Am gasit pe urmatorul site un articol foarte interesant despre ACTA. Iata-l integral mai jos:
"S-a vorbit mult in ultima vreme despre ACTA, insa din ce-am observat inca exista destul de multa confuzie in jurul acestui tratat. Asa ca m-am gandit ca ar fi util un articol care sa contina mai toate informatiile necesare, prezentate cat mai clar.
Important de mentionat e ca nu sunt expert cand vine vorba de legislatie, asa ca daca gresesc cu ceva corecti-ma si voi edita imediat continutul acestui mesaj. Totodata nu primesc karma pentru articolul asta asa ca daca-l considerati util, upvote please pentru promovare.
Ce este ACTA?
ACTA nu este o lege. Este un tratat international. Asta inseamna ca odata adoptat, ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) nu are niciun efect direct asupra legislatiei tarilor semnatare.
Efectul sau e unul indirect: ofera cadru legal tarilor semnatare pentru a crea legi ce-i pun in aplicare prevederile. Mergand mai departe, putem chiar spune ca le obliga sa creeze aceste legi, insa cum terminologia din tratat e destul de generala, legile pot sa difere destul de mult de la o tara la alta.
De ce nu ne place ACTA?
* In primul rand modul in care a fost redactat a creat o gramada de semne de intrebare. Articolele sale au fost stabilite in secret si numeroasele cereri de publicare a continutului au fost ignorate sau refuzate. Intr-un final a fost nevoie de "leaks" pentru ca toate prevederile sa iasa la suprafata. Mai recent, pana si omul desemnat de Parlamentul European pentru a investiga tratatul si-a dat demisia in semn de protest, semnaland ca se fac presiuni enorme pentru a grabi adoptarea acestui act.
* Odata adoptat, ACTA poate fi folosit ca unealta de santaj de catre guvernele / corporatiile avantajate de continutul sau. State mai mici, gen Romania, vor fi supuse unor presiuni enorme din partea SUA de exemplu, nu doar pentru a trece legi care sa puna in aplicare ACTA, ci si legat de forma si duritatea acestor legi. Cum tratatul e extrem de vag in unele precizari, poate fi considerat respectat sau nu, in functie de interesele fiecarei parti.
* Chiar daca au fost eliminate o serie de prevederi extrem de controversate, continutul sau ramane presarat de articole periculoase:
1. Industria de divertisment primeste o arma extrem de ascutita. Va putea pune presiuni monetare si legale asupra ISPurilor (gen UPC, RDS in Romania) daca acestea nu accepta sa-si urmareasca toti utilizatorii si chiar sa-i pedepseasca pe cei suspectati de incalcarea drepturilor de copyright. O astfel de masura ar duce la crearea unei forme de justitie privata, institutiile de stat gen tribunalul nefiind neaparat implicate in tot acest proces. Mai mult, companiile de divertisment ar avea dreptul sa primeasca datele personale ale clientilor unui anumit ISP. Si in acest caz, nu ar fi necesara aprobarea unui judecator.
2. Compensatiile financiare primite de companiile de divertisment se vor calcula in functie de pierderile financiare generate de piratarea respectivului material. Aceasta a fost si este o forma complet eronata de a calcula suma datorata de inculpat, rezultatul fiind imposibil de determinat precis si de obicei avantajand detinatorul de copyright, acesta transformand direct numarul de bucati piratate in vanzari pierdute.
3. Se introduce ideea ca si intermediarii sunt vinovati in cazul incalcarilor de copyright. Mai exact, site-urile ce nu gazduiesc continut ilegal insa contin linkuri catre astfel de materiale vor fi si ele supuse unor sanctiuni legale ce urmeaza sa fie stabilite. Mai rau, se introduce, printr-o exprimare extrem de generala (means of widespread distribution for infringing purposes) si ideea ca anumite tehnologii de raspandire a informatiei pot fi considerate ilegale. Astfel, tehnologii gen P2P, platorme de blogging, software-ul pentru emularea DVDurilor, etc vor putea fi supuse unui tratament restrictiv.
4. Comisia ACTA, ca organism neales, ci numit, va fi responsabila pentru implementarea si interpretarea tratatului si va putea propune amendamente la acesta, dupa adoptarea sa, fara sa existe insa un mecanism prin care sa poata fi trasa la răspundere pentru deciziile sale. Mai mult, nu sunt definite obligatiile sau garantiile necesare pentru ca acest organism sa functioneze intr-o manieră deschisa, transparenta si inclusiva, care sa permita exercitarea unui control public asupra actiunilor sale.
5. Comisia Europeana nu a realizat niciun studiu de impact cu privire strict la ACTA, ci a reutilizat studii realizate pentru Directivele privind aplicarea drepturilor de proprietate intelectuala (I si II). Nu a fost realizat niciun studiu cu privire la impactul ACTA asupra drepturilor fundamentale, in special în legatura cu state terte, care adesea nu oferă garantii referitoare la protectia vietii private, libertatii de exprimare si statul de drept, similare celor din UE.
