de la naftalina

Mi-a ramas in minte o tema interesanta, si anume "minciuna". Cred ca minciuna, altaturi de iubire, a fost cel mai dezbatut fenomen de-alungul istoriei. Si niciodata elucidat pe de-a-ntregul, pentru ca firul ce leaga adevarul de minciuna este gros si greu de rupt. O simpla minciuna a declasat explozii, de la cele creeatoare, la cele nucleare. A servit drept muza poetilor, cauza razboaielor si asasinatelor, si pana la urma a ramas ingropata in arhive.
Pe vremuri, cand onoarea si codurile etice insemnau mult, minciuna exprimata prin cuvant devenea motiv de duel si cel mai rau, de retrogradare sociala. Pentru unii a fost un motiv suficient, altii in schimb, au vazut prilej de uneltiri si castig.

Se pare ca dorinta, nevoia, a fost si este atat de puternica, incat unii nu se pot abtine sa nu apeleze la minciuna. De ce o fac ? Minciuna este foarte rar elaborata, premeditata. Aceasta abordare se practica doar in strategiile globale, configurate in spatele usilor inchise. Pentru omul de rand, obisnuit, minciuna este o gaselnita de moment. Pur si simplu in momentul in care se simte “incoltit”, adica pus in situatii fara iesire imediata, apeleaza la minciuna. In mintea lui isi zice: “Hai sa trag o minciuna si sa scap. Pe urma vad eu cum o scot la capat !”. Sau, in loc sa spuna adevarul, prefera sa "il ambaleze" intr-un raspuns diplomatic, diplomatie care "ii lasa deschisa o usa" spre un interes ulterior.

Unii oameni au obiceiul de a imparti minciunile in mici si mari. Oricat de mare ar fi, minciuna tot minciuna ramane.
Minciuna se cantareste nu dupa cuvant, ci dupa consecinte. De ce ? Daca ma duc in mijlocul padurii si urlu cat pot: “Sunt un bou !” si nu ma aude nimeni, am strigat degeaba. Daca insa ma urc la balconul din piata Constitutiei si urlu cat ma tin bosogii in fata a 10.000 de suflete: “Eu sunt cel mai destept”, atunci chiar ca e gogonata rau.:)

Se spune ca minciuna e adevarul ornat cu frisca.

Dupa ce papi fisca … :)
Multi fac o greseala: confunda minciuna cu promisunea. Au obiceiul acesta, pentru ca pica in conjunturi nefavorabile si exclama: “Mi-a promis ca-mi da ! M-a inselat ! M-a mintit !” etc. Acestea nu sunt minciuni, ci razgandeli. Cei care le spun nu prea gandesc pe termen lung si le rostesc cu usurinta. Sau induc subliminal un fals adevar. Si atunci cand dau de greu, se eschiveaza sau se face ca uita, stiind ca nu-si poat onora promisiunea.

Minciuna se bazeaza pe ce exista, nu pe ce va fi. Este o diferenta temporala: minciuna se refera la prezent, promisiunea la viitor. Minciuna depinde de constiinta celui care face o afirmatie. El stie ca NU si spune ca DA.
Daca cineva promite ca da din cele 100 de gaini pe care le are in curte, si nu are gainile, atunci spunem ca a mintit cu buna stiinta.
Nesabiutul in schimb, se gandeste in felul urmator: “Acum am o gaina care face oua. Peste trei saptamani din 100 oua vor iesi 100 gaini.”. El nu tine cont ca s-a anuntat vreme racoroasa, sau gripa aviara. El promite pielea iepurelui nenascut din padurea ce va rasari la primavara. Nesabuitul e sincer, constient, cand face o promisiune, si nu o poate onora din prostie. Dar mai prost e cel ce crede in vorbele lui.
Apreciez mai mult mincinosul decat nesabuitul. Pe mincinos te mai poti baza, adica mai poti recupera ceva de la el, de la nesabuit, niciodata !

In tara mincinosilor adevarul e luat drept fraier.

