile mele despre a fi noi înşine, deja exprimate în postarea indicată de tine, dar văd că vorbeşti despre vremurile în care forma de a ieşi în evidenţă era a excela prin comportament şi intelect. Eu cred că şi atunci oamenii utilizau copy-paste la fel de mult ca şi acum, singura diferenţă fiind, poate, preocupările pe care le copiau unii de la alţii, peocupări aferente, cum spui tu, unei vieţi mai modeste. Şi, până la urmă, da, e vorba de vremuri şi chiar de progres...progresul tehnic şi ştiinţific are, pe lânga o serie de avantaje pentru omenire, şi dezavantajul că dezvoltă formele de manipulare în detrimentul dezvoltării individului.

S-au scris o mulţime de rânduri şi pe Duelul minţilor si pe alte bloguri, inclusiv al tău si al meu, şi eu tot n-am înţeles de ce este important să fim "altfel", mai ales când, a fi altfel este deja o dorinţă aproape unanimă...de unde mirajul ăsta al "inadaptării" la mediu?!
Cred că societatea umană a dovedit deja şi că nu este posibilă uniformizarea perfectă, indiferent că vorbim de nivelul financiar sau de cel intelectual, şi că a fi "altfel" este relativ, pentru că "altfelul" de azi devine, poate, regula de mâine.

pheideas spunea...

@rontiki, sunt convins ca Hitler si-a dorit sa lase ceva bun in urma sa. Ca nu i-a iesit cum a vrut, e alta problema. Dar tot a ramas in memoria umanitatii.
E adevarat, pana la urma copiem modele. Dar nu stiu cati reusesc sa le imbunatateasca. :)
In postarea de fata nici nu era vorba de a fi important sa fi altfel, ci de a fi tu insuti. E o mica mare diferenta intre cele doua notiuni de a fi. Cea de fata se refera la modul in care ne percepem noi, in schimb a fi altfel se refera la felul in care ne vad altii.
Nu are importanta daca suntem sau nu deosebiti, diferiti etc. Ce e important, e modul in care reusim sa ne pozitionam in colectiv. Cu cat pozitionarea e mai elaborata, muncita, originala, sunt sanse mari ca ea sa dureze si sa fie de succes. E marketing pana la urma...

Nu stiu daca ati remarcat, a fi tu insuti se refera la individ. In momentul in care un individ aplica copy-paste, deja el se identifica cu colectivul. Si copy-paste poate fi o solutie buna, insa succesul il va imparti cu ceilalti. :)

fly2sky spunea...

@pheideas, pozitionarea in cadrul unui grup, poate fi in contradictie cu "a fi tu insuti" Pentru ca atunci cand urmaresti sa te pozitionezi in cadrul grupului, automat tii cont parerea celor din grup, te raportezi la ei, incerci sa iesi in evidenta cu ceea ce apreciaza ei. Dorinta de a te pozitiona in cadrul unui grup, sau pur si simplu dorinta de a apartine unui grup, e fireasca, pentru ca suntem fiinte sociale. Problema este atunci cand pentru aceasta renuntam la propria individualitate. Putem chiar sa uitam "sa fim noi insine". "A fi tu insuti", uitand ca faci parte din colectivitate, te poate duce la izolare. In general ne situam intre acesti doi poli, orice extrema produce dezechilibre. Daca ceea ce esti e apropiat de ceea ce sunt majoritatea, e usor sa te integrezi. Daca diferentele sunt mari, pentru "a fi tu insuti" , trebuie sa ai curaj si sa fii dispus sa platesti un pret. Cei ce ne inconjoara, societatea, opinia majoritatii, sunt factori care isi pun amprenta asupra noastra, iar tendinta e asa cum spui tu, de uniformizare. Dincolo de acestea este lupta de a-ti pastra propria individualitate.

pheideas spunea...