6. ACTA poate impiedica utilizarea patrimoniului cultural al societatii, intrucat sporeste sanctiunile şi riscurile de natura penala pentru utilizarea operelor ai caror proprietari sau detinatori de drepturi de autor sunt dificil sau imposibil de identificat sau localizat (asa numitele opere orfane). In plus, prevederile din versiunea finala a tratatului, al caror inteles nu va fi clarificat înainte de ratificarea ACTA, sunt vagi si risca sa fie interpretate in moduri care ar putea permite incriminarea unui numar mare de cetateni, pentru delicte triviale.
7. ACTA poate avea un efect negativ asupra inovarii. Avand in vedere faptul ca inovarea, spre exemplu dezvoltarea de software, apare adesea in “zone gri” din punct de vedere juridic, ACTA va avea efectul de a inhiba noi initiative in domeniul digital si în alte domenii industriale, potentialii inovatori temandu-se de sancţiunile financiare si masurile penale care ar putea fi aplicate.
Pana la urma, toate aceste prevederi sunt formulate intr-un mod extrem de general si ambiguu, astfel ca implementarile de la tara la tara pot sa difere enorm. Insa odata acest act adoptat, e greu de imaginat ca nu se vor face presiuni enorme pentru ca fiecare lege asociata ACTA sa fie cat mai favorabila marilor corporatii de divertisment din SUA sau din orice alta tara mai influenta.
Surse folosite:
http://www.laquadrature.net/en/node/4104/
http://redd.it/or8ag
http://goo.gl/oIXVM [PDF]
Adoptarea ACTA
Acest proces implica doi pasi: mai intai semnarea actului de catre tarile doritoare (un proces ce dpdv legal nu inseamna mare lucru, insa exprima intentia de adoptare si acordul pentru continutul documentului) iar apoi adoptarea (votarea) acestui act in interiorul institutiilor legislative din fiecare tara semnatara.
In SUA, presedintele Obama s-a folosit de un mic truc legislativ si a adoptat singur singurel tratatul, nemaifiind nevoie de aprobarea Congresului. In Uniunea Europeana acest lucru nu-i posibil asa ca ACTA va fi supus votului Parlamentului European pentru a se decide daca va fi adoptat sau nu. In caz de vot negativ, procesul de semnare ce s-a derulat in aceste zile devine absolut nesemnificativ. Deci nu-i nimic pierdut deocamdata!
Legat de votul din Parlamentul European
Ca si in Parlamentul Romaniei, inainte de votul in plen (unde voteaza toti parlamentarii, 700+ in cazul PE), legea / tratatul trebuie sa treaca prin diverse comisii speciale ce in final vor da o recomandare de vot: pozitiva sau negativa.
* INTA e comitetul principal ce se ocupa de ACTA. Prima discutie legata de ACTA in cadrul acestui comitet va avea loc pe 29 Februarie / 1 Martie. Recomandarea finala va fi data undeva in lunile Aprilie / Mai.
* Alte comisii isi vor exprima si ele recomandarea fata de ACTA, iar toate aceste recomandari vor fi trimise catre INTA pentru a fi considerate in decizia finala a acestui comitet. Aceste comisii "secundare" sunt: Legal Affairs - JURI | Development - DEVE | Civil Liberties -LIBE | Industry, Research, Energy - ITRE
* Candva pe parcursul lunii Iunie (probabil 13 - 15), plenul Parlamentului European se va reuni pentru a da votul final / decisiv asupra adoptarii ACTA.
Surse folosite:
http://goo.gl/h95i3
http://redd.it/ow1v5
Ce putem face pentru a opri adoptarea ACTA
* Dupa cum se vede, lupta va fi una lunga, asa ca deocamdata recomandat e sa ne documentam cat mai bine si sa stam cu ochii in patru dupa noutati. O sursa grozava pentru asta e http://www.laquadrature.net/en precum si /r/ACTA
* Romania are 33 de europarlamentari, din cei 736 cati sunt in total. De noi va depinde cati dintre acestia vor vota contra si cati pro. E extrem de important sa le aratam cat mai clar pozitia noastra legata de ACTA. Acest lucru trebuie facut intr-un mod cat mai politicos, fara exagerari si cu cat mai multe informatii clare. Pentru a-i contacta, s-a facut deja o lista cu mail-urile tuturor.
* Legat de ceilalti europarlamentari, cu siguranta vor exista demersuri la nivelul intregii Europe pentru a impinge votul inspre respingerea ACTA. De aceea e extrem de important sa ramanem informati si sa ne anuntam unii pe altii cand se iveste o astfel de initiativa."
... vezi tot
28 de ani
-
Je suis madame Rouillard. Azi se implinesc 28 de ani de cand ne-am
casatorit.La 18 ani, m-am indragostit de Philippe. De fapt, ca sa respectam
ordinea is...
Acum 2 săptămâni