surubul si piulita

Am observat un fenomen interesant, des raspandit in mentalul romanului, si anume acela de a incepe lucrurile de la coada la cap.
Sa va explic. In mod firesc, taranul ancestral, isi face sura pe masura recoltei, carul pe masura sacilor si cosul pe masura roadelor. Adica se duce in livada, vede merele in pom si apoi impleteste cosul.
"Taranul" modern face exact invers. :))
Am un prieten bun, care aproape de oricate ori ma vad cu el, vrea sa facem o firma, care sa ... bla bla. Si tot de fiecare data, il desumflu, spunandu-i: hai sa vedem mai intai ca ideea ta functioneaza (asta se poate vedea simplu sub orice alta forma juridica si fiscala), si apoi punem mana si facem firma. Daca nu merge, ce facem, ramanem cu o firma pe zero ?
Gestul lui, ca si al altora, nu are nimic ascuns, interesat, ci este cat se poate de onest. E un fel de pornire, de deschidere, pe care o apreciez foarte mult.
Sa ma iertati daca gandesc putin altfel. Prietenii ma acuza ca nu imi place sa risc, sa ma misc rapid etc. Dimpotriva, imi place sa ma misc foarte rapid, dar in acelasi timp sa gandesc si sa anticipez evenimente. Ma bazez pe experienta. La inceputuri si eu am procedat la fel, apoi am vazut ca este mult mai eficient sa incepi lucrurile de la cap catre coada. In termeni putin mai tehnici, pun pret mai mult pe continut, decat pe forma si ambalaj, si prefer sa ajustez continuu ambalajul, in functie de dimensiunea continutului.
Cel mai elocvent exemplu este "viloiul". Cunosc o gramada de amici, cunostinte, care imbatati de succes, si-au tras viloi cu 11 camere. Buncare, palate, imensitati, fara o justificare rationala. Nu vorbesc de Bita - staborul tiganilor, cu treizeci de suflete pe langa el, ci de familii de trei membri, caroara la un moment dat nu le-au mai ajuns trei camere. Nu am nimic cu ei, sa fie sanatosi ! Dar ii aud vaitandu-se: "Daca stiam, nu bagam atatia bani !".

Cand se apuca sa faca ceva, de exemplu sa faca un produs, pe care vor sa-l vanda, se entuziasmeaza atat de tare, incat ignora aproape complet un alt aspect deosebit de important, si anume cui vand produsul.
De profesie sunt inginer. Primul lucru pe care il inveti in inginerie, este sa masori mai intai gaura si pe urma sa fabrici surubul. Ei bine, foarte multi se apuca si construiesc surubul, si pe urma observa ca nu intra in gaura. In termeni comerciali, produsul nu se vinde. Probabil ca va veti gandi ca fac referire doar la raftul din magazin. Nicidecum ! Am mai spus si intr-o postare anterioara, orice iese din capul nostru reprezinta un produs, pe care cineva il cumpara. Si un cuvant, tot e nevoie de cineva sa-l "cumpere". Daca aceluia ii intra pe o ureche si ii iese pe cealalta, de cele mai multe ori nu el este principalul vinovat.:)

Am sa va mai stresez cu o parabola. Am definit-o "Parabola surubului si piulitei"; deh, minte de inginer. :))
Banuiesc ca multi dintre voi v-ati confruntat cu o dilema, aceea in care sunteti tentati sa "dati vina pe celalalt". In ce context ? Cand ceva ce aveti voi, nu se potriveste cu ceva ce are altcineva. Hai sa va dau un exemplu ...
Sa zicem ca aveti o idee, o teorie, pe care o sustineti pana in panzele albe, si anume ca toate femeile sunt curve. :) Sunt destui barbati care au parerea asta. Acestia au avut o relatie, doua, trei, din care au iesit "sifonati". In loc sa se "uite si in ograda lor", dau vina pe celalalt. Adica ei sunt perfecti; defecte sunt ele. :)) Stati, nu zambiti, fenomenul este si invers, e adevarat, mai putin raspandit.
Am intalnit de multe ori asemea specimene, de la Gigel, pana la top-managerul de companie. Le ascult povestea si in functie de gradul de perceptie, si le "vand" parabola cu surubul si piulita. :)) Sa va spun in consta parabola. Intr-o cutie sunt amestecate suruburi si piulite. La un moment dat iti propui sa le imperechezi si incepi sa iei un surub, apoi o piulita si tot asa ... Uneori dai peste un surub care nu se insurubeaza. Dilema: cine e defect - surubul, sau piulita ? Cum verifici ? :))