Am auzit adeseori urmatoarea replica "Daca e sa se intample, se intampla !" si m-am intrebat, ce poate fi in mintea celui ce-o rosteste, de regula un om absolut normal, intrebat, de ce isi tine copilul de doi anisori la mare in soare, toata ziua.
Pentru a gasi raspunul am facut un efort si mi-am eliberat pentru un moment mintea de ganduri, prejudecati, stiinta si rational. Ce a ramas, a fost emotia ! :) Prima reactie a fost sa ma minunez de prostia oamenilor, dar mi-am dat seama ca pot fi subiectiv si ... emotional. :)
Cei care rostesc celebra replica au un fel al lor de a privi lumea, putin fatalist, cred in soarta si mai cred ca tot ce li se intampla e vointa divina. Ca individ care stie destul de bine unde se termina rationalul, marturisesc ca imi este greu sa inteleg cum un om poate sa traverseze o strada "cu ochii inchisi". Ei bine, uite ca sunt asemenea oameni, si nu putini.
Cred ca in mentalul lor apar o suma de conflicte, cum ar fi intre: stiinta si nestiinta, teama si curaj (a se citi bravada), ratiune si credinta etc.
Nestiinta este un fenomen larg raspandit. Cand se naste, omul are "cautarea in sange", adica in patternul sau genetic este inscrisa curiozitatea, dorinta de a afla si a intelege fenomenul. Apoi, pe masura ce inainteaza in varsta, "de ce ?"-ul se transforma in credinta. Sclipirea din priviri i se stinge, devenind un om asolut "normal". Adica un om "ca ceilalti", timid, supus unor puteri mai mari decat poate el cuprinde, cum ar fi: vointa divina, politica, ploaia, soarele etc.:)
La un moment dat ratiunea se transforma in credinta. La un moment dat in viata, omul il cunoaste pe Dumnezeu. Cred ca credinta este cel mai mare dusman al cunoasterii, pentru ca ea il face pe om sa accepte si sa iubeasca neconditionat. Credinta in Dumnezeu si convingerea ca acesta il poate apara de rau devine atat de puternica, incat da, omul poate sa "traverseze strada cu ochii inchisi", sau sa spuna "daca e sa mi se intample, se va intampla !".
Cum va impacati cu fatalitatea ? :)
5 comentarii:
dar la romani exista si domneste de secole cultul fatalitatii!!! Uite numai la ce politicieni ce ne conduc tara. ce crezi ca isi raspund prostii cand se intreaba de ce "traim bine"? pentru ca asa a fost sa fie, nu ptr ca sunt ei prosti si au votat ca boii aceeasi sleahta de hoti din '90 incoace! cat despre chestia cu lasatul copiilor in soare 12 ore pe plaja, e doar o reverberatie a aceleasi prostii manifestata in varii forme si fapte!
@Pwowergirl, pai si ce facem ? Cred ca noi suntem cei anormali, intr-o lume perfect normala. Ca mi-a trebuit ceva vreme sa inteleg de ce imi spuneau unii cu repros ca nu sunt normal. :)) Ramanem spectatori pana la sfarsit, sau parasim piesa in actul doi ? :)
apoi tare mi-e ca tre' sa stam pana la final, morti-copti, ca de emigrat, slabe sanse. :P apoi anormalul e cam greu de definit, oricum normalitatea apartine majoritatii, iar in ultima vreme constat cu jale ca raportul s-a cam inversat, ashe ca ma declar in tabara anormalilor... ca "normalii" astia ne-au cam depasit numeric :(((
Sunt doua feluri de fatalitati - una in care sufera boul, iar alta cand sufera alti "boi". Am mai spus pe Duel, daca vrei sa-ti faci singur rau, e treba ta. Cand lipsesti o jumatate de ora din reanimarea cu bebelusi, si pe urma invoci vointa divina, cred ca ar trebui sa platesti cu varf.
am citit dezbaterile de pe duel...:) s-au cam incins spiritele pe-acolo si daca e sa iau o mina mai serioasa si sa fiu sincera pana la capat cu mine insami am sa recunosc ca sunt genul de constiinta limitata in care uneori fataliatea imi mai da ghes dar rareori o accept. sunt undeva la mijloc intre fatalitate si liber arbitru (chestia cauzalitate/efect...) in fine, cazul Giulesti n-are nimic a face cu fatalitatea, e crasa indolenta, ignoranta, crima, spune-i cum vrei, dar nu fatalitate. avem ratiune si prin ratiune si liber arbitru putem evita efecte fatale. am citit comentariile cuiva acolo si doar prin simpla acceptare orbeasca a unei teorii lansate de un alt om, teorie conform careia tot ceea ce ni se intampla ni se datoreaza 100% este ptr mine tot o dovada de fatalitate, de dogma, de lipsa a liberului arbitru. nu pot ingurgita si nici digera absolut nicio teorie din lumea asta fara sa o trec prin filtrul propriu al rationalmentului, care in final o va interpreta in stil personal. asa ca nu inteleg de ce vin unii si sustin ca ei nu-s fatalisti cand chiar ei tipa sus si tare ca totul se intampla ptr ca am vrut-o noi! ba exact asta e o dovada de fatalism cras! a crede orbeste in ceva. nu conteaza in ce. unde mai sunt eu daca aprob tot ce crede altul? exact ca si chestia cu religia...
Trimiteți un comentariu