10 strategii de manipulare colectiva

Noam Chomsky este un lingvist nord-american, devenit cunoscut în urma semnării unei petiţii pentru apărarea libertăţii de exprimare a lui Robert Faurisson (specialist în analiza documentelor, cel mai autorizat contestatar al Holocaustului evreiesc, din care cauză a şi fost ţinta unor atacuri din partea organizaţiilor evreieşti). Evreu el însuşi, cu o sensibilitate rebelă şi justiţiară, Noam Chomsky consideră că ’’libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susţinută de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreţine cu adevărul faptelor în sine”. Noam Chomski este cel care a identificat şi stabilit lista celor „Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masă. (Miron Manega)

1. ’’A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici’un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si, apoi, a oferi solutii.

Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La început, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, în detrimentrul libertatii.

3. Strategia „în degradeu”.

Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. În acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi au fost impuse din 1980 pâna în 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite.

O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ’’totul va merge mai bine mâine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene între 1992 – 1995 si aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.

Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire.

Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în nestiinta si prostie.

A face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlarea si robirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul sa se complaca în mediocritate.

A încuraja publicul sa creada ca e ”bine” de a fi prost, vulgar si incult. A-l îndopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, niste dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovatirea.

A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria’i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie !

10. Si, ultimul punct, a cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi.

Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât el însusi. Aceasta înseamna ca, în majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decât ei însisi.