casa pe pamant

Azi eram pe la o firma si un prieten ma trage la o parte si imi spune: "Lucian, vreau sa-ti cer sfatul. Uite ce vreau sa fac, sa vand apartamentul si sa imi iau o casa undeva la marginea Bucurestiului. Ce parere ai, sa ma bag ?". Am stat o tar' pe ganduri si i-am spus ce sa faca, mai degraba ce sa nu faca. :) I-am facut lista cu toate variantele, de la criza si ce rata ar putea sa suporte, pana la Prima Casa si popririle pe venit. In concluzie, l-am sfatuit sa mai astepte putin, pana s-or mai aseza putin lucrurile si preturile. Oricum, sunt slabe sanse sa-i cumpere cineva apartamentul, acum.
Dar nu vreau sa insist asupra crizei, ci sa expun o idee mai veche, legata de ... "casa pe pamant".

Tot romanul vrea casa pe pamant, asta e sigur. Cred ca vine din patternul sau genetic.
Haideti sa vedem ce inseamna acest lite motive in Romania, in special in Bucuresti.
1. Intre job si casa trebuie sa existe o legatura foarte stransa. Adica sa fie aproape. Pana sa ajunga Bucurestiul o metropola sistematizata privind caile de acces, vor mai trece cam cincizeci de ani, in cazul optimist. Pana atunci, de la job pana acasa faci intre o ora si doua ore. Incercati sa calculati cam cat costa benzina si service-ul unei masini, in conditiile in care locuiti la zece kilometri de oras. Mai bine puneti doua masini.:)
2. Copilul trebuie dus la scoala. Il trimiti cu rata sau prin nameti ? Trebuie dus si adus zilnic. Iar sa pleci dimineata la 7.00 si sa-l aduci seara la 20.00, iar nu e o solutie. Un copil petrece foarte mult timp acasa. Pentru el, casa, camera de joaca, fotoliul din fata televizorului, reprezinta centre ale universului sau.
3. Orice om normal, cand spune ... casa pe pamant, se gandeste la spatiu, aer curat, graina, flori, rasadul cu ceapa etc. Sa ne gandim, cati din cei care aveti casa, va bucurati de toate aceste avantaje ?:)) Cat timp petreceti in casa ? Gresesc daca spun ca vreo trei ore pe zi ? Nu pun la socoteala orele de somn. Am un prieten cu o gradina mare de tot, pe care cresc plante medicinale. In afara de gratarul de duminica cu prietenii, si aia care se indura sa se rupa din fata tv si sa faca o ora pana la el, nu prea exista alta manifestare a vietii la curte.
4. Aproape toti pe care ii cunosc isi fac cumparaturile de la supermarket. In cazul fericit, vreun vecin si-a deschis o pravalie cu de toate pe strada vecina. Daca nu, masina si cei cinci kilometri sunt obligatorii.
5. In general, costurile unei case pe pamant sunt de pana la zece ori mai mari decat ale unui apartament de bloc. De ce ? Pentru ca romanul, cand s-a vazut in bani, a uitat masura si si-a tras viloi cu doua etaje si opt camere, cu rata de o mie de euroi. Am un alt prieten, care a devenit scalvul casei. Nu va spun cat cheltuie pe luna, ca va luati cu manile de cap. Aici nu vorbesc de mamaia care iarna nu face focul in camera din fata si sta in bucatarie langa soba cu lemne.
6. Utilitatile. Aproape tot ce s-a construit in Bucuresti, s-a facut fara cap, adica fara infrastructura si utilitati. Drumurile sunt ca vai de ele si fara Jeep, e destul de riscant sa te aventurezi in periferie. Racordarea la retele de apa, curent, canalizare, s-a facut pe principiul "Sefu, ma racordez si eu ?". Sunt subdimensionate, problemele sunt frecvente, iar: electricianul, gunoierul, baiatul de la Fantana, pustiul de la net si altii, devin membri ai familiei.
7. Aproape toate casele construite in ultimii zece ani nu respecta normele de rezistenta. Sunt facute ... la "Hai sefu, ca merge si asa !". S-au folosit materiale, finisaje si solutii constructive proaste. De ce ? De unde era sa-si traga Ion profit de 200% ? Vor mai scadea preturile, ca e de unde, dar nici asa nu cred ca mi-as cumpara oriunde si oricum.
Ati vazut cartierele rezidentiale, cu nume ce seamana cu "Tarlaua Greenfield" ? Va spun sincer, ma minunez cum pot functiona ansamblurile acelea. De unde au tras apa si canalizare ? Ati incercat sa rezistati vara in campie, la 50 de grade, fara adiere de vant si umbra de pom ? V-ati intrebat vreodata de ce taranul roman, fratiorul lui Bucur ciobanul, si-a asezat satul intr-un anumit loc si nu la intamplare ? Si mai ales nu in varf de deal sau fund de vale langa apa statuta, langa morti sau pe gunoaie ? Vreti sa va spun ce cartiere s-au construit exact in asemenea locuri ? Pamantul are si el o taina a lui, pe care e musai s-o cunosti. Si mai are si energie ...:)

Si mai sunt ...