Ce-ati zice daca ati vedea un mincinos strigand unui alt mincios: “Mincinosule !”. Interesant e un fapt: constient de gestul lor esti doar tu, care stai si te uiti la ei.
Nu stiu daca ati studiat in facultate despre sisteme de referinta. In Univers sunt o infinitate. Aici e problema cu mincinosii. Ei se raporteaza la sistemul lor de referinta, iar cei care spun adevarul, la un alt sistem.
Atentie, mincinosii stiu care este adevarul si il ascund.
Cand fac paralela cu sistemele de referinta ma refer la moralitate. Mincinosii considera normal, moral, sa minta. Acesta este sistemul lor normal de referinta.
Cei care spun adevarul au un alt sistem moral de referinta.
Prin urmare, degeaba unul care spune adevarul ii striga unui mincinos: “Minti !”. Cel din urma se va uita la el ciudat : “Din ce sistem de referinta a picat si asta ?”. :)
Uneori e bine ca inainte de a atrage atentia cuiva, sa ne asiguram mai intai ca acesta si pricepe ce-i spunem, sau se gaseste in acelasi sistem de referinta cu noi.

Spuneam mai devreme de consecinte.
Minciuna fara consecinte este nevinovata. Cei ce mint, de multe ori nu prea apreciaza consecintele minciunii. Se gandesc ca atunci cand se va produce efectul, ei vor fi departe. Ei bine, uneori nu se intampla asa. Minciuna are picioare scurte. Mincinosul nu este constient de gestul sau; nici macar ca minciuna ii poate face lui rau.
Una e daca minti pe cineva pe care nu-l vei mai vedea niciodata, si alta daca il minti pe cel apropiat.
Stiu o poveste cu badea Gheorghe, care l-a mintit pe badea Ion ca vin lupii la stana, Badea Ion a sarit sa-si ajute prietenul, insa degeaba. Cand au venit lupii cu adevarat, n-a sarit badea Ion.

Minciuna se mosteneste, adevarul se invata.

Minciuna este una din acestea. E usor sa minti. Efortul e minim.
Omul cand se naste cauta scurtaturi. Priviti un copil si veti intelege. Este in firea lui sa incerce sa obtina ceva cu putin efort. Si de ce nu, cu o minciuna. Cei care scapa nepedepsiti, ajung cu timpul mincinosi profesionisti. Ceilalti, invata adevarul. Si odata ce ai invatat sa spui adevarul, cu greu te mai poti dezobisnui.

Adevarul cladeste caractere puternice.

Daca privim in urma noastra, observam ca totul se leaga. Nimic cu e intamplator. Intreaga noastra existenta e un fir de ata pe care il tragem dupa noi, dar si el ne trage, ne tine legati de trecut. Acesta este destinul. Dar despre asta voi vorbi cu alta ocazie.
Vreau doar sa spun ca cei care s-au obisnuit sa spuna adevarul, cu greu mai pot minti. Ei se tradeaza usor.

Am cunoscut si mincinosi profesionisti. E vorba de o familie. Nu numai ca minteau individual, dar isi coordonau minciunile telepatic la nivel colectiv. Smile! Serios, nu glumesc ! La un moment dat mi s-a intamplat sa stau de vorba cu unul din ei si sa-mi spuna o minciuna de moment. Apoi a intrat nevasta-sa, s-a asezat langa el si au inceput concertul. Cred ca aveau semnele lor, altfel nu-mi pot explica cum reuseau sa se sincronizeze. Va marturisesc ca am ajuns sa-i stimez doar pentru asta. Imi plac profesionistii.:)

Un alt gen de profesionist este cel care nu minte, dar nici adevarul nu-l spune. Iti da de inteles ca ... Am intalnit si asemenea oameni. Sunt formidabili ! Nu le poti reprosa nimic, pentru ca dac-o faci, iti spun: "Am spus eu asa ceva ? Ai inteles gresit !". Gresit, negresit, sacii tot in caruta lor sunt. Si culmea, tu i-ai urcat acolo. ... Daca pe ceilalti ii stimez, pe-astia ii ador.:)

Cel mai dureros e cand minti un om bolnav. Sunt boli incurabile unde nu poti spune adevarul, oricat de simplu ar fi la prima vedere. Cu siguranta veti spune: “Minciuna tot minciuna e !”. Asa e, nu contest, insa nu e o minciuna simpla. In toate celelalte minciuni, greul il plasezi pe umerii celuilalt; minciuna te salveaza, cum spuneam, pana ajungi departe.
Aici e altceva. Greutatea minciunii o preiei tu pe umerii tai, cu toate consecintele. Preiei din suferinta celuilalt si devii responsabil. Se inverseaza rolurile: minciuna devine o povara grea, pe care ti-o asumi, uneori pana la capat.