Despre viaţă
“Gândul că voi muri în curând este unealta cea mai importantă care mă ajută să iau deciziile mari în viaţă. Pentru că aproape totul, toate aşteptările exterioare, mândria, frica de a te face de ruşine sau teama de eşec- toate pălesc în faţa morţii, lăsând doar ceea ce este cu adevărat important. Să-ţi aminteşti că vei muri este cea mai bună modalitate pe care o ştiu să nu cazi în capcană şi să te gândeşti că ai ceva de pierdut. Eşti deja gol. Nu există niciun motiv să nu-ţi urmezi inima”, citat din discursul din 2005 de la Stanford.
Despre motivaţie
“Acestea sunt motto-urile mele – concentrare şi simplitate. Ceva simplu poate fi mai greu decât ceva complex: trebuie să munceşti din greu să-ţi limpezeşti gândurile pentru a face ceva simplu. Dar merită în final pentru că după ce ajungi acolo poţi să muţi munţii din loc”, Business Week 1998.
Despre bani
“Nu mă interesează să fiu cel mai bogat om din cimitir. Pentru mine contează să mă duc la culcare seara şi să pot spune că am făcut ceva minunat”, Wall Street Journal 1993
Despre clienţi
“Nimic nu mă mulţumeşte mai mult decât să primesc un mail de la o persoană oarecare din univers care tocmai a cumpărat un iPad şi îmi spune că e cel mai tare produs pe care l-a cumpărat vreodată. Asta mă face să merg mai departe. Asta m-a făcut să merg mai departe în ultimii cinci ani ( de când a fost depistat cu cancer), asta m-a făcut să continui şi în ultimii zece ani când uşile mi-au fost aproape închise. Şi asta mă va face să merg mai departe încă cinci ani de acum încolo indiferent de ce se va întâmpla”, conferinţa AllThingsD, 2010.
Despre muncă
“Munca îţi va ocupa o mare parte din viaţă şi singura modalitate de a fi satisfăcut este să faci ce crezi că este un lucru minunat. Şi singura modalitate de a face treabă bună este să iubeşti ceea ce faci. Dacă nu ai găsit încă, trebuie să continui să cauţi. Nu te complace în această situaţie. Vei afla când o vei găsi. Şi, la fel ca orice relaţie minunată, cu timpul va deveni din ce în ce mai bună. Continuă să o cauţi până o vei găsi. Nu te complace”, discursul Stanford, 2005.
Despre instinct
“Nu poţi să uneşti punctele dacă te uiţi înainte, poţi să le conectezi dacă te uiţi înapoi. Şi trebuie să ai încredere că punctele se vor lega cumva în viitor. trebuie să ai încredere în ceva – destin, viaţă, karma, orice. Această abordare nu m-a dezamăgit niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea”, discursul Stanford 2005.
Soare si mare
-
Motto: « II me semble que la misèreSerait moins pénible au soleil. »Încep
sa înțeleg temperamentul și comportamentul oamenilor care locuiesc în tari
cu s...
Acum 4 ani
2 comentarii:
Se spune în prezent că trei mere au schimbat lumea. Cel din care a muşcat Eva, cel care i-a căzut lui Newton în cap şi cel inventat de Steve Jobs.
fain ! o preiau ... :)
Trimiteți un comentariu