De un an si mai bine, aud pe posturile TV ca avem un guvern incompetent si lipsit de viziune. La prima vedere, inclin sa dau dreptate celor care sustin acest fapt. Si sunt absolut convins ca majoritatea dintre voi cred asta.
Insa ... am sa va povestesc ceva foarte interesant, mai putin evident si cunoscut de marea masa a celor care se uita la televizor.
Daca va aduceti aminte, prin ianuarie 2008, fostul ministru de finante - Sebastian Vladescu anunta ca se va introduce impozitul forfetar. Pentru cei care inca nu stiu ce-i ala, le spun sa e un fel de impozit obligatoriu, de care nu scapi nici mort. Adica ii musai sa-l platesti, indiferent daca ai venit sau nu. Daca nu ai, vii cu bani de acasa. In termeni civili, e un fel de incalcare a orcarui drept comercial, uman etc. Aceasta masura a venit ca o bomba in capul micilor intreprizatori, care afectati de criza, si-au vazut afacerile in pragul falimentului. Multi au spus atunci ca masura nu are logica. La prima vedere asa si era.
Impozitul urma sa fie aplicat de la 1 mai 2008. Ei bine, sute de mii de patroni, inconstienti, au dat navala la Registul Comertului sa-si suspende activitatea, si in paralel, si-au deschis un PFA (Persoana Fizica Autorizata), in speranta ca vor scapa de impozitul forfetar. Aproape 300.000 de microintreprinderi si-au inchis portile.
Sa va spun ce insemna Persoana Fizica Autorizata. E cam tot un fel de SRL, numai ca domeniul de raspundere e altul. Daca la SRL-uri este in limita capitalului social de 200 RON, la PFA, raspunde persoana fizica cu contul din banca, casa etc. Chestia cu raspunderea e foarte interesanta. Sa va dau un exemplu: o firma are mari datorii la stat, furnizori etc. Nu din vina ei. Cu criza asta se intampla din ce in ce mai des. Ea raspunde in limita celor 2.000 RON si atat ! Asa e legea. De-aia ii si spune Soc. cu Rasp. Limitata. In schimb, persoana fizica poate fi executata nelimitat valoric si temporal. Nu vorbesc ca insusi termenul de "executare", dupa parerea mea, incalca grav dreptul la viata al individului. Cred ca e inutil sa va spun cate taxe se inventeaza peste noapte, si nu cu valoare mica. Ce face un pensionar cu 300 lei ? Asta e legea, mi-ar replica un jurist ! Cine l-a pus sa-si cumpere casa acum 40 de ani ? Mda, no comment !
Sa revin ...
Pe la inceputul anului guvernul a schimbat legislatia in domeniul PFA-urilor. Va amintiti cozile de la administratiile financiare cu declaratii peste declaratii, si apoi cu majorarea CAS-ului. Sunt convins ca nu se vor opri aici si vor baga si alte taxe. In paralel au implementat programele de urmarire financiara. Sunt in curs de unificare bazele de date din Administratiile Financiare si Politie. In cel mult un an, fiecare persoana fizica va raspunde cu contul din banca si bunurile personale pentru orice contravenienta. Ma intreb, cand vor unifica si bazele de la Sanatate ? Mai curand le vor unifica pe cele de la morga si cimitire, daca ar zice FMI-ul. :)
Am zambit azi, cand am auzit stirea cu rovigneta electronica. Iti face poza si amenda vine acasa. Ba nu, cred ca mai intai iti opereaza contul. :) Unii dintre voi probabil ca s-au trezit cu salariul tras de pe card, pentru nu stiu ce amenda.
Oare nu exista o limita ? Constitutia nu garanteaza dreptul la viata ? Cu ce sa mai traiesti, cand nu mai ai salariu ? Care este juramantul Presedintelui Romaniei ? ... "Jur sa apar Constitutia si pe cetateni !".
Este evident ca guvernul nostru iubit, in frunte cu prea-votatul conducator, in loc sa "ascuta plugul", "ascute toporul". Aici gandesc strategic fara probleme. Sau poate n-au gandit ei, ci altii de afara ... nu sunt mare amator de teorii conspirationiste, dar parca prea se potriveste ...
O alta stire: azi 1 octombrie s-a desfiintat impozitul forfetar. Daca intrebi, vor spune ca a fost o masura anti-economica, ca nu si-a dovedit sensul, minciuna peste minciuna. Este evident ca l-au desfiintat pentru ca nu-si mai are rostul si si-a atins scopul.
In realitate, impozitul forfetar a fost introdus pentru stoparea evaziunii fiscale - in sensul inteles de guvern. Evaziune va insemna in curand si sa bei apa, sa respiri, sau traiesti, fara sa platesti.
Nu sunt impotriva, insa ... in loc sa stea cu biciul pe IMM-uri si sa contorizeze cat platesc la buget, n-ar fi fost mai bine sa incurajeze consumul ? Pentru ca multe IMM-uri isi diminuau profitul, dar o faceau prin marirea cheltuielilor. Deci banii se duceau sub o alta forma tot la buget. Sau nu ajung la buget, ci pleaca afara ... Mda, daca am vandut tot si 80% din ce consumam nu se produce in Romanica ... ?!
Ati vazut strategie ?!
Sa ne ajute Dumnezeu !
Soare si mare
-
Motto: « II me semble que la misèreSerait moins pénible au soleil. »Încep
sa înțeleg temperamentul și comportamentul oamenilor care locuiesc în tari
cu s...
Acum 4 ani
5 comentarii:
Are logica ce spui, dar totusi nu cred ca au gandit asa departe strategia cu impozitul forfetar. Iar oamenii se orienteaza, SRL-urile suspendate isi pot relua activitatea, castigul a fost pe termen scurt de la cei ce nu prea aveau activitate si n-au reusit sa suspende la timp. Vad mai repede disperarea de a stoarce bani de oriunde fara a se gandi la consecinte. Impozite pe nunti, banchete, pentru zilieri...te crucesti.
Mai ai putintica rabdare, si-o sa vedem daca e asa. Eu am tras concluzia dupa doi ani. Lucrand in business de 18 si fiind harsait cu toate masurile astea, mi s-a format cerebelu'. Am invatat sa miros orice smecherie.
Ca idee, chiar lui Boc i-a scapat ca forfetarul a fost inventat pentru ca ... "erau prea multe firme ... chipurile fara profit.". Ei bine, coroborat cu "strangerea latului" in jurul gatului "persoanei fizice" - blocare de cont si executare ... mi se pare evident ca s-a incercat mutarea fiscalitatii pe spinarea individului de rand. Adica a aluia cu butic. :)
Cred ca in perioada urmatoare o sa fie un rulaj de cash fantastic. Am prieteni care au renuntat la conturi. Platesc furnizorii cash. Bancile o sa-si bage unghiuta in gat, ca au "deschis portile" fiscului. :))
Ce mi se pare ingrijorator este ca multe masuri au sens doar cumulate cu un control riguros din partea statului, adica un reprezentat al statului sa fie prezent la nunta sa vada cat castigi, unul sa te urmareasca daca mergi sa lucrezi cu ziua..sa-ti verifice conturile, ce cumperi...imi aminteste de vechea securitate. Daca nu, gasesc romanii solutii.
A, nuuu, mie imi aminteste de domniile fanariote. Nu se spune in scrisuri .. poporul asuprit, adus in pragul saraciei, platitor de biruri catre Poarta .. pardon FMI ? :))
Trimiteți un comentariu