o drama de educatie rutiera

Am fost aseara la "Pozitia Copilului". Incadrat cu brio la capitolul "de arta", cu buget redus, filmul lui Călin Peter Netzer socheaza din toate punctele de vedere. Cred ca acesta a fost atu-ul sau in competitia pentru marele premiu. Ca o nota personala, sezizez o oarecare "disperare" a creatorului roman de a obtine calitate prin senzationalul deseori impins in trivial. Filmul a socat prin script, desi nu este foarte complicat, mai mult subliminal, prin regie si prin prestatia actorilor (mai ales limbajul). Povestea este simpla - despre parinti si copii, despre posesivitatea unei mame care, diserata ca singurul sau copil a plecat de acasa, face orice sa il readuca pe "calea cea buna", in camera cu ursuleti si laptic servit la pat. Ea stie cel mai bine ce vrea "puisorul sau". Si "puisorul" (vreo 40 de ani), interpretat de Bogdan Dumitrache, si-a bagat p... si i-a f... pe toti in gura si s-a mutat cu concubina. Apoi actiunea se muta brusc din "probleme familiale" la drama unui accident rutier. Fiul, in timp ce conducea un Q7, la iesirea dintr-o localitate, undeva spre Slobozia, da peste un baietel de 14 ani si il omoara pe loc. Este momentul in care filmul "accelereaza" spre o drama de educatie rutiera. Incep interventiile parintilor, matusii, a mamicii in special, pe la sefi din politie si sefuleti de spital. Se numara si se negociaza spagi de zeci de mii de euro, se aranjeaza dosare, ca sa scape beizadeaua de parnaie. Si beizadeaua, intr-un acces de revolta juvenila ii fute pe toti in gura si le spune: "Nu va mai bagati in viata mea ! M-am saturat de voi !". Finalul filmului este cutremurator. Cred ca pentru asta a luat marele premiu. Luminita Gheorghiu si Adrian Titieni sunt absolut formidabili in scena "mama criminalului se duce sa ceara iertare parintilor victimei". Asta e tot filmul. Un scenariu simplu si captivant (nu m-am uitat deloc la ceas). Fara peisaje ample ... doua apartamente, un sediu de politie, o camera de garda si o benzinarie pe un DN.
Pozitia Copilului este un film puternic ancorat in peisajul autohton, cu aluzie la protipendada postdecembrista, la beizadele, la Huidu si altii.
Primul "scartz" al filmului mi s-a parut filmarea. Planul a fost prea apropiat si camera tot sarea si tremura de sus in jos sau de la stanga la dreapta pe chipurile protagonistilor. Poate ca este o tehnica speciala ... nu cunosc. Pe de alta parte, tehnica a surprins intr-un mod nemaintalnit chipuri nemachiate, stari, suferinta, lacrimi si extraordinarul talent al actorilor.
Iar al doilea, a fost limbajul trivial. Se pare ca in toate filmele romanesti exista un apetit pentru bagat si scos puli, futut in gura, dat muie si alte obcenitati. Cum am spus la inceput, cred ca regizorul a vrut sa socheze. Daca ar fi insistat mai mult pe dialogul dintre fiu si mama sunt convins ca ar fi obtinut acelasi efect. Insa fiul, desi personaj secundar, abia scoate 10 fraze in tot filmul, din care jumatate sunt cu bagat si dat. In schimb Luminitei Gheorghiu ii dau nota 11. Si-a jucat rolul absolut formidabil, cu o dezinvoltura pe care numai marii actori o au. Si ea este, fara doar si poate, unul din titanii scenei romanesti.
Ce sa va mai spun, Pozitia Copilului este un film care merita vazut, fie si pentru senzatia pe care o ai dupa, in care ramai fara grai. Nu stii daca e da sau nu. Iti revii abia dupa cateva ore si il comentezi toata noaptea. :) Va urez vizionare placuta !