Cam acestea sunt calculele pe care mi le-am facut, cand am vrut sa-mi caut un loc la o margine de oras. Era musai sa fie cu verdeata ... La cat se dusesera preturile acum doi ani, am renuntat. Si bine am facut !
Dupa parerea mea, de o casa la curte trebuie sa te bucuri. Sa-ti ofere prilej de recreere dupa o zi de lucru in oras. Si sa ajungi repede, ca altfel iti piere cheful de .... verdeata. :))
Mai demult scrisesem o postare despre vechile cartiere bucurestene Herastrau si Baneasa si despre casa bunicilor. Intr-adevar, asa cum erau atunci, ofereau acea tihna necesara. Dimineata te trezeai in ciripit de vrabii, te duceai in gradina, iti rupeai o rosie si luai oul cald din cuibar. Ti-l prajeai in tigaie, taiai rosia si ... simteai ca traiesti. Casele erau mici, cu doua camere, o bucatarie si mansarda. Nici nu aveai nevoie de mai mult, pentru ca in casa intrai seara la culcare. In rest erai in gradina printre flori sau tolanit in sezlong. Seara mirosea a iasomie ... si nu se inventase calculatorul, mobilul si telenovelele. :) ... vezi tot

revelatii provinciale

N-a fost o vacanta premeditata, ci mai degraba una ad-hoc, prilejuita de intoarcerea in tara a unei bune prietene. Asa, un simplu drum la Buzau s-a transformat intr-o vacanta de doua saptamani. Va marturisesc ca desi m-am intors alaltaieri, nu m-am dezmeticit, si sunt inca marcat de impresia lasata de un simplu oras provincial.
Inainte, i-as ruga pe provinicali sa nu zambeasca. Una e sa vii in vizita in capitala, si alta e sa-ti duci traiul zilnic aici. Am spus-o de nenumarate ori: Bucurestiul te inghite precum o hazna. Si daca nu esti obisnuit cu mirosul si gustul, mori incet. Pe altii Bucurestiul ii fascineaza. Habar nu am ce e in mintea lor, dar in niciun caz nu are legatura cu spatiile largi si cu aerul curat. Poate doar cu mirosul de fan. :))
Noi, bucurestenii, ne lovim de multe ori de niste stereotipii. Una din ele este aceea ca, obisnuiti cu freamatul coplesitor al capitalei, ajungem, cu timpul, sa credem ca nu se poate trai in alta parte. Viata de zi cu zi e un du-te vino permanent, nu mai avem timp sa ridicam privirea si ne obisnuim asa, ca pestii in acvariu. Iar cand plecam, e la fel. Nu zambiti ! Sa ne aducem aminte, de cate ori zabovim mai multa vreme in locurile in care ne petrecem vacantele ? De multe ori ele nu sunt decat prilejuri de izolare sau de trecere prin locuri pitoresti, plimbat cu ATV-ul, terasa, cateva poze cu familia sau prietenii, suit in masina si back. Pentru multi, vacanta e un fel de goana dupa inedit si epatare, dupa care ne intoarcem la superconfortabilul fotoliu si la tembelizor. Asa e ?
Si apoi, de multa vreme nu am mai auzit pe cineva sa se laude ca si-a petrecut vacanta undeva la tara. Parca ar fi o rusine. Nu mai vorbesc de faptul ca daca dai un search pe goagle ori imprejur, gasesti o gramada de vacante exotice ale unor de toape fara simtire pentru valori autentice, pentru care frumosul e musai sa coste mult si sa fie in strainatate.
Ei bine, in aceste doua saptamani am avut ocazia sa descopar adevarate colturi de rai, aflate mult mai aproape. Si am mai descoperit ceva: OMUL FRUMOS pe care-l credeam pierdut. El m-a impresionat cel mai mult.
Cred ca ar fi trebuit sa intitulez postarea "oameni si locuri". Exact, am sa va povestesc despre oameni, iar locurile le veti vedea in poze.:)
...
Va spuneam ca am ramas impresionat de oameni. Nu a fost ceva ostentativ, ci pur si simplu m-am simtit confortabil oriunde am mers. Pe strada, in magazine, la gazde, pretutindeni am intanit ospitalitate si mult bun simt. Nu am sesizat acea agresivitate specifica Bucurestiului. Am vazut chipuri senine de oameni linistiti. Nu am vazut pitzipoance si cocalari, care te sfideaza, incepand cu BMW care ti se baga in fata la semafor, duduind a manele, si terminand cu "Fata, ai vazut ce mi-am luat ?". Am vazut oameni obisnuiti, normali, care isi duc traiul de azi pe maine, fara sa epateze in vreun fel. M-am straduit sa disting cu greu vreun interes meschin specific oricarui tepar de profesie. Oho, si sunt cu gramada pe meleagurile lui Bucur. Nu stiu cati din ei sunt buzoieni ... :))

