bade Ioane

Mircea Vintila- Bade Ioane

Luna trecuta am fost la Nehoiu si am urcat spre Siriu. Cei care au trecut pe-acolo, si-amintesc ca in dreapta, dupa un cot al drumului, este asezat un monument al ostasilor romani cazuti in 1916, in luptele de retragere in Moldova. Sunt acolo cateva zeci de cruci, randuite deasupra unui mausoleu ascuns sub pamant. Cele mai multe sunt cu soldat necunoscut. Pe altele apar nume, batute neingrijit, probabil intr-un an urmator, alaturi de fotografii ale unor locoteneti sau sublocoteneti. Am facut cateva socoteli si mi-a iesit ca unii n-au avut mai mult de 25 de ani. Asezat pe pajistea de deasupra, ma intrebam, apasat de linistea si deschidera peisajului, ce s-a intamplat atunci ? Am inchis ochii si am vazut o toamna mohorata, dealuri, departe in vale convoaie germane, si o mana de soldati incercand sa-i opreasca cu bataie de mortiere. Apoi luptele s-au incins pe un deal, sus de tot. Romanii au fost inconjurati, si putinii ramasi au fost siliti sa se predea. Priveam ingandurat chipurile de pe cruci. De una atana o coronita vestejita. Pesemne ruda, fiu ori nepot, isi mai aduce aminte de o poveste spusa seara sau de o promisiune, si din cand in cand trece si aprinde o lumanare.
Oare a meritat ?
Va marturisesc ca m-am mai intrebat si in alte dati, ce grozavii i-au manat pe oameni in razboaie, i-au facut sa se ucida; la urma urmei pentru ce ?
Cu totii am invatat la istorie ca uneori se trezesc unii rai, care nu-si mai incap in hotarul lor si li se nazare sa se duca peste altii, care-si cultiva linisti patrunjelu'. Oare asa sa fie ? Apoi o gramada de fraieri, nimeriti si ei pe-acolo, imbatati cu sloganuri, isi parasesc tihna si se duc sa se bata cu aia rai.
Ca stau iar si ma intreb, acestia n-au avut si ei mama, tata, logodnica, doruri se cele si de toate ? N-au avut altceva mai bun de facut, decat sa se duca la razbel ? De ce au facut-o ? Cat de motivati au fost ? De ce motivele de atunci au devenit hilare si neinsemnate azi ?

Sa-i luam pe sarbi, de exemplu, ca ii avem in minte mai de curand. Prin '90 o gramada de oameni care si-au baut impreuna, linistiti, berea zeci de ani, s-au luat la cearta, chipurile pentru ca nu se mai suportau. S-au trezit sa imparta tara dupa natii si religii. Usor de zis, greu de facut, pentru ca sub conducerea lui Broz Tito, semintiile s-au amestecat. Adica musulmani s-au casatorit cu sarboaice, unii s-au imprastiat cu locul de munca in toata Iugoslavia, si-au intemeiat asezari sau pur si simplu si-au pus religia in sertarul cu amintri de familie. Deh, pe oameni ii pasioneaza mai mult ziua de maine, decat ideologiile. Iar relatia cu divinitatea e de multe ori una personala.
Acu' pe bune, ati observat ca omul simplu nu se prea ia la bataie din senin ? Grijile lui sunt altele, cu precadere ce pune pe masa copiilor. Omul simplu e paralel cu politica. Il doare in cot cine conduce tara, atata vreme cat la pravalia din colt gaseste o pita calda, si copilul ii rade-n poala.
Se pare ca in Iugoslavia, ca mai in toate conflictele, si-au bagat unii coada. Unii care n-au altceva de facut decat sa se joace cu soarta si viata altora, s-au gandit ca ar fi bine sa nu mai fie liniste si pace in lume. Nu de alta, dar linistea si pacea fac sa scada afacerile, cu precadere cele cu armament.
Si uite-asa au aprins scanteia acolo unde ea fusese ingropata de multa vreme. Unde o simpla scanteie n-a fost de ajuns, au dat cu bomba. Au murit oameni, s-au dezradacinat familii si comunitati. Pentru ce ?

Au trecut douazeci de ani de cand am terminat armata. Tin minte ca am depus un juramant, in care spuneam ca imi voi apara tara. Mai stiam ca cuvantul "dusman", avea o insemnatatea aparte, irevocabila. Dusmanul era un fel de sperietoare a neamului. Era legat de istorie, de stramosi, eroi si jertfa lor, de patriotism. Mai tin minte ca deosebirea dintre un un prieten si dusman, era ca ultimul venea peste noi si ne cotropea. Nu se intra in detalii, ce anume insemna aceasta cotropire si cum ar fi trebuit s-o percepem. Ne invatau ca dusmanul e intotdeuna in fata si trebuie omorat. Va spun astea, ca sa va explicati de ce in decembrie 89 militari au tras ca bezmeticii intr-un dusman invizibil. Bine, nu era el intru-totul invizibil, numa' ca celor care trebuiau sa se ocupe de el, li se ordonase sa nu se bage.
A' mi-am adus aminte de o zicala de-atunci: "Cei din armata erau invatati ca dusmanul e in fata, iar la securitate, ca el e pretutindeni ".:))
Apoi am mai crescut si am descoperit ca nu tot ce se spune e adevarat. Ca cei ce spun nu sunt intotdeuna modele demne de urmat. Ca asazisul dusman e mai degraba cel ce-ti zambeste in spate, decat cel de dincolo de granita.
Apoi a venit si inevitabila intrebare: as mai fi capabil sa plec la razboi, daca cineva mi-o va cere ? Asta da intrebare ! Cred ca n-as mai face-o, fara sa inteleg foarte bine motivul. E aberant ce spun. De ce ? Pentru ca situatiile de conflict generalizate apar cand nimic nu mai e de facut, sau aproape nimic. Adica cand politicienii au dat gres. Care politicieni ? Aceia care la razboi se ascund de regula sub pat. Asa a fost si in 1916.
Anii au trecut, si azi nu mai e ce-a fost candva. Era internetului a facut ca informatia sa circule, iar omul sa fie mai greu de pacalit. Omul secolului 21 e mai putin sensibil la lozici de genul: dusmanul vrea sa ne cotropeasca. Nu ca ar fi disparut dusmanii, teritoriile si bataliile pentru suprematie economica. Astea nu vor disparea niciodata. Intotdeuna vor fi unii in spatele unor butoane si unii care se trezesc in ultimul moment, pe post de victime. Partea proasta e aceea ca, daca in urma cu 50 de ani oamenii erau implicati direct in conflagratii, azi sunt considerati victime colaterale. Pentru ca azi doar naivii mai cred ca razboaiele se castiga cu pusca in mana, strigand "Dupa mineeee !".
Si mai e ceva, anume ca notiunile de dusman si pierderi nu mai sunt aceleasi.
Ia ganditi-va, suntem in Uniunea Europeana. In Parlamentul European e o batalie acerba si fara scrupule pentru promovarea de proiecte si atragerea de fonduri structurale. Tin minte vorbele unui europarlamentar, care spuneau ca Romania e la coada si de data aceasta. Oamenii alesi pe interese si mai putin pe intelect sunt incapabili sa se bata pentru Romania, sa-si faca meseria pentru care au fost trimisi acolo. Urmarile sunt adancirea saraciei in tara, boli si suferinta.
Acum va intreb, cine e dusmanul, unde e razboiul ? Ranitii nu mai ajung pe front, ci direct in spitale. Razboiul a imbracat o alta forma, din pacate cu aceleasi efecte.
Bade Ioane ...