revelatii provinciale

N-a fost o vacanta premeditata, ci mai degraba una ad-hoc, prilejuita de intoarcerea in tara a unei bune prietene. Asa, un simplu drum la Buzau s-a transformat intr-o vacanta de doua saptamani. Va marturisesc ca desi m-am intors alaltaieri, nu m-am dezmeticit, si sunt inca marcat de impresia lasata de un simplu oras provincial.
Inainte, i-as ruga pe provinicali sa nu zambeasca. Una e sa vii in vizita in capitala, si alta e sa-ti duci traiul zilnic aici. Am spus-o de nenumarate ori: Bucurestiul te inghite precum o hazna. Si daca nu esti obisnuit cu mirosul si gustul, mori incet. Pe altii Bucurestiul ii fascineaza. Habar nu am ce e in mintea lor, dar in niciun caz nu are legatura cu spatiile largi si cu aerul curat. Poate doar cu mirosul de fan. :))
Noi, bucurestenii, ne lovim de multe ori de niste stereotipii. Una din ele este aceea ca, obisnuiti cu freamatul coplesitor al capitalei, ajungem, cu timpul, sa credem ca nu se poate trai in alta parte. Viata de zi cu zi e un du-te vino permanent, nu mai avem timp sa ridicam privirea si ne obisnuim asa, ca pestii in acvariu. Iar cand plecam, e la fel. Nu zambiti ! Sa ne aducem aminte, de cate ori zabovim mai multa vreme in locurile in care ne petrecem vacantele ? De multe ori ele nu sunt decat prilejuri de izolare sau de trecere prin locuri pitoresti, plimbat cu ATV-ul, terasa, cateva poze cu familia sau prietenii, suit in masina si back. Pentru multi, vacanta e un fel de goana dupa inedit si epatare, dupa care ne intoarcem la superconfortabilul fotoliu si la tembelizor. Asa e ?
Si apoi, de multa vreme nu am mai auzit pe cineva sa se laude ca si-a petrecut vacanta undeva la tara. Parca ar fi o rusine. Nu mai vorbesc de faptul ca daca dai un search pe goagle ori imprejur, gasesti o gramada de vacante exotice ale unor de toape fara simtire pentru valori autentice, pentru care frumosul e musai sa coste mult si sa fie in strainatate.
Ei bine, in aceste doua saptamani am avut ocazia sa descopar adevarate colturi de rai, aflate mult mai aproape. Si am mai descoperit ceva: OMUL FRUMOS pe care-l credeam pierdut. El m-a impresionat cel mai mult.
Cred ca ar fi trebuit sa intitulez postarea "oameni si locuri". Exact, am sa va povestesc despre oameni, iar locurile le veti vedea in poze.:)
...
Va spuneam ca am ramas impresionat de oameni. Nu a fost ceva ostentativ, ci pur si simplu m-am simtit confortabil oriunde am mers. Pe strada, in magazine, la gazde, pretutindeni am intanit ospitalitate si mult bun simt. Nu am sesizat acea agresivitate specifica Bucurestiului. Am vazut chipuri senine de oameni linistiti. Nu am vazut pitzipoance si cocalari, care te sfideaza, incepand cu BMW care ti se baga in fata la semafor, duduind a manele, si terminand cu "Fata, ai vazut ce mi-am luat ?". Am vazut oameni obisnuiti, normali, care isi duc traiul de azi pe maine, fara sa epateze in vreun fel. M-am straduit sa disting cu greu vreun interes meschin specific oricarui tepar de profesie. Oho, si sunt cu gramada pe meleagurile lui Bucur. Nu stiu cati din ei sunt buzoieni ... :))