Ati avut ocazia sa priviti fetele bucurestenilor, incruntate, permanent in goana dupa facil ? Pentru cei cu bun simt, traiul in Bucuresti e un permanent stres, dar nu unul evident, ci ascuns, subliminal, pe care nu-l sesisezi decat in momente ca cel descris de mine.
Sa nu credeti ca mi s-a nazarit sa ridic in slavi Buzaul. As, in general sunt o fire extrem de circumspecta. Mai ales ca de profesie sunt ardelean, si chiar ma dusesem in Baragan cu o usoara retinere. Mai mult, cel mai bun prieten a stat in Buzau, si pana in 2003 m-am tot dus pe-acolo. Nu, acum parca s-a schimbat ceva. Si orasul e mai curat, ingrijit, parcurile amenajate, si cum va spuneam, oamenii mai altfel.
Dar sa revin. De cate ori vi s-a intamplat in Bucuresti, in timp ce stateati la o coada, sa vina vreun nesimtit si sa se bage in fata ? La Buzau oamenii stau la coada, se respecta, intreaba cine e ultimul. Mi s-a parut curios ca nimeni nu vrea sa sfideze pe nimeni. V-am spus mai devreme ca orasul e sarac. Probabil ca acesta este motivul pentru care oamenii se simt egali.
Misunand prin zona, mi s-a stricat masina. Gazda a dat imediat un telefon si a vorbit cu un baiat priceput, pe care il stia de cand se juca cu mingea in fata blocului. La inceput am fost destul de sceptic, insa mi-a spus ca nu e nicio problema, ca pot sa-i las cheile si pana in ziua urmatoare vine si aduce masina. Asa a si fost. Pana seara mi-a reparat-o la pret de manopera in Bucuresti. Bravo lui, asa si-a castigat un client !
Intr-o zi mi-am spalat masina. M-am dus la o spalatorie si am cerut exterior si interior. M-am uitat la baietii de acolo, cu cat zel stergeau fiecare usa, geam, spreiat, parfumat, numai funda nu i-au pus; chiar au dat-o cu ceara la urma. Aproape ca m-am rugat de ei sa termine. In Bucuresti trebuie sa te rogi, sa nu uite ceva, fara sa mai vorbesc de obisnuita spaga, raportata de regula la suta de mii aruncata de cocalarul de cartier.
Am observat ceva interesant in relatia "vanzator" - "cumparator", si anume un interes fata de client. Probabil ca oamenii si-au dat seama ca orasul fiind mic, exista o legatura directa intre "multumire" si numarul celor care le trec pragul.
Va amintiti de privirea tampa a vanzatorului, de la tejghea, pana la cel de raion de supermarket, specific metropolei ? In alta zi am dat o raita prin cele trei hipermarketuri construite recent. Nici n-am intrat bine in magazin sau sa ma opresc in fata vreunui stand, ca imediat a aparut cineva, care zambind cu amabilitate, m-a intrebat cu ce ma poate ajuta. M-au impresionat tonul si privirea. N-am vazut sictirul specific loazei bucurestene, iritata ca a fost deranjata de la operatiunea de decorticat seminte.
Sunt convins ca si buzoienii, ca majoritatea locuitorilor patriei, au probleme, de la banul putin, la lipsa de perspectiva. Insa un aspect e cert: sunt mai putin stresati. Nu stiu daca si mai destepti, pentru ca am uitat sa va spun, auzul meu fin a sesizat mai multe acorduri si conjugari corecte decat in Bucuresti.

Multi sunt plecati prin strainatati, iar acasa au ramas parintii si copiii. Da, am vazut multi copii. Aproape cu nostalgie mi-am adus aminte de copilaria petrecuta tot intr-un oras de provincie, cand am vazut copii jucandu-se in fata blocului. Copii care iti spun sarutmana pe strada, chiar daca nu te cunosc. Si cei mari te saluta, daca te vad trecand prin fata blocului. Un bunic mai amabil aproape ca mi-a facut istoria orasului, cand l-am intrebat pe unde ies in nu stiu ce strada. Frumos ...

Toate aceste nimicuri m-au facut sa ma simt bine.

Va urma ...
... vezi tot