intre nameti, isteria conservelor si ciupitura de obraz

Romania prinsa intre nameti, isteria conservelor si ciupitura de obraz.
Am glumit zilele trecute pe seama zapezii anuntate de buletinele meteo, a manipularii media si celor care au dat navala in magazine, de parca ar fi venit sfarsitul lumii. Ei bine, gandindu-ma la amaratii aceia din Vrancea, parca ma apasa un sentiment de vina. Daca o fi fost vreunul care mi-a citit postarea, nu si-a facut provizii si a ramas ingropat sub zapada ? Mda, nu e bine sa te joci cu vorbele.
Nu cred ca e roman care sa nu fi urmarit cu sufletul la gura grozaviile naturii dezlantuite in judetele Vrancea si Buzau. Marturisesc ca am fost marcat, si daca o gripa ciudata nu m-ar fi tinut in casa, cred ca as fi incalecat si eu si m-as fi dus sa salvez vreo batrana. Acum, dupa ce zapada s-a mai asezat, suporterii, militarii si jandarmii si-au facut treaba (tot respectul pentru gestul lor) si camioanele cu ajutoare au ajuns unde trebuie, iar eu m-am facut bine, cred ca e momentul sa judecam fenomenul la "rece".:)

Din fericire nu m-am nascut alaltaieri, sa inghit pe nemestecate tot se livreaza pe sticla. Multi spun ca zapezi ca acum n-au fost din 1954. Cine spune asta, pai cei care traiesc din senzational. N-am trait atunci, insa din ce mi-a povestit tata, Bucurestiul a fost acoperit de un strat de zapada de trei metri. Masinile cu paine n-au mai ajuns la brutarii si armata a carat paine cu tancul. Oamenii au iesit cu lopetile, au facut partie si viata a continuat ca si in alte dati. Dar ce vorbim de 1954; si acum patru ani, tot asa, zapada a fost mare. Si acum zece ani la fel. Am facut armata undeva pe malul Siretului, adica exact acolo unde zapada atinge in fiecare an doi metri si astupa casele. Cred ca am deszapezit atunci vreo trei stadioane. Am prins geruri de -37 de grade in garda, de mi-au cazut urechile, si n-am murit. Ba murea o cioara cand cadea din pom.
Si atunci erau sate, in ele traiau oameni, aveau gospodarii cu de toate si iarna era ceva dat de la Dumnezeu. Prima lor grija era sa isi faca poteca. Apoi se strangeau in jurul focului, fierbeau o oala cu fasole sau varza murata cu carnati si treceau iarna bine-mersi. Niciun taran care se respecta nu intra in iarna fara faina, malai, cartofi, fasole, varza, ceva afumatura si butoiul cu vin. Si bineinteles nutret pentru animale.

Asa era atunci. Azi tara e saraca. Noi cei de la oras, cu viata petrecuta intre tembelizor si job, traim cu impresia ca Romania e mica. Din pacate nu e chiar asa. Exista multa saracie in tara. Saraci pe care nimeni nu ii baga in seama, pentru ca ei nu conteaza in ecuatia profitului. Si cand se intampla o calamitate, ies din nameti sau noroaie cu hainele zdrentuite si zambetul tamp, precum detinutii din lagarele de concentrare. Stranie asemanare, nu ? Si ne lasa impresia ca au pierdut tot. Spuneam ca nimeni nu ii baga in seama. Ba ii baga, insa numai cand vin alegerile, cu un kil de zahar. Ati vazut cum s-au repezit cand au venit ajutoarele ? Si nu au facut-o doar pentru ca le era foame.