@fly2sky, pai tocmai despre asta e vorba. :) Dezbaterea e mult mai ampla. Poate fi vorba de alegerea de a fi intr-un fel sau altul, sau de nestiinta de a fi intr-un anumit fel. Putem alege sa fim originali, sau sa copiem.
Am incercat sa fac o paralela intre "a fi noi insine" si motivul pentru care o facem, respectiv cum este comportamentul nostru privit de cei din jur si eventual apreciat. Si retine, nu e vorba de dorinta de a fi originali, cum a incercat rontziki sa sugereze. Pentru ca oricat de nebun ai fi, tot tii seama de un feedback.
Am intalnit chiar pe unii carora le place sa faca pe nebunii, pentru a iesi in evidenta. Uite-l pe Becali. :))
Pe de alta parte poate sa ne doara in cot cum ne privesc altii, si alegem sa fim noi insine fara sa ne raportam la ceva. Ca din intamplare semanam cu altcineva sau cu un tipar, asta e ... ne simtim bine si nu ne intereseaza.
Dar astea-s constatari de moment. Daca stam sa analizam o persoana pe o perioada de timp mai mare, eventual in zeci de ani, e imposibil sa nu identificam niste particularitati, ce tin de felul ei de a fi.
Uite, mi-a venit in minte exemplul lui Boc.
Eu il vad pe post de ultimul din clasa. Desi se straduieste sa fie primul, nu are o personalitate puternica, demna de remarcat si care sa se impuna prin puterea mintii. Nu are forta interioara, derivata din cunoastere. El a fost si va fi ... chiar el a spus-o ... Milut cu mucii atarnand, alergand in urma grupului cu pantalonii in vine. La el afirmarea nu a venit firesc, din putere interioara, ci a luptat s-o castige prin orice mijloc, adica folosindu-se de cei puternici. In momentul in care este lasat singur, adica: "Na, descurca-te !", se pierde, ezita, experimenteaza

fly2sky spunea...

Boc e un exemplu destul de nevinovat, el macar se straduieste. La multi afirmarea a venit fara sa aiba vreau merit, din conjuncturi favorabile si jocuri de interese. Dar revenind la subiect, trag concluzia ca intre a fi politician si a fi tu insuti ar fi o incompatibilitate :), pentru ca un politician prin definitie se raporteaza la interesul general. Totusi e de apreciat ca majoritatea politicienilor reusesc totusi sa-si pastreze dorinta launtrica de imbogatire si-si urmaresc interesul personal :)) Unde e politicianul acela la care "a fi tu insuti" inseamna pentru el sa te pui in slujba celor multi.

pheideas spunea...

Votati Sorin Oprescu ! :)))))))))))

Rontziki spunea...

@pheideas: păi dacă asta e esenţa vieţii, înseamnă că Hitler a reuşit să o atingă...mă îndoiesc de intenţiile sale bune, câtă vreme şi-a dorit, printre altele, să-şi depăşească prerogativele, să decidă soarta oamenilor şi a omenirii şi să lase în urmă o lume "purificată". În plus, cred că umanitatea nu e impresionată pozitiv de ce ar fi vrut Hitler să lase în urmă, cât este impresionată negativ de ce-a reuşit.

Referitor la a copia sau nu şi la a împarţi succesul, nu înţeleg la ce succes te referi şi care e relevanţa...

A fi tu însuţi e o chestiune de alegere personală, toată viaţa e până la urma un şir de alegeri pe care fiecare îl gestionează cum vrea, cum poate...iar alegerile presupun consecinţe. Dacă cineva alege să nu fie el însuşi, va suporta consecinţele, va înghiţi frustrările acumulate de acţionarea împotriva firii sale...nu înţeleg de ce să judecăm pe cineva că alege să nu fie el însuşi, când probabil chiar alegerea asta îl reprezintă şi îi va suporta consecinţele...

Rontziki spunea...

te transformi în blog de campanie electorală? :))))

fly2sky spunea...

:))) pheideas, eu chiar cred ca o sa-l votez, dar tot ma indoiesc ca ajunge presedinte. In general n-am votat cu cei care pana la urma au castigat alegerile. Am "simtit" eu ca la el te gandesti cand ai adus vorba de politicieni vizavi de a fi tu insuti :).

pheideas spunea...

@rontziki, cum bine ai observat, nu discutam pozitivul sau negativul din a fi noi insine. :)
Succes ? Credeam ca e evident; acela de a urca in ierarhia sociala. Nu acesta este motivul pentru care suntem "noi insine" ? Sa nu zici ca nu, pentru ca te trimit la Lorenz. :)) Omul este specie gregara si manifestarile sale comportamentale sunt legate de pozitionarea sa in cadrul grupului. Bine, pe masura ce ne maturizam, "a fi noi insine" devine firesc si neinsemnat. Dar atunci avem deja definitvata formula succesului. Sau mai multe ...
@fliy2sky, am glumit cu Operescu. :)) Cred ca e singurul demagog sincer de pana acum. Suna ciudat, dar mi-a pacut definitia. :)

fly2sky spunea...

E buna definitia, demagogia e inevitabila la politicieni, iar daca corespunde si cu felul tau de a fi esti mai autentic si mai convingator. Si Basescu a fost un demagog sincer. La Geoana nu-i prea iese tocmai pentru ca nu e el insusi, incearca sa fie cum vor altii :). Dar asta e mai putin important..desi influenteaza imaginea si implicit voturile.