Ati avut ocazia sa priviti fetele bucurestenilor, incruntate, permanent in goana dupa facil ? Pentru cei cu bun simt, traiul in Bucuresti e un permanent stres, dar nu unul evident, ci ascuns, subliminal, pe care nu-l sesisezi decat in momente ca cel descris de mine.
Sa nu credeti ca mi s-a nazarit sa ridic in slavi Buzaul. As, in general sunt o fire extrem de circumspecta. Mai ales ca de profesie sunt ardelean, si chiar ma dusesem in Baragan cu o usoara retinere. Mai mult, cel mai bun prieten a stat in Buzau, si pana in 2003 m-am tot dus pe-acolo. Nu, acum parca s-a schimbat ceva. Si orasul e mai curat, ingrijit, parcurile amenajate, si cum va spuneam, oamenii mai altfel.
Dar sa revin. De cate ori vi s-a intamplat in Bucuresti, in timp ce stateati la o coada, sa vina vreun nesimtit si sa se bage in fata ? La Buzau oamenii stau la coada, se respecta, intreaba cine e ultimul. Mi s-a parut curios ca nimeni nu vrea sa sfideze pe nimeni. V-am spus mai devreme ca orasul e sarac. Probabil ca acesta este motivul pentru care oamenii se simt egali.
Misunand prin zona, mi s-a stricat masina. Gazda a dat imediat un telefon si a vorbit cu un baiat priceput, pe care il stia de cand se juca cu mingea in fata blocului. La inceput am fost destul de sceptic, insa mi-a spus ca nu e nicio problema, ca pot sa-i las cheile si pana in ziua urmatoare vine si aduce masina. Asa a si fost. Pana seara mi-a reparat-o la pret de manopera in Bucuresti. Bravo lui, asa si-a castigat un client !
Intr-o zi mi-am spalat masina. M-am dus la o spalatorie si am cerut exterior si interior. M-am uitat la baietii de acolo, cu cat zel stergeau fiecare usa, geam, spreiat, parfumat, numai funda nu i-au pus; chiar au dat-o cu ceara la urma. Aproape ca m-am rugat de ei sa termine. In Bucuresti trebuie sa te rogi, sa nu uite ceva, fara sa mai vorbesc de obisnuita spaga, raportata de regula la suta de mii aruncata de cocalarul de cartier.
Am observat ceva interesant in relatia "vanzator" - "cumparator", si anume un interes fata de client. Probabil ca oamenii si-au dat seama ca orasul fiind mic, exista o legatura directa intre "multumire" si numarul celor care le trec pragul.
Va amintiti de privirea tampa a vanzatorului, de la tejghea, pana la cel de raion de supermarket, specific metropolei ? In alta zi am dat o raita prin cele trei hipermarketuri construite recent. Nici n-am intrat bine in magazin sau sa ma opresc in fata vreunui stand, ca imediat a aparut cineva, care zambind cu amabilitate, m-a intrebat cu ce ma poate ajuta. M-au impresionat tonul si privirea. N-am vazut sictirul specific loazei bucurestene, iritata ca a fost deranjata de la operatiunea de decorticat seminte.
Sunt convins ca si buzoienii, ca majoritatea locuitorilor patriei, au probleme, de la banul putin, la lipsa de perspectiva. Insa un aspect e cert: sunt mai putin stresati. Nu stiu daca si mai destepti, pentru ca am uitat sa va spun, auzul meu fin a sesizat mai multe acorduri si conjugari corecte decat in Bucuresti.

Multi sunt plecati prin strainatati, iar acasa au ramas parintii si copiii. Da, am vazut multi copii. Aproape cu nostalgie mi-am adus aminte de copilaria petrecuta tot intr-un oras de provincie, cand am vazut copii jucandu-se in fata blocului. Copii care iti spun sarutmana pe strada, chiar daca nu te cunosc. Si cei mari te saluta, daca te vad trecand prin fata blocului. Un bunic mai amabil aproape ca mi-a facut istoria orasului, cand l-am intrebat pe unde ies in nu stiu ce strada. Frumos ...

Toate aceste nimicuri m-au facut sa ma simt bine.

Va urma ...