Nu stiu cati dintre voi ati avut ocazia sa strabateti tara, sa va pierdeti prin sate, sa vedeti de aproape cum traiesc cei de acolo. E jale ! Imi permit sa spun ca satele sunt populate de batrani pensionari si o gramada de fiinte care cu greu se mai pot ridica la statutul de om. Isi petrec viata intre lucrul cu ziua si carciuma. Iar cei care traiesc din alocatiile de la stat, pentru boli inchipuite, sau de pe urma copiilor, nu misca un deget. Nu au nicun Dumnezeu si sunt recidivisti notorii. Fura orice din care pot soate un profit, pe care sa-l bea. Traiesc de pe o zi pe alta cu o jumatate de franzela si ceva parizer. Macinati de boli si malnutitie, fara dinti in gura, se sting la cincizeci de ani intr-o margine de gard. Fetele devin insarcinate la 13 ani, iar la 18 au deja trei sau patru copii. Altele parasesc scoala, si fara educatie sau repere, ademenite de vreun proxenet, ajung pe strazile din Madrid sau Milano. Tin minte un copil, bucuros ca invatatoarea la scoala le-a facut tort. Nu mai vazuse niciodata unul. Cand l-am intrebat ce mananca, mi-a spus zambind: pasat cu lapte, nene ! Cred ca pentru acesti copii ar trebui sa facem mai mult, sa le oferim o sansa.
Pe la sate au ramas si cativa gospodari, insa extrem de putini, majoritatea fie avand afaceri in zona, in general fosti sefuleti de CAP sau tractoristi, fie platiti intr-o forma sau alta de stat. Cei cu mai putin "noroc" au luat de ani buni calea occidentului, sau a marilor orase, unde ingroasa randurile "corporatistilor" sau ale caratorilor cu roaba.
Acesta este satul romanesc al secolului 21; aceasta este Romania. Iar acestia sunt cei pe care ii vedeti la tembelizor, purtand emblema de sinistrat.

Am vazut ca toata Romania a sarit sa ajute. Au sarit jandarmii, suporterii, rugbistii, bloggerii, Nea' Gigi, PDL-ul, oamenii de rand cu ajutoare si multi altii. N-am vazut parlamentarii sa doneze ceva. Probabil ca nu au, saracii. Pe vremuri, cand cineva intreba Radio Erevan ... Raspunsul venea prompt: ei nu au dat, ci au luat. :)) Ma intreb, unde o fi Elena Udrea, ca si ea a copilarit in mizerie la Buzau. Abia aveau ce pune pe masa. A uitat ?
S-a creat chiar psihoza conservelor. Oamenii au strans de toate pentru sinistrati. Au trimis camioane, avioane, elicopere, si cand s-o topi, cred ca trimit si vaporul. Nu stiu de unde, ca nu mai avem vapoare, dar gasesc ei ceva.:). Dupa ultimele semnale, sunt aproape 70 de vagoane cu ajutoare.
La inceput mi-au dat lacrimile cand am vazut atata insufletire si solidaritate. Pe urma mi-am zis ... hopa, stai ca ceva nu e in ordine ! Mi-am dat seama ca zapada nu mai are nicio legatura; in orice caz una foarte mica, cu ceea ce se intampla. La urma urmei, oamenii aceia din Vrancea, nu aveau nevoie decat de o poteca. Gresesc ? Nu asta e problema lor ? A nins, s-au umplut drumurile si curtile cu zapada, masina cu paine si salam nu a mai ajuns si ei au ramas fara mancare. Bun, au sarit jandarmii si armata cu lopetile, au venit utilajele si au facut drum pana la magazin, au venit cei de la Electrica si au dat drumul la curent. Le-au adus apa si paine pentru cateva zile si gata. Ce legatura au toate astea cu sutele de tone de alimente si paturi trimise ? Cand e inundatie, inteleg, apa ii lasa pe bietii oameni in pielea goala. Dar acum, zapada nu le-a luat nimic. Poate cateva animale inghetate si atat. Nu incerc sa comentez exceptiile; doar sa disting ansamblul fenomenului.

Am descoperit ca asa cum s-au mobilizat romanii acum n-au facut-o niciodata. Poate la cutremurul din 77 si la revolutie. Si cu fiecare calamitate, neaparat mediatizata, o fac cu mai multa apasare. E foarte interesant ce se intampla. Si repet, nu are legatura cu zapada. Cred ca romanii traiesc un exercitiu de solidaritate. Isi redescopera sentimentele, se privesc in oglinda, se ciupesc de obraz si incearca sa se conviga ca inca mai simt. Apoi cu "bucurie" doneaza, ajuta, intind o mana celor in nevoie, fara sa se uite unde si cui. O fac in egala masura si pentru ei. Daca vor iesi si in strada, in aceeasi egala masura, am speranta ca viitorul ne va apartine.
Ma bucur ca romanii inca mai simt ! Poate ne desteptam in al doisprezecelea ceas. :)
Ce ziceti de asta ?
Am scris intr-o postare trecuta despre lipsa solidaritatii. Ma vad nevoit sa aduc o completare si sa spun ca romanul isi manifesta soidaritatea mai mult pe baza unor emotii, decat a unor considerente rationale, premeditate. Tot e ceva. :)